Păreri din Piață – a 28-a zi de proteste

Păreri din Piață – a 28-a zi de proteste

Am fost în Piața Victoriei la a 28-a zi consecutivă de proteste. Se închid, astfel, 4 săptămâni continue în care câteva suflete, spre câteva zeci de mii de suflete, au fost zilnic în Piața Victoriei. Motivația protestelor s-a transformat încontinuu, și la fel și s-au schimbat și cei care sunt în constant în Piață. Dacă în primele zile, începând cu marșurile chiar, totul era spontan și autentic, totul se baza pe canalizarea energiei generată de frustrarea și indignarea celor din Piață, acum lucrurile se mișcă dintr-o oarecare inerție. Nu știu dacă e bună sau rea, asta fiecare judecă pentru sine.

În Piață oamenii care merg aproape zilnic se cunosc între ei. Cei ”în civil”, fie jandarmi sau sereiști, sunt evidenți ca lumina zilei. Fotografii, purtătorii de steaguri și portavoce, aducătorii de ceai și preotul cu crucea sunt văzuți ca niște factori unificatori într-o mulțime extrem de prietenoasă, sentiment pe care l-am simțit constant, încă de la prima ieșire spontană, însă acum pare a fi, cumva organizată. Pentru că asta face Piața, te obligă să te organizezi, să-ți cunoști semenii și să le porți respect. Te face să fii mândru că ești alături de ei și să te bucuri să cânți imnul la fix, chiar dacă ultima strofă este mereu uitată.

Și apoi se întâmplă urâtul. Îi vezi pe cei ciudați, cei care pot fi catalogați drept ”spărgători de proteste”, un fel de psihotronici autentici. În fața muzeului Antipa erau două persoane cu trei banner-e în care își exprimau indignarea asupra ANAF care nu tratează egal firmele cu capital românesc și cele cu capital străin, favorizându-le, bineînțeles, pe cele străine. Mă rog, asta era indignarea lor. Îmi e greu să înțeleg ce treabă are muzeul Antipa sau chiar Guvernul ca un tot în afacerea asta, dar fie. Dreptul de a fi indignat nu poate fi oprimat. Alt spărgător de protest era un nene un pic mai energic decât ar fi trebuit, care stătea undeva mai separat de grup și se trezea la fiecare minut să strige cât putea de tare diverse slogane nerepetate. Hey, fiecare grup cu ciudații lui, nu?

2 oameni la 4 banner-e. Am vrea noi asemenea eficiență!
2 oameni la 4 banner-e. Am vrea noi asemenea eficiență!

Într-o interpretare personală, ca să conchid, mi se pare în egală măsură frumos și trist ceea ce se întâmplă. Un protest plecat de la un catalizator, similar unui foc, a crescut la dimensiuni uriașe, însă când paiele de pe foc au ars lucrurile s-au potolit, iar acum, ceea ce icnește în Piață sunt niște vreascuri care întrețin flacăra siguranței. Este frumos să știi că cei din Piață sunt net mai informați decât mulți alții. E frumos să-i vezi purtând discuții, împărtășind povești ”din culise”, dar e trist să vezi oameni care nu au ce căuta acolo plimbându-se prin acea mică mulțime care la televizor pare eterogenă. Sper ca atunci când protestele se vor opri, ele să nu fie furate în vreun fel de o masă la fel de mică dar ceva mai organizată, pentru că acum, din ce simt eu, acesta e riscul principal.

Victoriile Pieței

Victoriile Pieței

Vă mai aduceți aminte, acum fix o lună, când ați citit prima dată zvonul că guvernul încearcă o grațiere și ceva amnistie? Aveați habar măcar ce înseamnă, la ce se referă, cine era vizat de aceste proiecte? Nu, totul era zvonistică, până când, a doua zi, au apărut documentele oficiale pe site-ul Ministerului Justiției. Atunci a fost clar pentru toți că intențiile bune ale coaliției de guvernare nu vin fără un cost. Costul, bineînțeles, eliberarea unora, închiderea dosarelor altora și… și știți povestea.

”Piața” a reacționat imediat. Și-a făcut opinia auzită din prima zi când zvonurile s-au concretizat și lumea se întreba ”de ce ies”. Păi de aia ies, ca să aflați și voi de nasolul pe care îl vor ăștia. Deci, prima victorie a Pieței este informarea și atragerea atenției asupra problemelor grațierii și dezincriminării, adică setarea agendei publice.

Pe urmă, pe lângă asta, Piața a continuat demersurile, ajungând să impună atâta presiune încât unul dintre proiecte a fost retras, însă cel mai arzător, a fost trecut, cum se zice în popor, ”noaptea ca hoții”. Reacția imediată a Pieței a dus și la retragerea acestei ordonanțe, e drept, într-o formă tergiversată, dar efectele juridice nu s-au produs, și asta e ce contează.

A treia victorie, una în care nu am crezut, este setarea agendei anti-corupție la nivel internațional. Majoritatea reflectoarelor s-au mutat asupra celor care scandează în piețele importante din România, iar asta a fost un subiect care a vândut, vinde și, spre bucuria noastră, atrage atenția și-i coagulează și pe cei care sunt de aceeași părere. Din Islanda și până-n Bulgaria, cu opriri în Franța și Marea Britanie, mișcările anti-corupție se strâng în jurul grupurilor de români care-și fac auzit glasul.

Și că tot vorbim de anti-corupție, ați observat ciudatul lucru pe care șefii coaliției de guvernământ îl fac când vine vorba despre acest cuvânt ”corupție”? Îl evită în totalitate. Niciodată nu e vorba de corupție. E vorba de justiție, de politică penală, e vorba de un dosar făcut de DNA (bineînțeles, mereu acronimul niciodată numele complet), dar cuvântul ”corupție” nu trebuie să apară pe buzele lui Tăriceanu sau ale lui Dragnea. Se feresc de acest cuvânt ca Aghiuță de tămâie, feri-s-ar și să facă asemenea fapte vreodată!

Și, dacă e să tragem linie, Piața nu a schimbat nimic în sens legislativ, lucru care era, de altfel, și scopul manifestațiilor. Dar a schimbat altceva, anume agenda publică, interesul față de temă și gândirea colectivă asupra subiectului. A adus mijloace de informare corectă și i-a arătat cu degetul pe cei care dezinformează. Ba chiar a făcut încă niște lucruri imposibile: a retras (indirect) multă reclamă de la A3 și RTV, a ajuns să-l facă pe Becali frecventabil și pe BUG Mafia relevanți din nou, i-a făcut pe secui să protesteze alături de români și pe timișoreni să strige ”București, luptă București”. Dar acum confund eu cauzele cu efectele – nu Piața le-a făcut, ci Dragnea & Co, bineînțeles, nevoit și indirect, dar meritul este, în majoritar, al lor. Și că tot veni vorba, verificați, vă rog, tonul vocii șefilor PSD și ALDE de acum o lună și cel de acum. Se va vedea o schimbare radicală despre care sper să nu fie izvorâtă doar din nevoia de ”damage control” în urma comunicării proaste de criză pe care au dus-o.

foto copyright: Dan Mihai Balanescu

Despre comunicarea de criză – ce a făcut bine și ce a făcut prost PSD-ul în ultima perioadă

Despre comunicarea de criză – ce a făcut bine și ce a făcut prost PSD-ul în ultima perioadă

Comunicarea de criză este fascinantă din multe privințe. A fost una dintre materiile mele preferate la master și o urmăresc cu mare interes. Am făcut un foarte mic și superficial exercițiu pe baza ultimelor evenimente de importanță uriașă în istoria recentă. Nu spun nimic nou, doar pun evenimentele într-o altă lumină pe care nu am văzut-o până acum. Poate am stat prea mult în Piață.

T-0 – declanșarea crizei

Pe data de 17 ianuarie apăruse ca zvonistică ideea că Guvernul României pregătește două ordonanțe de urgență, una privind grațierea și alta privind dezincriminarea abuzului în serviciu. Cred că nici în visele cele mai groaznice ale nimănui n-a existat ideea că e pe bune. Și totuși, la câteva ore, apar și textele de ordonanțe. La momentul acela, cel mai grav era cel privind grațierea. Nici un semn, pe 17, că s-ar declanșa o criză.

Pe 18 ianuarie, Iohannis încearcă liniștirea lucrurilor și aflarea adevărului față de aceste zvonuri prin prezidarea ședinței de Guvern care nu cuprindea cele două ordonanțe pe ordinea de zi. Câteva ore mai târziu, Ministerul Justiției publică textele de ordonanțe pe site-ul său. Aici s-a declanșat criza, iar ziua de 18 ianuarie este T-0.

Seara, câteva mii de protestatari au ieșit în stradă pentru a cere retragerea acestor ordonanțe. Modul în care au fost tratați protestatarii de către televiziunile pro-putere și de către puterea însăși arată clar că aceștia nu și-au dat seama că se află la începutul unei crize. Atacarea evidentă a protestatarilor a adâncit și a alimentat implicarea celor din piață, precum și numărul lor. A se vedea efectul de bulgăre de zăpadă crescut în urma exploziei activității pe rețelele de socializare prin viralizarea temelor de interes și crearea de diverse hashtag-uri și teme ca „animale naziste”, „sunt plătit de Soroș” și altele, precum și organizarea de evenimente ce invită la protest.

T-1 – când se conștientizează criza

Pe 22 ianuarie, ceea ce este T-1 al crizei, duminica, ies la protest undeva la 30.000 de oameni. Este momentul în care PSD realizează că e vorba despre o criză, însă nu știe cum să reacționeze. Televiziunile atacă cu și mai mare virulență protestatarii. Se lansează ideea că ar fi plătiți de Soroș inclusiv copiii și câinii, iar membri PSD-ALDE ies în continuare cu mesaje de atac direcționate împotriva protestatarilor. Comunicarea e clar că nu e centralizată, iar asta întărâtă și mai tare spiritele. Lipsa unui mesaj unic și a unui număr restrâns de purtători de mesaj generează și mai mult haos adâncind spirala motivelor pentru care protestatarii au ieșit în stradă.

Referendumul convocat de Iohannis a fost un subiect evitat aproape complet de către cei care au generat criza, ei neurmărind legitimarea acestuia. Nici măcar consultările publice anunțate de Ministerul Justiției, ulterior, nu fac referire la acest referendum, în sensul așteptării luării unei decizii în sens legislativ după ce se validează referendumul. Este pentru prima dată când PSD-ul dă semne că au început un management al crizei prin acționarea în mod unanim asupra unei teme de importanță ridicată.

În sensul disculpării asupra deciziei de a da ordonanțele de urgență, mesajele sunt aceleași indiferent de sursa provenienței lor: CEDO, deciziile CCR, comisia de la Veneția, etc. Acestea nu s-au schimbat în mod radical, cu excepția renunțării la ideea de „urgență”. Alte mesaje nici nu ar putea să dea, pentru că s-ar delegitima. A se vedea modul total greșit al lui Dragnea de a „profita” de moartea lui Dan Adamescu în sens emoțional, mesaj transmis pe ideea că „nu vrea să profite de asta”, lucru pe care îl făcea. Aici mi-a fost clar că cei care îl consiliază pe Dragnea nu sunt suficient de pregătiți pe tema comunicării de criză, urmând ca la ceva timp să apară, iarăși ca zvonistică, ideea că Dragnea i-a contactat pe consilierii israelieni care i-au câștigat alegerile în 11 decembrie.

T-2 – „damage control-ul” care trebuia să stopeze criza

Duminică, pe 29 ianuarie au loc unele dintre cele mai ample proteste ținute până atunci în istoria recentă a României. Guvernul și purtătorii de mesaj intră într-un ”silenzio stampa”, o formă de a limita potențialele nasoale pe care o declarație de-ale lor ar putea-o face. Protestele sunt pașnice și atrag foarte multă atenție internațional. În intern, cei care au generat criza vor să liniștească apele susținând că cei care ies nu au motiv.

Luni are loc o dezbatere publică asupra celor doi elefanți, iar elefantul mai mare (a se citi grațierea) primește promisiunea că nu va fi ordonanță și că nu va grația nicio faptă de corupție sau fapte violente, în nicio formă. Lucrurile par liniștite.

T-3 – criză în adevăratul sens al cuvântului

Marți are loc o ședință de guvern care se prelungește până după ora 22.00. În urma ședinței de guvern, Ministerul Justiției anunță trimiterea către Parlament a unei propuneri legislative asupra ordonanței grațierii și adoptarea ordonanței 13 care, într-o anumită măsură, dezincrimina abuzul în serviciu.

Acest anunț aduce în Piața Victoriei 15 mii de oameni la orele 12-1 noaptea. Motivul supărării și agitației este amplificat de comunicarea incredibil de defectuoasă a Ministrului Iordache, care într-un ton superior răspunde grăbit la întrebări solicitând repetat ceea ce a ajuns deja un laitmotiv: „altă întrebare”. Domnul Iordache este departe de a fi un om al comunicării, el neînțelegând sub nicio formă această artă, motiv pentru care, pe bună dreptate, a și fost acuzat de colegii de partid. Orice formă mai liniștită de discuție și de dezbatere ar fi ajutat neadâncirii crizei.

De miercuri și până duminică, seară de seară, în Piața Victoriei se adună din ce în ce mai mulți oameni, ajungându-se la apogeul (probabil exagerat) de 300.000 de oameni duminică în București și alți 300.000 în țară.

Dar nu ce era ”în piață” e interesant. Ci lista de lucruri pe care le-au făcut cei de pe celelalte baricade, într-un răstimp foarte scurt:

  • Antena 3 devine mediator, încercând să reducă din retragerea de brand-uri care-și făceau reclamă pe post. Tonul temperat este dat și de o altă ”coincidență”…
  • Mircea Badea și Mihai Gâdea nu mai sunt purtători de mesaj în acest timp. Ei părăsesc țara pentru motive obiective, însă activitatea lor, inclusiv în online, este redusă considerabil.
  • Închiderea conturilor de facebook ale celor care în genere atacă destul de virulent este o decizie radicală dar eficientă de „damage control”, respectiv Mircea Badea, Gabriela Firea precum și alte personaje ca doamna consilier local care i-a numit ”putori” pe protestatari.
  • Unicitatea mesajelor pozitive a început să fie foarte pregnantă din partea membrilor de partid care erau obișnuiți să poarte mesaje. Acestea vorbeau despre realizările guvernului Grindeanu și încercau devierea prin pozitivism a atenției. Greșeala este că bula era deja făcută, majoritatea triindu-și prietenii din online în funcție de apartenența politică.
  • Mesajul contramanifestației menit să sădească frica ”spargerii României” în rândul protestatarilor, precum și asumarea vinei asupra lor și a lui Iohannis, ca purtător de stindard a fost izvorât atunci și aruncat în toate mediile de către purtătorii principali de mesaj: Dragnea și Tăriceanu. Acest mesaj a fost întărit de începutul ”contramanifestației” de duminică, 5 februarie. Bineînțeles, ideea e scoasă de la naftalină unde erau ținute cele cu care se ataca ”răul suprem”, Băsescu, însă acum e pusă într-un alt context și dusă la un alt nivel.
  • Încetarea oricărei forme de atac direct din partea purtătorilor de mesaj de pe baricadele PSD este rezultatul final al celor mai sus menționate. Ei atacau legitimități, și nu oameni, și încercau transmiterea unui mesaj unic. Totul cu o excepție.
  • România TV nu se dezice de mesajele simple pe care le dă, însă puternic alarmiste. Totuși, retragerea publicității de pe acest post, și de pe Antena, este pretată drept o victorie pentru stradă, alături aparenta lipsă de prezență a lor la proteste. Dacă aș gândi conspiraționist, aș crede că fix asta s-a și urmărit, oferirea de victorii celor din piață, în sensul calmării lor. Dar acestea sunt efecte, și nu cauze.

T-4 – ameliorarea crizei

Primele semne de ameliorare a crizei au apărut în urma reacțiilor relativ-pozitive rezultate în urma OUG 14, cea de abrogare a OUG 13. Totuși, indignarea celor din piață a fost alimentată de presupusa neconstituționalitate a OUG 14. Prezența a unui număr mic de oameni luni, pe 6, arată impactul pozitiv pe care l-a avut această abrogare. Marți, acest număr a scăzut și mai tare, ajungând la ”doar” un 12.000, tot mult mai mare decât în prima zi de marți (T-0), când au fost 4000.

Ameliorarea finală a venit, nesperat, de la opoziție, care și-a făcut datoria și a depus o moțiune de cenzură, moțiune care a picat în Parlament în urma unei discuții în care Prim-Ministrul își asuma faptul că nu va mai trata în acest fel probleme de importanță majoră. Finalul crizei va fi mâine când se va prezenta demisia lui Iordache.

Acum, dacă ne întoarcem la T1 și urmărim rezolvarea simplă: retragerea proiectelor de ordonanță de pe masa Guvernului și trimiterea sub formă de propunere legislativă în Parlament ar fi dezumflat tot valul care a dus la ieșirea a sute de mii de oameni. Cel mai mare risc al unei crize de imagine este să nu știi când de afli în mijlocul uneia, iar în cazul de față, specula zice că motivul persistării în criză este interesul personal. Cred că, imagistic și comunicațional, PSD-ul a învățat multe de aici, deși arată în continuare că greșeli se pot strecura. De partea cealaltă, presiunea la care PSD-ul este supus, cel puțin următoarele 3-4 luni, va ajuta enorm la supravegherea mișcărilor acestui partid, cam din toate direcțiile.