Etichetă: proteste 2017

Am fost în Piața Victoriei la a 28-a zi consecutivă de proteste. Se închid, astfel, 4 săptămâni continue în care câteva suflete, spre câteva zeci de mii de suflete, au fost zilnic în Piața Victoriei. Motivația protestelor s-a transformat încontinuu, și la fel și s-au schimbat și cei care sunt în constant în Piață. Dacă în primele zile, începând cu marșurile chiar, totul era spontan și autentic, totul se baza pe canalizarea energiei generată de frustrarea și indignarea celor din Piață, acum lucrurile se mișcă dintr-o oarecare inerție. Nu știu dacă e bună sau rea, asta fiecare judecă pentru sine.

În Piață oamenii care merg aproape zilnic se cunosc între ei. Cei ”în civil”, fie jandarmi sau sereiști, sunt evidenți ca lumina zilei. Fotografii, purtătorii de steaguri și portavoce, aducătorii de ceai și preotul cu crucea sunt văzuți ca niște factori unificatori într-o mulțime extrem de prietenoasă, sentiment pe care l-am simțit constant, încă de la prima ieșire spontană, însă acum pare a fi, cumva organizată. Pentru că asta face Piața, te obligă să te organizezi, să-ți cunoști semenii și să le porți respect. Te face să fii mândru că ești alături de ei și să te bucuri să cânți imnul la fix, chiar dacă ultima strofă este mereu uitată.

Și apoi se întâmplă urâtul. Îi vezi pe cei ciudați, cei care pot fi catalogați drept ”spărgători de proteste”, un fel de psihotronici autentici. În fața muzeului Antipa erau două persoane cu trei banner-e în care își exprimau indignarea asupra ANAF care nu tratează egal firmele cu capital românesc și cele cu capital străin, favorizându-le, bineînțeles, pe cele străine. Mă rog, asta era indignarea lor. Îmi e greu să înțeleg ce treabă are muzeul Antipa sau chiar Guvernul ca un tot în afacerea asta, dar fie. Dreptul de a fi indignat nu poate fi oprimat. Alt spărgător de protest era un nene un pic mai energic decât ar fi trebuit, care stătea undeva mai separat de grup și se trezea la fiecare minut să strige cât putea de tare diverse slogane nerepetate. Hey, fiecare grup cu ciudații lui, nu?

Într-o interpretare personală, ca să conchid, mi se pare în egală măsură frumos și trist ceea ce se întâmplă. Un protest plecat de la un catalizator, similar unui foc, a crescut la dimensiuni uriașe, însă când paiele de pe foc au ars lucrurile s-au potolit, iar acum, ceea ce icnește în Piață sunt niște vreascuri care întrețin flacăra siguranței. Este frumos să știi că cei din Piață sunt net mai informați decât mulți alții. E frumos să-i vezi purtând discuții, împărtășind povești ”din culise”, dar e trist să vezi oameni care nu au ce căuta acolo plimbându-se prin acea mică mulțime care la televizor pare eterogenă. Sper ca atunci când protestele se vor opri, ele să nu fie furate în vreun fel de o masă la fel de mică dar ceva mai organizată, pentru că acum, din ce simt eu, acesta e riscul principal.