Erau limba dacă și limba latină totuna?

Sunt multe speculații asupra limbii dacice, cum sunt speculații asupra lucrurilor greu de explicat sau greu de demonstrat. Sunt speculații și despre cultura dacică, unele ancorate în realitate, unele bizare și altele de-a dreptul ilare. De exemplu, Gheorghe Funar susține că nemții sunt daci pentru că dacă întrebi un neamț ce este, el îți răspunde ”ich bin deutsch”, citit ”ih bin doici”, în accepțiunea lui Funar, ”doici” e tot una cu ”dac”. Dar e greu să trecem peste faptul că ”deutsch” e un endonim, absolut toată lumea numindu-i altfel, precum neamț, german, sas, saxon, șvab, ca să enumăr câteva românești, pentru că francezii le zic ”Allegmane”. De ideea că lituanienii îi numesc ”Vokietija”, nu mai zic. Dar prin exemplul ăsta vreau să subliniez că o banală coincidență nu trebuie să stea drept fundament pentru realitate atâta timp cât nu este susținută sau explicată și din alte surse în afara unei interpretări limitative. Practic, dacă toată lumea le-ar fi spus nemților ”Daci”, sau o variațiune, atunci Funar ar fi avut un argument interesant.

Însă unul dintre cele mai dezbătute de subiecte istorice se duce în jurul limbii dace și limbii romane. Spun ”romane” pentru că se presupune că latina era totuna cu limba dacă. Nu, nu vorbesc despre o banală rudenie, cum e italiana cu româna, nu. Vorbesc despre maximum o diferențiere la nivel de dialect între dacă și latină. Și argumentele pe care le oferă lumea care susține asta sunt multiple. Voi încerca să le tratez cu seriozitate, deși majoritatea mi se pare că izvorăsc din necunoaștere sau din alegerea ignorării argumentelor existente.

1. Dacii erau cei mai viteji și bravi dintre Traci

Știți textul. Herodot zicea despre daci de bine, recunoștea existența lor și afilierea la neamul tracic. Dar să vedem citatul pe de-a-ntregul, cum îl redă Pruteanu: ”Geţii (cărora romanii le vor spune daci) sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, a spus Herodot. Dar același istoric a adăugat: „După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrînt”. „Dar unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi , la ei, la traci, trîndăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca cîmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viaţă”. Practic, tracii erau mulți, dar nu erau uniți și nu erau sedentari. Lipsa de unitate a unor neamuri de-alungul secolelor ce credeți că face? Exact, sparge tiparul lingvistic. Troia, așa-zisa capitală a Traciei, a căzut undeva prin secolul 8 î.e.n. (Iliada despre asta vorbește. ilir = trac pentru greci), Dacia a fost cucerită la începutul secolului 2 e.n. Ceea ce poate fi tradus prin aproape un mileniu de existență, pentru unii este o ”continuitate liniară”, mai ales într-o perioadă în care scrisul nu era pentru toată lumea, iar standardizarea unei limbi era posibilă doar pentru 3-4 culturi din lume în vremea aceea. Dacă italiana s-a despărțit atât de tare de latină în tot vreun mileniu, în condițiile în care latina a rămas limbă de cult, iar toată lumea vorbea latina, oare ce se întâmplă între două triburi disparate la mii de kilometrii timp de aproape o mie de ani, în preistorie? Țineți minte argumentul ăsta pentru pasul următor: limba dacă din secolul 2 e.n. avea prea puțin elemente comune cu traca vorbită în zona Troiei în secolul 8 î.e.n.

2. Înființarea Romei

Povestea înființării celui mai mare imperiu pe care lumea l-a văzut până atunci și multă vreme după este învălurită în mit. Știți de Romulus, Remus și Lupoaica. Dar ce spuneți de Eneida lui Virgiliu? Eneida lui Virgiliu este o continuare a Iliadei lui Homer. Continuarea aceasta se referă la faptul că Aeneid, un prinț din Troia, după căderea acestei cetăți în mâinile grecilor, a plecat prin zona aceea a Mediteranei, ajungând chiar și în Cartagina lui Dido, stabilindu-se ulterior în Roma, unde înființează o ”dinastie” cu ajutorul zeilor. Virgiliu a scris povestea asta între anul 29 și 18 î.Hr, adică la 800 de ani distanță de Iliada lui Homer. Motivul? Păi a vrut să confere legitimitate dinastiei Iulio-Claudiană privindu-i ca descendenți direcți ai fondatorilor, eroilor și zeilor Troiei și Romei. Până atunci, acest element al descendenței se rezuma strict la Romulus și Remus. Tot în Eneidă se specifică faptul că atunci când Aeneid a ajuns pe malurile Italiei, deja exista poporul latin. Nu putem decât să ghicim ce limbă vorbea poporul latin din Eneidă.

Dar realitatea spune altceva, latinii erau un trib aflat la nordul Romei după înființarea acesteia, fiind primul popor asimilat imperiului Roman și de la care, cel mai probabil, au luat limba latină, ei reprezentând populația majoritară din orașul Roma. Există dovezi că zona era locuită în urmă cu 14.000 de ani, dar perioada oficială a înființării și începutul continuității Romei este secolul 14 î.Hr., deci cu vreo 6 secole înainte de căderea Troiei. E drept, cea mai veche scriere în limba latină cunoscută datează din secolul 7 î. Hr., deci cu 100 de ani după ce Aeneid ar fi venit pe țărmurile latine.

3. Cucerirea Daciei și comunicarea dintre daci și romani

Cum zicea Herodot, citat mai sus, tracii nu erau un popor sedentar, principalele lor îndeletniciri fiind jaful și trândăvia. Doar n-a ars Burebista viile degeaba, trebuia să-i facă pe daci să asculte cumva. Acum, Dacia a fost cucerită de 2 ori, știm noi, și eliberată prin retragerea Aureliană. E adevărat, dar Dacia a mai fost cucerită de romani, chiar de Constantin cel Mare însuși, el luându-și numele de Daciccus Maximus în 336, deci la nici 70 de ani de la retragerea Aureliană. Multe teritorii nord-dunărene au rămas sub dominație romană până în vremea lui Iustinian, deci secolul 6, odată cu venirea bulgarilor.

Dar ce știm despre daci și romani, cum vorbeau? Există o teorie fascinantă în lumea dacopaților care zice așa: ”pe columna lui Traian nu apare niciun traducător atunci când împăratul se adresează dacilor, deci nu avea nevoie, deci limba latină e totuna cu limba dacă”. Foarte bine, dar orice om de știință știe că nu poți face concluzii pozitive plecând de la negație. Că așa pot zice că pe Columna lui Traian nu apare nicio latrină, deci dacii nu defecau, deci dacii erau zei. Nu merge, mai ales în condițiile în care pe Columna lui Traian apar personaje înaripate și, ghiciți ce, mai mereu când Traian se adresează dacilor există o față întoarsă spre împărat, cu spatele către daci. Oare ce rol o fi având el?

4. Colonizarea Daciei

Un alt argument destul de puternic asupra modului în care limba dacă ar fi fost înlocuită de latină ține de factorul timp și factorul geografic. Cum au putut toți dacii în vreme de 170 de ani (cucerire-retragere aureliană) să se schimbe de la dacă la latină, ei cucerind doar vreo 40% din teritoriul Daciei? Păi simplu, se cheamă colonizare. Englezii au început colonizarea Americii la început de secol 17, iar în 180 de ani toată lumea vorbea engleză acolo. La fel și spaniolii cu America Latină. Este foarte ușor să colonizezi o cultură inferioară. Dacii neavând scris, cunoștințe despre infrastructură, fiind inferiori din punct de vedere administrativ și statal, nu au putut decât să sucombe puterii romane, cel mai bine organizat imperiu din lume la vremea aceea. Și deși influența romană s-a oprit la o suprafața mică a Daciei, știm că țările Române au fost fondate de oameni provenind din zonele deținute de romani, deci oameni care-și trag descendența din vorbitorii de limbă latină. Dar aici vorbim deja de limba română și nu face obiectul punctului curent, ci al următorului.

5. Imperiul Bizantin și Imperiul Bulgar

De primul ați auzit, dar al doilea nu se prea predă pe la școală. Nu-i nimic, vă zic eu despre ele. Imperiul Bizantin și cel Bulgar s-au luptat constant pentru influența regională balcanică cam din secolul 7 d.Hr. și până la venirea Otomanilor, deci secolul 13 d.Hr. Bizantinii erau un amestec de cultură latină și greacă. Ei susțineau constant păstrarea culturii fiecărei regiuni sau populații asupra cărora aveau puterea. Erau considerați romani, sud-estul peninsulei Balcanice purtând chiar numele de Romania (Djuvara zice că de acolo se trage originea numelui Romani atribuit poporului nomad, oprindu-se în zonă la plecarea din India). Cât erau de susținători ai culturii populațiilor balcanice? Păi le-au inventat alfabet ca să-și poată scrie limba, respectiv pe cel chirilic pentru Slavona vorbită de popoarele slave. Practic nu au încercat re-colonizarea lor, ci le-au susținut cultura cum au putut.

Bulgarii, însă, nu aveau o cultură a lor, fiind la origine un popor migrator de neam turcic, și-au atribuit limba slavonă ca fiind administrativă, ulterior generând limba bulgară așa cum o știm. Teritoriul actual al României a făcut parte din Bulgaria, unii i-ar spune imperiul Bulgaro-Român sau Vlaho-Bulgar, timp de vreo 3 secole, cu întreruperi. Urmând asimilarea altor culturi, ei nu au putut să o impună pe a lor românilor, machedo-românilor și aromânilor care începuseră să se formeze ca popor în imperiul lor, pentru că nu aveau ce impune.

Limba slavonă, perfectată de bizantini, a ajuns limbă de cult și administrație în ceea ce va fi România, și a rămas așa vreme de sute de ani, până când a început tranziția către scrierea românei cu alfabet chirilic, ulterior migrând complet la alfabetul latin, undeva în perioada lui Cuza. De aici vin majoritatea influențelor slave din română.

6. Traco-albaneza și Româna

Dan Alexe, unul dintre vârfurile de lance ai anti-dacopatiei are un articol foarte interesant despre similitudinea dintre Albaneză și Română. În timp ce insistă că similitudinile nu sunt decât la nivel de lexic și nu în privința a ceea ce structurează limba, ele nu pot fi decât izbitoare. Albaneza este una dintre cele trei limbi izolate din familia Indo-Europeană, celelalte două sunt Armeana și Greaca, iar prin limbă izolată înțelegem acele limbi care nu se înrudesc cu altele. Albaneza are un lexic abundent latin, fapt normal deoarece a făcut parte din imperiul Roman și din cel Bizantin. Dar ei au și un mare lexic grec și unul slav, însă își păstrează caracteristicile unei limbi distincte, dar tot indo-europeană.

Multă lume susține că Albaneza e descendenta limbii trace. Dar sunt și care susțin că limbile baltice sunt descendente din tracă. Din păcate, nefiind decât câteva cuvinte reținute de posteritate din limba tracă, putem doar să presupunem prin eliminare. Scoatem toate cuvintele care pot proveni din altă limbă și, cu cele cu care rămânem, le acceptăm ca fiind de influență necunoscută, potențial din surse dispărute și nedemonstrabile. Să presupunem prin negare, cum am demonstrat la columnă, este fals din punct de vedere științific. Or, albaneza are nespus de multe similitudini cu româna, arătând că procesul de latinizare a unor popoare similare poate fi diferit în funcție de recepția poporului la noua influență, istoria și cultura acestora.

7. Satem-centum

Deși nu există reminiscențe ale daco-tracei scrise, este universal acceptat că traca face parte din familia satem, iar latina din familia centum ale limbilor proto-indo-europene. Diferențierea celor două se rezumă la modul în care se pronunța numărul 100. Vestul era majoritar centum, estul majoritar satem. Germanii, latinii, lusitanii, și grecii fac parte din familia centum. Tracii, dacii, perșii, armenii, slavii, și balticii fac parte din familia satem. Clivajul traci-latini este pregnant încă din momentul proto-indo-european, iar dacă noi am păstrat influențe dacice în lexic, pronunțând ”o sută” în loc de ”un cent” când ne referim la 100 ne arată originile, modul în care ne referim la derivate care nu pot fi create decât cultural, arată că efectul colonizării de către o cultură ”centum” este pregnant.

8. Deci?

Deci e simplu. Așa cum engleza, limbă cu lexic majoritar de origine latin nu este o limbă latină, pentru că structura ei simplă este germanică, la fel nici albaneza sau limbile baltice nu sunt latine, pentru că fundamentul lor nu este latin. Limba română este latină, în ciuda importantelor influențe slave, germanice sau nedeterminate – deci tracice. Similitudinea dintre toponime sau lexic în anumite variațiuni nu înrudește limbile, cât înrudește culturile. Dacă albaneza are cuvinte comune cu româna, asta nu o pune pe același piedestal cu aromâna sau spaniola. Dacă dacii și romanii erau contemporani și au o istorie comună, asta nu înseamnă că vorbeau aceeași limbă decât din momentul în care una dintre culturi a adoptat-o pe cealaltă, în cazul nostru dacii adoptând latina.

9. Later Edit: Poetul Ovidiu

Ar fi mișto să avem povestea cuiva din perioada aia care avea latina ca limbă maternă, era erudit și a încercat să vorbească cu Daco-Geții, nu? Păi avem, pe poetul Ovidiu. Și citez din el, dar mai multe detalii vedeți în ce zice Ioan Aurel Pop, gen președintele Academiei Române.

Ovidiu: Ei vorbesc între ei o limbă pe care o înțeleg;/ Dar eu trebuie să mă înțeleg prin semne./ Eu sunt aici barbarul, căci nu sunt înțeles de nimeni:/ Când aud cuvinte latinești, geții râd prostește

Foto Columna lui Traian aici: http://www.columnaluitraian.ro/ro/imaginile-columnei

Foto hărți: Wikipedia