Tastam acum câteva zile despre evenimentul care a paralizat Bucureștiul și a fost nevoie să fie împânzit de polițiști. La finalul acestuia promiteam să elaborez o tematică: Băsescu nu este de vină pentru scindarea populației, Băsescu este un produs al acesteia.
Să trecem repede în revistă istoria schismei românești. Mai întâi a fost decembrie 89. O revoluție pe care eu nu o consider ca fiind împotriva comunismului ci împotriva lui Ceaușescu. Avem ce avem cu oamenii, în primul rând, abia apoi cu ideile, dovada clară că suntem mai tabloidizați decât ne gândim. Acolo au ieșit în stradă cei care au auzit de cuvântul ”libertate” și s-au lovit de cei care considerau acoperișul gratuit de deasupra capului ca având întâietate în fața muncii răsplătite întocmai. Rețin și acum o discuție cu un nene care îmi spunea că pentru noi, ”tineretul”, e greu acum; pe vremuri erai la 7 la uzina, pontai (sic), și nu te mai baga nimeni în seama până la plecare. Puteai să dormi, să joci table, să pleci acasă, nu conta. Dar divaghez.
Apoi a venit iunie 90, adevărata revoluție anti-comunistă, înăbușită de, surpriză, cei care ”muncesc, nu gândesc”. Adică cei care jucau table în uzină, primind apă caldă de două ori pe săptămână. Pe lângă panseluțele plantate, mineriada din iunie 90 a mărit numărul anti-comuniștilor, probabil cu încă un milion de suporteri.
Anul 1992 a arătat că singura soluție pentru Români este, în continuare, Iliescu, FSN, etc. O poveste mult prea cunoscută. Populația era deja clar divizată, iar manifestațiile violente nu erau evitate. România a devenit încet-încet un izvor al urii și al arătării cu degetul. Nici o data eu, cetățeanul, nu sunt de vină pentru ce merge prost în această țară. Mereu celălalt, mereu politicienii. Sunt miner și am bâtă? Bat pe cine îmi pare mie că arată a student. Simplu.
Perioada 1996-2000 a arătat cât de incompetenți pot fi CDR-ii în gestionarea politicii pe plan intern. Drept dovadă, alegerile din 2000 nu i-a dat nici măcar pe locul 2. A apărut, astfel, a treia facțiune: fraierii, aceștia răspund ”Vadim” la întrebarea ”cu cine ați votat în 2000”. Bineînțeles, CDR-ul a înțeles traducerea lui ”kaput”. Următorii patru ani de guvernare Iliescu-Năstase au arătat mai roșii decât eticheta unei sticle de coca-cola. Presa era ”oprimată”, de unde și crescendo-ul știrilor ”de la ora 5”. Nu ne dați voie să zicem nasol de voi? Lasă, nu mai zicem de loc, și băgăm morți.
Da’ de Băsescu ziceți??
Apoi a apărut acest cavaler șuvițat călare pe cașalotul care a mâncat jeratic. Băsescu a promis, în campania din 2004, două lucruri: independența presei și a justiției. Prima s-a întors împotriva lui în repetate rânduri, a se vedea în principal a doua suspendare. A doua, dacă a făcut prostii, urmează să se întoarcă. Și totuși, de ce l-a votat lumea de două ori? Pentru că secesiunea României din punct de vedere al afinității politice este demult creată. Băsescu nu a făcut altceva decât să se folosească de canionul care separă cele două Românii.
Așa s-a ajuns ca în tabăra ”roșie” să fie nostalgicii comuniști, minerii din Valea Jiului și privatizatorii-șefi. În tabăra ”băsistă” (că-s mai multe culori aici) se găsesc afaceriștii melteni de București, hipsterii și toți cei care au păreri politice doar cu câteva săptămâni înainte de alegeri. Bineînțeles, ambele tabere sunt exagerări, sunt convins că există și vo doi oameni normali în fiecare.
Deci, pe scurt: Băsescu nu a creat și nu a trimis nici un om în nici una dintre tabere. Băsiștii au fost creați de roșii, iar roșii au fost creați de Marx, sau cine-o fi inventat socialismul. Băsescu este însuși apogeul acestei secesiuni, iar aversiunea unei tabere față de cealaltă trebuie rezolvată într-un singur mod: alegerile.
În rest, pace și armonie!
IsPaul zice 