Politică şi chestii care ofuschează – Pagina 7 – Paul Ispas

8 Tipuri de știri prin care te manipulează mass-media. Și tu o lași.

Voi încerca să las tabloidul de-o parte, pentru că mi se pare atât de grețos încât simplul fapt că mă gândesc la el îmi generează o stare scârbă totală

Idei scandaloase despre ceva ce s-a întâmplat altfel

Luăm cazul Vianu cu profesorul care l-ar fi pus pe copil să stea în genunchi. Dăm un titlu scandalos din categoria ”un profesor și-a umilit elevii”. Citim că un profesor și-a umilit un elev. Aflăm peste câteva zile că, de fapt, colegii elevului l-au umilit pe acesta, profesorul chiar încercând să rezolve neînțelegerea. Alt titlu scandalos ar fi: ”Se închide. Anunțul făcut de BCR”. Dai click și afli că s-ar putea închide programul ”Prima Casă”. De la ”se închide” la ”s-ar putea” este cale lungă.

Imagini fotoșopate sau scoase din context.

Cel mai la-ndemână exemplu este cel cu soarele proiectat în Beijing pentru că este prea multă poluare. Fals, poza aceea era o reclamă pe un ditamai panou stradal cu leduri. Dar preluăm știri pentru că le-am citit undeva și le vindem drept bun. Altul al fi cel cu Piramidele din Egipt înzăpezite – altă prosteală. Apare anual poza aceea cu titlul ”n-a mai nins in Egipt de pe vremea lui Cuza”, an de an. Acela este un fotoșop clasic, luați de gugăliți.

Mmmm… da… știre!

Știri alarmiste de prost gust

A murit un nene de gripă porcină în București. Stimați români, înnebuniți, vă rog! Nu. Nu se poate să fii atât de alarmist. Citești știrea și afli că omul suferea de câteva alte afecțiuni serioase netratate la timp. Practic, gripa porcină n-a fost decât bomboana de pe coliva unui om care locuia, cel mai probabil, în condiții total insalubre. Dar haideți să purtăm cu toții măști la metrou, ca să nu ne îmbolnăvim.

Băsescu (sau ceva forță ocultă) vrea să scoată istoria din școli.

Citești titlu, asculți știrea, vezi că e pe Antena 3, îți prezintă că o comisie de specialiști lucrează la schimbarea metodologiei și planului cadru pentru diverse materii, printre care și istoria, și fac legătura dintre unul dintre membri și Traian Băsescu, și gata, s-a livrat tot. Mai mult, ca să dai autenticitate știrii, iei doi-trei profesori de istorie (sigur, nu Boia sau Djuvara), pe cât posibil exponenți ai daco-filiei și originilor pure ale României, și-i pui cap-în-cap cu normalul. Evident că iese scântei.

George Soros.

Nu. Gerge Soros n-a nimic. Nu e nici o conspirație împotriva românismului, nimănui nu-i pasă de noi atâta vreme cât suntem pe drumul cel bun. Avem dispute economice cu diverși, asta da, dar bătrânului ăluia puțin îi pasă de cine e premier și ce activitate are societatea civilă în România. Are miliardele lui la care să se gândească.

Vrem spitale nu catedrale.

Și eu vreau spitale nu stadioane. Sau spitale nu autostrăzi surpate. Sau spitale nu delapidări nerecuperate. Sau spitale nu Therme rasiste. Sau spitale nu pensii speciale. Sau spitale nu campanii electorale. Sunt atâtea moduri în care poți compara merele cu pere… mai am: vrem spitale nu mcdonaldsuri. Vrem spitale nu megaimageuri. Vrem spitale nu cafenele pe Dorobanți. La capitolul comparații suntem zei, la capitolul înțelegerea comparațiilor, nu chiar.

Presa străină a zis că… despre România.

Nu, n-a zis presa străină. A zis un român care scrie pentru ”blogurile adevărul” ale site-ului Blid/BBC/CNN/France Press… etc. Dacă nu, atunci a zis agenția aceea de știri preluând știrea din presa națională. Nu mai sunt bani să se trimită corespondenți peste tot în lume, actualmente știrile externe sunt făcute preluând informațiile de pe site-urile agențiilor locale (naționale) de știri. Punct.

Cutare ministru interzice cutare lucru care n-ar trebui interzis.

Pe modelul Elisabeta Lipă a interzis intonarea imnului. Nu, nu a interzis nimic, a trimis o circulară către prefecți prin care îi roagă să vegheze respectarea hotărârii de guvern dată pe vremea lui Năstase. Dar mesajul acesta ajunge în presă din partea unui angajat al unui prefect care e susținut de un partid din opoziție și boom: ai setat agenda mediei conform intereselor de partid.

Și sigur mai sunt. Semnalizați-le voi pe restul, că eu am obosit.

Șoc, am descoperit cea mai eficientă metodă de a scăpa de controlori! Rămâi prost!

Fă click aici ca să afli cea mai eficientă metodă de a scăpa de controlori. Nici nu o să-ți vină să crezi așa ceva! Nimeni nu și-ar fi imaginat.

Sunteți gata?

Cumpără-ți, bă, bilet!

În altă ordine de idei, a tot circulat videoclipul cu un cetățean agresat de controlori. Cinci proști putem remarca acolo. Trei controlori care-și depășesc vădit atribuțiile, un prost care nu și-a luat bilet și, bineînțeles, pe cel care crede că rezolvă problema filmând toată scena.

Voi începe cu primii, și cei mai amplii, că la părerologie legată de administrație știți că sunt bun. Este aproape unanim acceptat că RATB-ul este cea mai ineficientă regie de transport din România. A, nu știați? Păi luați exemplu de la Brașov unde s-a instalat sistem electronic de monitorizare a autobuzelor. Ca la metrou, știi când vin. Oamenii acolo se plâng că a întârziat autobuzul un minut-două. Sau că într-o anume stație nu funcționează chestia aia… Eh, probleme, ce să-i faci. La Bucu, în schimb, problemele sunt de altă natură. Ai case de bilete o dată la cinci stații, autobuze supraaglomerate care circulă 3 la 5 minute, apoi aștepți 30 până la următorul, șoferi care transportă cartofi și benzi exclusive, fie chiar și de tramvai, nerespectate de către șoferii din trafic. Un sistem electronic de validare a călătoriei care funcționează mai discreționar decât modul lui Henry al optulea când își face propria religie. Cât despre personal nu mai zic. Șoferi recalcitranți și vulgari care fumează ca turcii, casierițe care nu-ți dau bon fiscal și controlori… nici nu mai zic. Controlori care verifică numai 3 oameni din autobuz, circulă doar în liniile ”curate”, n-au organizarea necesară să se ducă prin notoriile curse de blatiști în zone mai puțin sigure ale urbei noastre, lucruri cărora li se adaugă atitudinea de superioritate cu care tratează, până la urmă, clienții. Fă-ți treaba cum trebuie și vei fi tratat ca atare, stimate domn controlor. Ca să nu mai zic că nu sunt panouri informative cu regulile de călătorie nicăieri. De unde să știu eu, turist, că trebuie să-mi iau bilet de la casă? De unde să știu care e amenda? De unde să aflu eu cum arată o stație de autobuz? Cum pot eu să-mi dau seama care-i ruta troleibuzului în care m-am urcat? Sunt om, deduc, întreb, mă comport civilizat. Mai civilizat decât serviciul oferit, aparent. Practic, dacă ești controlor și îți însușești atribuții de polițist, ți-ai ratat vocația. Pui mâna pe om doar când… ăm… nu pui. Chemi poliția, sau controlezi cu un reprezentant al miliției locale lângă tine.

Apoi cât de civilizat este un om care nu-și asumă greșeala? Adică nu-mi iau bilet, mă urc în autobuz conștient că nu am bilet și fac scandal când mă prinde cu mâța în sac. Dar d-ăla violentul. Păi dacă erau polițiști în locul controlorului, îți puneau cătușa și te duceau la secție. Ultraj direct. Păi băi, civilizatule cu drepturi, tu știi că ai și obligații? Cum toți proștii din autobuz și-au plătit călătoria, tu de ce faci scandal că nu vrei să plătești? Din varii motive, dar toate se rezumă la ”n-ai”. N-ai bani, timp, cunoștințe de cum merg lucrurile in RATB, bun simț, creier. E simplu să faci scandal când ești prins, dar mai simplu ar fi să fii un bun cetățean și să plătești pentru serviciul oferit, fie el și așa de rahat cum, până la urmă, este. Nu-ți place serviciul, nu-l mai folosi. Libertatea de a alege: taxi, metrou, mașina, biclă, role, patine, skateboard, porumbel călător, balon cu aer… sunt atâtea variante inovative, neconvenționale și/sau hipsterești.

Și mai rămâne cameramanul de serviciu, care-și face folosit aparatul cu orice ocazie. Adesea am impresia ca e același om care filmează toate astea. Filmează mereu vertical, nu zice cine e și comentează ”uaisă”… sau ”i-ați prins piciorul, domnu’”. Și în timp ce filmează, se vede cu ochiul liber cum e rezolvată situația, mult mai eficient decât dacă s-ar fi dus să o amelioreze el, să încerce să aplaneze conflictul acționând ca un bun cetățean, atât în calitate de martor, cât și de om cu conștiință. Dar e bine că filmează totuși pentru că măcar face ceva și-i conștientizează pe consumatorii de Facebook de chestiile astea, pe modelul: vedeți ce se întâmplă dacă nu vă luați bilet? Faceți scandal și ajungeți virali. Ca viroza. La fel de nocivi pentru societate, zic.

Ca să concluzionăm, nu poți fi un om de rahat, să gonești cu 110 în localitate și apoi să faci scandal poliției că de ce nu ai autostradă la Pogoanele. E drept, avem un sistem de rahat în care abuzul definește cam tot, inclusiv comportamentul cetățeanului care preferă să fie măgar decât om cu coloană vertebrală. Corupția ucide, dar noi continuăm să dăm șpagă. și când nu avem bani de șpagă, țipăm că ne-a prins fără bilet. Cât despre controlori, îi rog doar să-și imagineze că băiatul acela ar fi fiul lor… călărit de trei… sa le zic… needucați.

P.S. Am aflat că cei trei crai au fost dați afară. Meritau! Aș vrea să aflu și dacă blatistul și-a plătit amenda.

Un Tată.

Un tată trecut de 30 de ani vine seara destul de târziu acasă, după o zi lungă de la serviciu unde al său șef nu i-a făcut decât aluzii la cât de ineficient este. În repetate rânduri se întâmplă asta, însă și șeful și tatăl știu că au nevoie unul de altul, dar când depinzi de superior pentru mâncarea copilului tău, îl lași să-și verse frustrările pe tine. Așa și tatăl, preferă să înghită niște vorbe nemeritate decât să-și vadă chiria neplătită.

Se termină ziua de 12 ore de muncă, și cu toate că nici ultimele 2 luni n-au adus plată în plus pentru orele suplimentare, acesta se urcă resemnat, poate chiar bucuros, că poate merge acasă unde să mănânce din iahnia soției și să bage multă ceapă roșie care să-ntărească gustul fasolei. Se urcă în mașina la mâna a doua cumpărată acum 5 luni cu banii jos. Poate singurul moft pe care și l-a făcut în ultima perioadă, chiar dacă vechi, dar măcar brăduțul Wunder Baum este nou. Când ajunge în fața blocului, locul său de parcare este iarăși ocupat de tânărul acela cu bani care vine la vecina de la patru. Noroc că s-a mai întâmplat și avea numărul de telefon în geam. Așadar, tatăl pune mâna pe telefon și-l sună pe respectiv care, cu un aer ușor arogant, dar prietenesc, coboară să-și mute Audiul pe care îl are de nou. Se întâlnesc, apoi, în scara blocului, dau mâna și-și urează pofta buna sau distracție plăcută.

Deschizând ușa casei îl lovește căldura cu care este deja familiar. Bucătăria este mai caldă și are un miros stătut de fasole făcută la ceaunul pe care îl are primit cadou de la mama lui. Se așază la masă, soarbe două pahare de țuică și este aproape fără chef în discuția cu soția lui. Pornește televizorul de pe frigider și caută repede postul preferat de știri. Termină de mâncat, mai ia un pahar de țuică și întreabă de băiatul lui. Soția îl îndeamnă să meargă la el în cameră să-l salute de noapte bună. Se ridică de la masă sătul și greoi și se îndreaptă spre dormitorul lui, nu înainte de a-i reproșa soției că cel mic nu-i vine niciodată în întâmpinare.

În drum spre dormitor se oprește la toaletă unde remarcă o ușoară mizerie rămasă pe closet. Dezgustat iese grăbit din baie, fără să fi făcut ce-și propusese, și-și întreabă soția cine a fost ultimul la baie. Soția îi răspunde că cel mic, în urmă cu 30 de minute. Atunci tatăl se întoarce nervos către dormitor unde deschide ușa destul de brusc. Băiatul de șapte ani încremenește, simțind parcă ce ar urma. Tatăl, având cureaua deja desfăcută, o trage dintre găici dintr-o smucitură și-și apucă copilul de o mână. Băiatul, speriat, ar fi vrut să plângă, dar știa că nu rezolvă nimic. În plus, nici nu înțelegea de ce, dar asta nu era o noutate. Își aduce aminte de episodul în care fusese pălmuit pentru că se împiedicase pe stradă și strigase ”băgami-aș”, sau de momentul în care i-a promis că-i cumpără noul set Lego Star Wars, acum un an… Toate amintirile îi veneau în ritmul loviturilor de curea, dar știa că doar prima și ultima sunt cele mai dureroase. Prima pentru că nu te aștepți și nu știi cât de tare dă. Ultima… pentru că durerea aceea ține până a doua zi. Dar nu durerea durea.

După ce a terminat, tatăl și-a pus cureaua grăbit, răsuflând a ceapă și țuică, dar nu atât de rău pe cât în alte dăți. S-a uitat la copilul lui care-i privea șosetele cu ochii în lacrimi și cu mâinile frecându-și dosul deja învinețit și i-a spus, cu o voce destul de calmă, că de acum înainte să spele wc-ul după ce-l folosește. A plecat din dormitor fără să trântească ușa.

Asta e părerea mea despre ce s-a întâmplat în Norvegia. Iar tatăl este atât domnul Bodnariu cât și statul Norvegian. Unul își bate copiii în loc să-i iubească, iar altul destramă familii în loc să le întărească.

Karma e Româncă.

S-a făcut și anul nou. Efectul #Colectiv, după cum spunea și Claudiu Teoharie, s-a trecut. Și zic la reflexiv, pentru că e ”de la sine”. Dar de ce am băgat #Colectiv-ul atât de repede în discuție? Păi despre el este vorba. E a doua oară și sper ultima când voi scrie despre asta. La fel de sincer și direct.

Karma e româncă, zic în titlu, pentru că așa este, și încep cu latura personală. Acum vreo 2 luni mergeam la Gyros-ul din Pipera împreună cu un coleg, să ne delectăm papilele cu mult-prea-româneasca shaormă grecească cu țațichi. În drumul nostru bătătorind trotuarul, am remarcat două tramvaie oprite într-o zonă în care ar merge, în mod normal. Ce să fie, ce să fie? Zic sigur a parcat cineva pe linia de tramvai. Era un Opel Corsa albăstrui, flancat de vreo 30 de trecători curioși, mai mult sau mai puțin impresionați de nesimțirea șoferului care și-a lăsat bolidul în voia căii ferate. Constat că Primăria nu-și făcuse treaba cum trebe și, dintr-o coincidență, fix paralel cu mașina, pe trotuar, nu erau stâlpii ”anti parcare”. Strig către toți vlăjganii din jurul mașinii să punem mâna s-o mutăm. Îmi răspunde consternat un Vatman că-mi trebuie vreo 20 de oameni pentru asta. Îi răspund, rotindu-mă, că număr în proximitate vreo 30. Deci ne punem pe treabă și tragem de mașină. Prima strategie n-a mers, aceea de a o ridica, așa ca am optat să o întoarcem și să o împingem cu toții, chiar daca are frâna de mână trasă și este băgată în viteză. Am rezolvat-o, nu înainte de a striga către un vlăjgan la fel de înalt ca mine care scosese telefonul să ne filmeze:

”Bravo Boss, ne-ai ajutat de ne-ai rupt cu filmarea. Ia uite, s-a mutat singură mașina. Super!”

Stânjenit, tânărul împărțitor de pliante, și-a vârât smartphone-ul îndărăpt în buzunar.

Apoi, voios, m-am așezat la terasă, peste drum, unde mi-am îngurgitat prânzul, privind continuu către mașina care acum încurca doar pietonii, nu și tramvaiele, așteptând protagonistul să-și ridice mașina. După vreo patruj de minute apar două fete în preajma mașinii. Mă duc la ele și le întreb de ce. Șoferița, tremurând toată, îmi explică faptul că nu cunoaște zona și că, văzând taxiurile pe linia de tramvai, a dedus că poate și ea. I-am explicat că nu e bine și că i-am mutat mașina. Eu și ceva armată. A înțeles, și-a mutat-o de pe trecere și ne-am văzut de viață. După 3 zile, durere de spate cum n-am avut. Doctor, RMN, hernie.

Cam așa funcționează Karma aceea pe care o preamărim noi, face ca românca (pentru că e la genul feminin Karma, nu?): ”Ce vrei tu, IsPaule? Civism? Ia de-aici hernie!”.

Bine, nu e grav, nu trebuie să mă operez sau ceva, durerile sunt suportabile, numai că trebuie să am grijă la toate prostiile de acum. Deci sunt bine, mulțumesc de întrebare.

Dar cum pot fundamenta eu ideea că Karma e Româncă pe o experiență proprie și unică? Și ce treabă are asta cu #Colectiv? Aveți răbdare, stimabililor.

Zic, ieșirăți în stradă și vrurăți tehnocrație. V-au dat: impozite celor fără venit, nexam buget pentru tineret, cucu salarii minime, ciu-ciu proiecte de infrastructură, zero răspundere politică, legea electorală are praf pe ea, vi s-a dorit să munciți pe doi lei și în rest vi s-a oferit multă tăcere. Și vorbesc către cei care au vrut tehnocrație, în rândul cărora nu mă prea înscriu.

Ați zis că nu mai ieșiți în club, vi s-a închis Princess-ul în miez de an nou, cu mai toate biletele vândute. Centrul vechi are aceleași berării cu mese din lemn în subsoluri pentru fumători, cu o singură ieșire, și aceea îngustă. Cluburile sunt la fel de pline, iar librăriile la fel de goale. Citesc despre ce înseamnă să scoți/traduci o carte în România și înțeleg că nu se vinde nimic, pentru că, nu-i așa, de ce să-mi cumpăr cartea, când pot să downloadez filmul. Ați donat o căruță de bani pentru Colectiv cui? Antenei 3, desigur, care au decis să dispună de banii aceia într-un mod super discreționar. Lor le crește ratingul, implicit veniturile și, de ce nu, să mai ia și niște bani de la telespectatorii lor proști. Cine face scandal despre asta? Mai nimeni.

Vă dă Karma numai fapte bune. Plângeam acum câteva luni pentru că nu puteam fi alături de oamenii din țară, de cei care suferă. Apoi am înțeles că de vină pentru tot ce se întâmplă este Biserica. Cel puțin așa a fost împachetată. Prea puțini au zis să facă ei ceva, să se schimbe ei, de la sine putere. Nici eu nu am reușit, pentru că este al naibii de reconfortant să cobor cu liftul 2 etaje, decât să-mi pun în funcțiune picioarele. E mult mai simplu să arăt cu degetul un om îmbrăcat în alb, decât pe boul din oglindă. Cum am înțeles să mă schimb după #Colectiv? Să pun afiș pe ușă că nu primesc preotul. Eu l-am primit, a intrat, reticent, n-a dat nici un moment să facă un pas înspre casă până când nu i-am dat confirmarea expresă că poate intra. Mi-a strâns mâna și mi-a urat ”la mulți ani”, fără să ceară sau măcar să lase de înțeles că vrea vreun ban. Omul și-a făcut datoria exact așa cum trebuie să ne-o facem și noi. Să înjur un preot pentru că nu sunt de acord cu șeful lui este ca și cum aș înjura un polițist pentru că nu-mi place de Oprea. Bine, de Tobă, acum. Tehnocrație.

Hai că am deviat de la subiect. Revenind. Societatea în sine începe să nu mai dorească fapte bune, să nu mai fie unită (și nu, nu o zic în sensul ”Băsescu a divizat țara”). De fapt, n-a fost nici o dată. Mă duc în Brașov, sunt catalogat drept Bucureștean, că Brașovu face, Brașovu drege. Vorbesc de fotbal, când zic că țin cu Dinamo, sunt automat înjurat de 35% dintre suporterii României. Zic că sunt bărbat, mă duc la cumpărături și remarc că toate spațiile dedicate băieților din magazine sunt super mici raportat la cele pentru femei. Zic că sunt femeie și trebuie să port stigmatul sexual toată viața – sexul slab. Zic că sunt creștin, sunt acuzat că nu sunt cu capul pe umeri. Spun că sunt musulman și-s automat terorist. Sunt un sfert ungur și, oficial, dacă-mi cere cineva pâine n-am să-i dau. Iar toata ”spargerea” asta a societății nu poate fi lipită decât prin două lucruri: intoleranță la corupție și incompetență, și toleranță la diferit (nu invers, cum se făcea până acum), și totul se face prin empatie. M-au certat diverși, printre care și doamna, că de ce nu am sunat la poliție. Dacă-i aduceam aminte de momentul în care ne-a fost ridicată mașina în Sibiu, îmi zicea că aia e altceva. Nu, nu este. Cum mie nu mi-a plăcut să-mi fie ridicată mașina (abuziv), așa nu cred că-i plăcea nici tinerei fete să. Ba mai mult, cred că a învățat la fel de mult din asta, la un cost redus (pentru ea). Dar Karma e Româncă, și pentru că n-am vrut să sun la 112, mi-a dat hernie. Cum n-ați vrut anticipate (așa cum ar trebui când pică un guvern), ne-a dat tehnocrație. Cum ne uităm la Antena 3, am rămas fără bani și nici n-am ajutat pe nimeni. Cum vrem să facem un lucru bun, fără să ne punem capul și gândirea colectivă la contribuție, nu va ieși ceva sustenabil, reprezentativ și de care să fim mândri.

Poate e frustrare, poate e sfertul de ungur care vorbește din mine, dar deși nu sunt mândru că sunt român, îmi iubesc țara și o voi critica atunci când greșește. Așadar îmi (vă) propun pentru anul nou următoarele:

Cumpără cartea.
Folosește scările.
Informează-te înainte să iei o decizie!
Ajută înainte, judecă după.
Asumă-ți greșelile și nu fi ipocrit!
Donează pentru Wiki (sau oricare altă sursă din care îți iei o căruță de informații gratuit, oricând, oriunde).

În rest, vă doresc multe din cele pe care vi le doriți voi.

Privacy. Freedom of speech. Snowden and Zizek

I recently came across the following statement:

Arguing that you don’t care about privacy because you have nothing to hide is no different than saying you don’t care about freedom of speech because you have nothing to say” – Edward Snowden

While at first glance this statement holds water, I personally am totally against this comparison. The limits of freedom of speech – what you can and cannot say – are totally outlined even in democratic societies. You can say that there is no God, but you cannot say that Hitler was a hero, for example, in Germany (and many other countries for that matter). Freedom of speech is not the same with freedom of thought, you can think that Hitler was a hero, no one will know unless you say it.

Privacy, on the other hand, is one key element to modern society. Less than one hundred years ago there were, more or less, no laws that protected privacy (except for privacy of correspondence – which one may argue has more in common with freedom of speech and freedom of association rather than privacy). I have nothing against people entering my private life, let them. My problem is when whatever they do with my private information is not done with my explicit consent. I graciously accept Google collecting data based on my behavior but I will not, under any circumstances, let the state know uhm… where I live? I’ll post happily anything on Facebook, Vine, Instagram, Twitter, Linked In, Goodreads… Ashley Madison, but I will be outraged when somebody reads it. Of course, I’m going to an extreme with this. Bien sur I won’t be outraged when somebody reads it, that’s the whole point of posting my opinions and info on public spaces… such as MySpace.

Back to the issue at hand: freedom of speech is limited by law. Privacy is also, but think of this: you don’t know that your privacy is being stomped on until someone uses your personal info in an obvious manner. You don’t know who read your Facebook post until he likes, comments or shares it. Or physically tells you something about it. Same with privacy: if your way of life doesn’t change, you won’t know that your privacy is being violated. You like it when on your new phone all your accounts are linked together but you don’t like it when the state knows where you’ve been. Moreover, what if your way of life improves due to that privacy violation, but you won’t notice it, similar to your browsing experience?

So, saying you don’t care about privacy because you have nothing to hide is like saying you don’t care about commercials because you have nothing to buy.

Saying you don’t care about freedom of speech because you have nothing to say is like saying you don’t care about freedom of thought because you don’t think.

Dear Mr. Snowden, I like you, but your comparisons are way too much for society’s current state. Or perhaps I missed the joke?

Now listen to what a Marxist has to say about privacy.

Spovedania neputinței

Eram în Mexic când nenorocirea s-a întâmplat. Lumea aici celebrează ziua morților, o sărbătoare similară Haloween-ului, sărbătoare veselă, plină de culoare și apreciere la adresa celor dragi care au plecat dintre noi. Eram în cantina firmei și era un concurs de costumații. Un coleg tasta de zor pe telefon. Vorbea cu cineva care a ieșit din Colectiv și povestea live ce se întâmpla. Efectiv spunea cum se scoteau morți de acolo…

Nici acum nu am cuvinte să-mi descriu panica ce m-a trecut. N-am simțit așa ceva, cred, nici o dată în viața mea. Dar panica asta era izvorâtă din două locuri. Unul era acela că simțeam că liniștit puteam fi eu, împreună cu alți amici, prieteni, rude. Celălalt era neputința. Mi-am dat seama imediat că sunt mulți oameni aflați în nevoie iar eu nu pot să fiu decât cu gândul aproape de ei. Așa este firea mea, aș vrea să ajut cât de mult pot, însă chiar de aș fi fost în țară, doctorii nu m-ar fi lăsat să donez din cauza ochelarilor. Totuși, m-am interesat de cum se donează pielea. Aparent este destulă. Mulți au strâns/donat bani, iar acolo am reușit să dau și eu, cumva. Sper că atunci când ajung acasă voi putea să ajut cumva, oricum, pe oricine, iar asta pentru că mă simt într-o oarecare măsură responsabil pentru ce s-a întâmplat. Știu, e absurd. N-am făcut nimic, sunt in Mexic. N-am de ce să mă simt vinovat. Și totuși senzația rămâne. Dacă nu sunt vinovat, de ce mă simt în halul ăsta.

De fiecare dată când mă gândesc la ce s-a întâmplat, mă năpădesc lacrimile. Și când citesc feeduri ale oamenilor care încearcă să confiște într-un fel sau altul toate cele întâmplate, mă umplu de spume. Mă refer aici la cei pe care îi băgăm prea mult în seamă. Badea făcea referire la ”justiția aservită”, Oprea a uitat că cei 150.000 (1500 ori 100 e/deplasare) de euro cheltuiți de colanele lui oficiale ar fi putut fi donați pentru toate materialele de care au nevoie cei internați. Diverse asociații se iau de Biserică, iar diverse biserici se iau de rocker-i și de Haloween.

E ușor să arunci cu noroi în stânga și-n dreapta, însă niciodată-n tine. De ce? Ce ai făcut tu? Sau ce n-ai făcut? Vă spun, faptul că nu pot să ajut, să fiu acolo, mă face să fiu ca într-o cușcă. Citesc despre eroi ca Adrian Rugină, Claudiu Petre sau chiar și Adrian Despot. Dar acestea sunt doar câteva nume, în realitate, sunt convins că toți cei de acolo au făcut ceva, n-au lăsat oamenii să moară, ci au intervenit. Zeci de cadre medicale și-au făcut treaba ore în șir, chiar dacă nu trebuiau să fie la serviciu. Eu ce am făcut, am dormit și am citit știrile. Sute de oameni s-au mobilizat să doneze sânge, să susțină cauzele cumva financiar, iar eu? Eu nici măcar un share pe fb n-am dat vreunei postări. Așa am simțit, că dacă o fac, nu sunt corect față de mine. Îmi pare rău acum.

Poate pare a fi o spovedanie publică, și chiar are un rol similar, însă până acum mi-am propus și m-am ținut de cuvânt cu următoarele: să cer bon, să fac plângeri mereu când ceva în neregulă se întâmplă, să stau la coadă indiferent de persoanele pe care le cunosc mai în față. De acum, daca văd situații nasoale pe câte undeva, le voi semnaliza. Numai așa putem preveni situațiile de acest fel pe viitor. Numai așa putem păstra memoria celor plecați dintre noi, fiind corecți cu noi înșine, și nu împroșcând cu rahat. Numai așa simt ca voi fi iertat pentru faptul că nu am făcut nimic.

Ce ziceați, doamna Stela Popescu, că e rău cu educația în România?

Bine a punctat Moise Guran când a zis că viralul cu Stela Popescu vorbind despre sistemul educațional românesc este mai mult marketing. Însă trebuie să fim orbi să nu-i dăm dreptate, dacă nu în totalitate, în proporție covârșitoare sigur, personajului Stelei Popescu.

Dar vă zic eu, că știu că vă place să vă zic, că mai sunt niște nasoale în sistemul nostru educațional pe care nu le prea bagă nimeni în seamă. Ba chiar se închid ochii de prea multe ori și știu asta pentru că și eu, la rândul meu, am închis ochii. Și nu, nu de la dioptrie. Suma acestor rele pentru mine poartă un nume Continuă lectura „Ce ziceați, doamna Stela Popescu, că e rău cu educația în România?”

Angajatori de… rahat

Anual, sau chiar mai des, se face festivalul promoterițelor și al itiștilor: Angajatori de top. Undeva la peste jumătate din joburile oferite acolo sunt pentru cei cu pregătire IT/Inginerie sau pentru fete frumoase care să dea pachete moca de țigări consumatorilor din diverse baruri și non-stopuri. E bine totuși că nu vin și de la studio-uri de Videochat, omniprezenți pe site-urile cu joburi-joburi-joburi-mii-de-joburi. Asta, probabil, pentru că cei de la Catalyst își cunosc, cât-de-cât prioritățile.

Dar nu despre acest târg vreau să vă vorbesc acum, ci despre angajatorii de rahao români tipici. Îi știți, că-s la tot colțul. Am vreo 2-3 în lista de prieteni și am muncit pentru cel puțin unul. Avem prieteni care se plâng constant de jobul lor, însă remarc, din ce în ce mai des, că nu neapărat ce faci, ci pentru cine faci este lucrul definitoriu. Am fi înclinați să spunem că pentru noi muncim, dar ăsta cam este un lucru fals. În genere muncim pentru altcineva/ceva, și primim și noi o pâinică acolo, cât să zicem bogdaproste. Iar dacă vrem să ne ”privatizăm”, șansele de reușită sunt într-atât de mici încât mai bine rămânem la angajatorul nostru.

Apoi, se mai întâmplă, c-așa-i piața, să rămâi fără job. Prioritățile, sănătatea, geografia sau economia te-au împins într-acolo. Și ce faci? Stai, reziști, cheltui din economii, te-mprumuți, dar, până la urmă, de angajat tot trebe să te angajezi, că nasturii nu-s buni la Mega Image. Curent în casa poate-ți faci, dacă te pricepi să legi un dinam la banda de alergat, dar până când? Fără digi și internet nu prea exiști, iar ca s-o vezi pe Halep, când acasă n-ai televizor, să mergi în bar îți trebuie vreo doi lei, iar altă bere decât Zăganu nu prea e bună. Așa că ce faci? După cum spuneam, cauți un job, ca să iei salariu, să ai să consumi. Și ajungi pe la diverși cu cv-ul într-o mână și basca într-alta. Te cheamă la interviu și… Și ajungi la faza următoare, unde iți dă teste. Bagi testele. Vin și-ți zic că-ți dau feedback, indiferent daca se decid că da sau ba. Mhm, siiigur. Nexam telefon. Am pățit asta cu trei angajatori. ”Da, Paul, te sunăm cum luăm o decizie. Oricum ai rămas printre ultimii doi și nu ne ia nimic să te sunăm. Și așa, nu cred că ai de ce să-ți faci griji”. Ciu-ciu, fraiere. De la Lidl PR și Rivertea (niște unii cu ceaiuri), la chiar GMP PR, nimic. Poate-s eu de vina, aveam telefonul închis. Apoi vine experiența Golin, care cică mă sună. M-au sunat după 6 luni să mă cheme la un alt interviu, în urma căruia cică ”sigur”, după ce 6 luni n-am primit nimic. Iară l-am luat pe ”pas” în mână. Am semnat între timp în altă parte, iar după încă 6 luni, sunt chemat iarași la Golin pentru o altă discuție. Văd că nu cădem la învoială în privința banilor, însă primesc garanția că voi fi sunat pentru a mi se comunica decizia, indiferent de natura ei. M-a sunat nimeni. Îl știți și voi, acel celebru Anonim Vasile, din orașul Nicăierea.

În fine, astea-s doar orgolii rănite, trec mai repede decât am reușit să-mi dau seama că s-au întâmplat. Vorba internetului: one of the biggest lies of the world ”we’ll call you”. Însă să zicem că te angajezi. Mă rog, stabilești că începi munca acolo. Primul lucru, care-mi face pielea măciucă: da, dar… nu-ți fac contract primele 3 luni, ci facem de voluntariat. Bine Boss, zic. Apoi îmi pune contract de voluntariat pe 4 luni în brațe. Eu, ca boul, semnez. După 3 luni mă aștept ”să discuție” și primesc liber să tac. După 4 luni și o săptămână plec, iar angajatorul e mirat ”de ce?, unde pleci pe praful ăsta?”. Zic, undeva unde o să fiu plătit pentru ce fac, în mod legal.

Și înțeleg că mai există o categorie: ”da, dar nu-ți trec totul pe cartea de muncă”. Am impresia, uneori, că asta e valabil pentru absolut tot sectorul IMM-urilor din România, cu capital românesc. Pe modelul: dau bon doar dacă cere, la fel și cu actele: vrea tot pe acte, îi tai din salariu. Ori asta, sincer, trebuie să fie primul indiciu că șeful tău e român, dacă nu altceva.

Și intri pe facebook, locul în care toată ura, lipsa de logică, ignoranța și răutatea este strânsă la un loc și revărsată spre veșnica spamare a fiecărui feed. Și-i vezi pe aceeași oameni că se plâng de faptul că statul nu face nimic pentru nimeni. Că e criză, că e mizerie, că n-avem autostrăzi. Aceeași oameni care nu se țin de cuvânt față de angajați/clienți/potențiali angajați, emit pretenția ca cei de sus să se țină de cuvânt față de… de ei, cetățenii. Aceiași oameni care vor autostrăzi și zbiară că statul fură, dau șpagă polițistului să nu-i ia carnetul. Angajatorii care dau jumătate de salariu legal se supără pe ”stat” că nu-i returnează TVA-ul la timp. Aceeași agenție de PR premiată nu se coboară la nivelul unui receptor de telefon vreme de 2 minute, pentru că e pierdere de timp. Știți bancul cu timpul?

Și apoi apar mult-hulitele corporații cu ai lor mult-huliți corporatiști. Salariu întreg pe cartea de muncă, beneficii, concediu, liniște, etc. Ai toate pârghiile necesare, ca angajat, în interior, să dovedești că poți fi cineva, că poți crește, și ești răsplătit ca atare. În cel mai rău caz, nu poți, nu faci nimic, nu te dă nimeni afară, iei un rol mai ușor, însă ai siguranța că nu vei fi dat afară decât dacă faci nasoale. Mai bine decât la stat, unde cum trec alegerile, poți să fi pictat luna roșie, dacă n-au câștigat ai tăi, larevedere-pa! Există și excepția profesioniștilor, care sunt, gen (sic) 10% din aparatul de stat, dacă nu chiar mai puțin, conform teoriei atracției universale.

Și apoi, să vă zic un lucru: ați fi surprinși să aflați câți dintre artiștii României nu trăiesc din arta lor, și lucrează la diversele corporații și agenții de PR. Să mănânce și ei o pâine. Deci, în alte feluri, angajatorii care nu-s de rahao, aduc mai multe beneficii României decât ne putem imagina. Poate cu excepția telefonului promis, pe care nu-l vei primi. Poate de asta avem servicii de telefonie mobila de rahao…

Merită Brașovul aeroport? Dar autostradă?

Am, la momentul scrierii ‘cestei postări, buletin de Brașov. M-am născut și am crescut acolo, și-mi place chiar să cred ca am oferit ceva comunității, deci n-am trecut de pomană pe acolo. Cu alte cuvinte, Brașovul este ”acasă” pentru mine, însă cred că politic Brașovul este cam, să-i zic, imatur. Asta ca să nu-i spun ”bătut în cap”. Și mă refer strict la cele două mari pariuri electorale, câștigate de toată lumea, însă clar pierdute de însuși electoratul: aeroportul și autostrada.

Autostrada București – Brașov. Și, de ce nu, și celelalte 3, până la Bacău, sau Cluj, sau, mai nou, Sibiu. Vă zice IsPaul o surpriză: DN1 va rămâne DN1 iar lui i se va alătura mai degrabă canal navigabil pe Prahova decât autostradă. Cel puțin nu în următorii 10 ani, iar asta din varii motive. Unul ar fi prețul exagerat al potențialei autostrăzi. Prin munte nu prea s-au făcut, gen, deloc în România drumuri cu 6 benzi, iar în afară de urgența care este Valea Oltului, nici n-o să vedem o perioadă lungă de timp, pentru că nu rentează. Autostrada de pe valea Oltului este cumva impusă strategic, militar, economic, diplomatic și turistic. Autostrada Ploiești-Brașov este impusă de electorat, care poate fi mințit, iar atâta vreme cât vor exista 2 rute ale DN1 pe care automobiliștii vor prefera să meargă numa’ să nu plătească vreo taxă, toți investitorii privați dintr-un eventual parteneriat se vor gândi de 2 ori înainte să scoată banii. Iar politicianul care va susține ce spun eu va pierde procente importante.
Aeroportul Brașov. O lecție de disimulare fabuloasă. De când eram copil aș putea spune că am auzit prima dată povestea asta. Cred că avem vreo 12 ani, iar Radio Brașov tot marșa pe tema asta într-un mod repetat. Căncescu-n sus, Căncescu-n jos. Pe alte posturi, și Scripcaru susținea proiectul (deși cred că Ghișe a venit prima dată cu susținerea din partea primăriei). Însă un lucru este cert, de 15 ani s-au întâmplat următoarele: s-a pus gard aeroportului (că așa începe construcția unui aeroport, cu gardul), iar, după vreun an, s-a turnat pista (de altfel esențială pentru… ăăm… un viitor parc de drifturi?). Deci nu se începe cu firma care va construi aeroportul, sau cu un plan arhitectural, vreun contract cu ceva companie aeriană care să aducă management și know-how, nu. Se începe, mama ei de treabă, cu gardul și pista. Cred că însumat valoarea investiției de până acum este de vreo 30.000 de euro. Hai 50. Oficial, cel mai ieftin aeroport. Și ce vă pot promite eu, dragi brașoveni, este că la anul veți vedea mâța moartă aruncată peste bulevardul Eroilor. Norocul lor că i-au prins și pe Scripcaru și pe Căncescu, să aibă numa’ după ce se certa, ba unu e anchetat, ba altul e hoț, ba au fuzionat partidele, ba nu mai candidează… Iar autostrăzi și aeroporturi, ciu-ciu.

Acuma, naivitatea absolută se mai trage de la o sursă, și anume de la faptul că localii își asumă capacitatea de a construi ei aeroporturi și de a atrage investiții pentru autostradă. E adevărat că dacă aleșii locali nu vor, nici nu se va face, că dragoste cu de-a sila e acceptată doar în Vaslui, dar nici Bucureștiul nu prea e interesat de asemenea investiții. Dacă guvernul Boc a mai băgat bani în investiții, a lu’ Ponta a băgat bani în reducerea TVA-ului la alimente. Ori nici un premier sănătos la cap n-ar zice ca nu vrea autostradă Bucu-Bv, drum ce ar afecta vreo 3 milioane de Români, însă TVA-ul afectează vreo 15 milioane (că sunt 3, dacă nu mai mulți, care nu-și fac cumpărături la supermarket, singurul loc unde s-a respectat această scădere de TVA).

Aaa, am găsit. Bag banu-n Harrier-e. Cu alea, aterizez vertical unde-o fi Băsescu mai fericit.

Acum, dragi Brașoveni, v-am spus, mai repede vă faceți port pe Olt, că celelalte 2 nu se vor întâmpla prea curând, câtă vreme nu veți lua poziție. Participați la un pariu politico-electoral în care toată lumea câștigă, numai voi nu. Gândiți-vă numai la câți bani din al vostru buzunar s-au cheltuit pe toate studiile de fezabilitate și toate master-planurile lu’ Pește (că cam asta e Ioan Rus) și concluzionați: era mai bine cu infrastructură sau e mai bine cu pâinea din Kaufland mai ieftină cu 30 de bani?

Top 8 oameni pe care-i băgăm prea mult în seamă

Revin cu topuri, că văd că vă plac listele, listomanilor! O să încerc să includ aici oameni care aduc aproape zero aport dezvoltării umanității, ba chiar în multe instanțe încetinesc această dezvoltare prin pura lor prostie, ură și avariție de care dau dovadă în atât de multe și repetate rânduri încât utilitatea lor s-a oprit din a mai fi relativă de foarte multă vreme. Și trebuie să fie Români și contemporani. Și lumea să se uite ”în sus” la ei.

Moise Guran

Încep cu surpriza listei. Moise e unul dintre cei mai adevărați formatori de opinie din România. De multe ori vine cu argumente pertinente și are marele merit că reușește să explice elemente de economie destul de complexe pe înțelesul tuturor. Dar se află pe listă că de multe ori se străduiește prea tare și dă rateuri. Pentru inexperimentat sunt insesizabile, însă felul în care marșează pe elemente superficiale și incomplete în a-și justifica o anumită opinie este suficient cât să îi zic că populism pot face și profesioniștii. Ori se cizelează și-și restrânge paleta de subiecte pe care le abordează, ori nu va părăsi lista asta.

Mihai Gâdea

Obligatoriu. Nu scăpa listei ăsteia acest om. Mult prea mult e România atentă la inepțiile Sintezei produse de șefu’ la Antenă și de invitații lui mai veșnici decât pomenirea ce-o va primi Iliescu. Lângă el se pun Mugur Ciuvică, Dana Grecu Oana Stancu, Radu Tudor, Adrian Ursu și cam atât, că pe Badea îl dezbatem imediat. Oamenii ăștia au aceeași agendă de când Antele: Băsescu. E ok, dezbateți-l, dar totul ar trebui să aibă un final, respectiv în momentul în care sunt zeci de alte subiecte mai arzătoare la ora actuală în România, subiectul ”Băsescu” ar trebui să apară maximum la nivel de pamflet, și chiar și acolo glumele sunt deja expirate.

Traian Băsescu

Da, nu scapă nici acesta. A fost șefu’ la români multă vreme. La ora actuala singura putere pe care o mai are Băsescu este să tremure de la lipsa de alcool. E mai slobod la gură decât l-am cunoscut vreodată și mai distructiv în abordare decât mulți alți ”postaci” de meserie. Nu zic, ne trebuie opinia lui ca persoană abilitată în multe domenii, însă nu ne trebuie atitudinea lui de șef care face chetă. Practic diferența dintre postările sale ultime și fetele care-și fac poze îmbrăcate a ”cerșetoare de atenție”, este… nici una.

Radu Banciu

Șef peste insulte și peste oameni cu probleme de… de nici nu știu în ce categorie să-i bag problemele lui. E inteligent nativ dar handicapat social și are un umor dubios. De asta îi e foarte greu să fie ”entertaining” și de prea multe ori cade într-o libidoșenie evidentă și pentru bărbați. Singurul lucru bun pe care-l face Banciu este… să-l imite pe Radu Banciu. A avut momentele lui de glorie cu Turul Franței lucru care ar trebui să-i arate că mai bine rămânea la sport.

Lucian Mândruță

Nu, serios. Omul acesta cu ce se ocupă de fapt? El din ce trăiește? Singurul lucru pe care-l face este să ”state the obvious”. Nu prea greșește el în ce spune, dar numai când îi aud vocea mă îmbolnăvesc de icter. Are o atitudine mai efeminată decât Miss Universe și se crede cel mai inteligent om din cameră, încercând totuși să fie prieten cu toată lumea. Are o lipsa cronică de umor, și, repet, nu înțeleg cu ce se ocupă. De ce îi tot șeruiește lumea fiecare postare, nu știu. Este clar cea mai inutilă persoană publică din România.

Doi oameni de-a dreptul fascinanți! Un fel de Mr Useless and Redundant Kid…

3. Capatos.Măruță.Ionescu.Gherghe

Cvartetul cretinilor cretinizatori. Aș mai pune-o și Teo Trandafir aici, că a luat-o și ea pe arătură de ceva vreme, însă cei 4 sunt însăși definiția a tot ce este nociv pentru România. Ăștia-s genul de oameni al căror scop este definit de numărul de buci pe care le pot prezenta la televizor. Sunt adesea livrați ca exponenți ai cunoașterii lumii mondene, iar mondenismul este cea mai mare pierdere de timp la care mă pot gândi. Mai mare decât cititul bolgului lui IsPaul (da, am făcut și auto-critica standardizată). Iar la capitolul buci (ca deh, de la pâine și circ s-a ajuns la buci și circ, că dacă ai televizor, ai și pâine), doar Capatos e într-adevăr util, restul pică într-un derizoriu absolut.

Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu

Daaa, l-am pus și pe CAC PT aici. El e. A dovedit de prea multe ori că nu e în stare de nimic. Sunt convins că nu se va opri din acest comportament nici acum. De la a lua apărarea unor oameni evident-vinovați cu orice preț, până la a confunda podul pe care se află, Anton reușește mereu să-și arate inutilitatea și nocivitatea pentru România. Și ce e mai rău la el decât în cazul lui Băsescu este că ăsta nu-și dă seama când să se retragă. Își face un partid total inutil, promovează niște concepte exhaustiv alterate și are o atitudine de licean iresponsabil. Cred că trebuie să-i aducă cineva aminte că e președintele Senatului și nu în curtea școlii. Cât despre ce efecte produce ceea ce spune/face Tăriceanu, de prea multe ori s-a dovedit că dacă face prostii, se repară de vreo curte sau o altă majoritate, sau nu e băgat în seamă pur și simplu. Și totuși, îl băgăm prea mult în seamă, ca să nu mai zic de votul lui în urnă.

Mențiuni dezonorante:

Bobonete, Bendeac și Bordea. Cum orice bere care începe cu ”B” e proastă, la fel și orice comediant la cărui nume începe cu ”B” n-are umor.

Ilie Șerbănescu. E senil, frățioare.

Robert Turcescu și Nașu TV (parcă Radu Moraru îl chema). Alți psihopați conspiraționiști.

Morar și Buzdugan. Așa cum nu mănânci chestii expirate pentru că faci bube, nu asculți expirați pentru că… faci audiență proastă.

Mircea Badea

Inutilul meu preferat. Deși poate fi amuzant… o dată pe lună… nu înțeleg de ce mai este plătit acest om să mai apară pe sticlă. Știu ce spune înainte să deschidă gura, ba mai mult, știu felul în care o va spune. Are aceleași ticuri verbale și de gestică de când i s-a dat ”în Gura Presei”. Și continuă să fie cu o lipsă totală de gust și originalitate în mod constant. Nu face absolut nimic și are pretenția să fie ascultat. Este un cimpanzeu pe banane cu extasy, iar singurul lui atu este că mama lui este profesoară de limba română, deci știe vorbi și scrie corect, în rest crede că mișcarea e totul și ca dacă pui mâna pe bâtă ai rezolvat problema. Predică doar intoleranță, ură și șmechereală (nici măcar cu jm), și ce e mai rău este că e plătit pentru asta. Deci, prietene… deci, cum? E plătit pentru asta? Nu mai pot. Deci nu mai pot cu asta… (grimasă) Băseală abjectă… Vă sună cunoscut?