Acum înţteleg… Acum înţeleg ce au simţit fanii Queen la moartea lui Freddy Merchury, un alt zeu al muzicii, un alt inovator al artei, un alt showman. Acum traiesc şi eu ce au trăit cei ce-l îndrăgeau pe Kurt Cobain, cel care a schimbat complet faţa muzicii rock. Acum l-am văzut pentru probabil a 3a oară pe tata plângând în 21 de ani. Acum înţeleg de ce există oameni ca Michael Jackson, nu ca să scoată bani sau ca să fie faimoşi ci ca să ne facă pe noi să ne simţim oameni. Această idee îmi aduce aminte de o poezie de Ştefan Octavian Iosif care spunea metaforic că viaţa este o vrăjitoare care chinuie artistul pentru ca acesta sa plângă, culegându-i lacrimile ce se transformă în nestemate.
Prin el cu toţii ne-am simţit artişti şi prin el, Michael Jackson cu toţii suntem oameni. Îţi mulţumesc Michael şi acum, în cea de-a 3a zi de la moartea ta îţi urez distracţie plăcută în „Neverland”.
Adio!
IsPaul zice 