Când am început ”serialul” Corporatiști Mișto am avut în vedere câteva persoane apropiate și dragi. Până la urmă ele mi-au fost inspirația pentru seria asta de articole. Iar Daniel a fost mereu pe listă, printre primii. El e unul dintre cei mai talentați chitariști pe care-i cunosc. Și nu talentul e partea care-l face special, ci dedicarea lui față de instrument. Parcă vrea să fie profesionist în tot ce face, de asta nu se aruncă să facă prea multe lucruri. În ultimul team building la care am fost împreună, Daniel ne-a ținut unisonul cu chitara câteva ore bune oamenilor cu chef de urlat șlagăre până dimineața. M-a surprins felul în care se adapta cântăreților, precum și paleta prea mare de melodii pe care și-o însușise. Și și-a atras aprecierea altor chitariști prezenți la team building.

Proaspăt întors de la Web Summit, un fel de festival Glastonbury al tehnologiei, unde a fost trimis de corporație, Daniel și-a făcut timp să ne vedem în Starbucks-ul de la parterul clădirii de birouri. Ce poate fi mai corporatist de atât? Doi băieți și un laptop bând un fresh și o cafea la Starbucks în Pipera. Dar nu, nu făceam muncă, ci stăteam de vorbă, ca doi prieteni. Iată ce a ieșit.

El e Daniel, iar de gât îi atârnă Telecasterul.

Daniel, ce faci tu mișto?

Cânt la chitară în vreo trei formații muzicale. Supermassive e trupa de suflet; Bodark e trupa de corporatiști; iar Sore e încercarea ”premium” în muzică.

Adică ai mai multe proiecte muzicale? Zi-mi despre ele.

Încerc să mă mulțumesc pe mine și pe cei cu care lucrez în proiectele acelea. Să obținem satisfacția muzicală pe cele câteva tipuri de cântări pe care le pot acoperi, de la rock la pop-rock. De exemplu, Bodark este un proiect mai clasic de underground românesc, cu piese compuse de niște oameni care nu au neapărat studii muzicale și un background bogat în domeniu, dar care, prin perseverență și dorință, au reușit să imprime două albume. Sore, pe de altă parte, lucrează cu profesioniști, cu compozitori, cu oameni care se ocupă de cariera ei, și inclusiv despre ea pot zice că este o veritabilă profesionistă. Acolo am ocazia să mă dezvolt în condiții cât mai apropiate de high-end în domeniu. Avem parte de sonorizări foarte bune, condiții tehnice ok, și așa mai departe. Și, dacă crezi sau nu, ce cântă Sore live e destul de rock. Vocea ei e pop, restul din spate e rock, cu distorse-uri, cu break-uri, cu tot ce trebuie.

Când te-ai apucat de chitară?

Povestea e în felul următor. Eram destul de mic, aveam cam 12 ani. Într-unul dintre corpurile casei noastre din Constanța, transformată în sală de repetiții, veneau cei de la Aliaj, o trupă de prieteni mai mari din oraș. La un moment dat, unul dintre membri ne-a întrebat, pe mine și pe frate-meu, la ce vrem să cântăm Eu am ales basul, iar fratele meu tobele. Ca pedeapsă, vocalul mi-a dat chitara, zicând că asta e sursa de compoziție. Că până la urmă poți să cânți o piesă doar cu chitara și vocea. Ne-a învățat pe amândoi chitară, în felul ăsta. Lucrurile nu s-au terminat la chitară. Am profitat și am reușit să învăț de la ei și bas și tobă. La bas chiar am cântat în mod egal cu chitara multă vreme. Până și anul acesta am avut un proiect unde am cântat la bas într-o formație de cover-uri. Bass-ul pare mai interesant, 4 corzi, chestii. Dar tot chitara rămâne centrală.

Și acum la ce nivel ești?

Deși cânt de muți ani, în ultimul timp am dat prioritate chitarei și m-am dus cu capul înainte, la modul că n-am mai zis ”nu” provocărilor. Anul acesta am zis că accept orice propunere apare. Deși pentru Sore nu cred că sunt la nivelul potrivit, e modul meu de a mă lupta cu mine însumi, de a deveni mai bun. Independent de nivelul de a cânta la chitară, stilul abordat este de alternativ-indie rock, unde e simplu, four chords și power chords. Mi-aș dori să acopăr mai bine partea tehnică de la trupe de metal, de exemplu, am repetat cu White Walls la Constanța și ei sunt foarte buni pe partea asta. Inițial mi-era dificil să-i asimilez, că era complicată muzica. Atât White Walls cât și Bodark au tobari buni. La Bodark avem unul tânăr și talentat. Mereu am susținut ideea că atunci când e bun tobarul, clar este bună și trupa. Vezi Foo Fighters și altele care sunt duse în spate de toboșari.

Zi-mi ce echipamente folosești.

Sunt fan Telecaster. Am avut două. Cea de acum este o chitară mai rară. E produsă între 97 și 99, California Series. Am luat-o la mâna a doua cu 3500 de lei. Am o chitară acustică Takamine G400. Am și un bass Squier pentru exersat acasă. Amplificarea e făcută de un Vox, acasă am un Pathfinder de 15 wați, iar la sală folosesc tot un Vox AC30, dar caut să-l schimb cu unul mai mobil. Cu totul cred că am investit, nu știu, 3000 de euro, pe care i-am acoperit din cântări.

Wow, deci poți să faci bani din muzică. Atunci de ce mai lucrezi la corporație?

E întrebarea pe care mi-o voi pune la anul, când voi face o evaluare a evoluției lucrurilor. Nu-mi doresc să renunț la job, însă atracția e destul de mare când te gândești la experiențe, mobilitate, deplasări, oameni cu care vorbești pe segmentul tău de preocupări și cu care poți să faci lucruri interesante și plăcute. Dar și la job am noroc de un domeniu care mă pasionează și în continuare investesc timp și în dezvoltarea carierei. Ca dovadă că nu voi rezista foarte mult în ambele fronturi, nu am timp de nimic altceva, practic. Iar consumul de timp și de energie e foarte mare. Din muzică, în general, în România este dificil să te poți baza pe termen lung pe anumite proiecte de succes financiar. Deși, ca la corporație, oamenii se schimbă constant, ești într-o echipă și decizia nu-ți aparține integral ție. Depinzi de implicarea celorlalți.

Am ascultat câteva melodii de pe noul album Bodark și au un puternic mesaj social. Care e sursa de inspirație pentru asta?

Responsabil de versuri și de mesaj este vocalul echipei, cel care scrie și compune mare parte din piese. De când ne cunoaștem, am tot luat parte la diverse manifestații de protest și suntem mereu la zi cu ce se întâmplă în jurul nostru. Avem un grup intern destul de mare de prieteni cu care recreăm în mod virtual România noastră. Sunt juriști, programatori și așa mai departe. Fiecare vine cu aport la imaginea de ansamblu și cred că în felul acesta ne cizelăm și noi mesajul și direcția muzicală în mod natural. Nu vreau să sune că trăim într-o ”bulă”, pentru că avem reprezentanți de prin toate categoriile, inclusiv părinții cu copiii. Acesta e una dintre sursele de inspirație pentru versurile noastre. Acolo disecăm politicul și socialul cotidian, iar în versuri transpunem imaginea per ansamblu.

Zi-mi cum ai ajuns să cânți cu Sore.

Răzvan, fratele meu, cel cu care repetam la tobe când eram mic, este sunetistul oficial al lui Sore. El m-a tot bătut la cap să învăț piesele ei și ale altora din domeniu ca să nu mă mai plâng că stau în sala de repetiții și n-am concerte. Chitaristul lor avea nevoie de un back-up că se căsătorise și își începuse o familie, evident. Eu, fiind într-un concediu prelungit în perioada aceea, aproape o lună, am zis da. Am crezut că o să scap cu un singur concert, însă lucrurile s-au aranjat de la sine altfel. Sore și managerul m-au rugat să rămân, probabil datorită seriozității și dedicării. Presupun că-s alți chitariști mult mai virtuoși și dispuși să lucreze la nivelul acesta, dar m-au ales pe mine. Acum pregătim un setlist complet nou care va fi promovat la anu’, care este foarte rock și pe care-l recomand. Dacă acum ceva timp mi-ai fi zis că e concert Sore în Mall, aș fi zis pas. Acum, însă, promovez în jurul meu proiectul și încerc să fac oamenii mai atenți la evoluția muzicală în România, la condițiile de cântat și la calitatea celor care prestează.

Cu atâtea proiecte sigur ai multe întâmplări inedite. Zi-mi-o pe cea mai recentă!

Pentru promovarea ultimului single Sore, am făcut un tur de radio și de TV. Din păcate, la televiziuni nu se prea poate cânta live și am fost nevoit să facem playback. Poate părea ușor și ”playback poate să facă și o surdo-mută”, cum ziceau Paraziții cu Despot, dar ce faci când îți pică cd-ul live? Da, ne-a picat CD-ul în direct. Am comis-o și pe asta. Din fericire, nu există filmarea pe net, dar a fost văzută live de toți spectatorii. Însă Sore a cântat peste. A pornit microfonul și a dus momentul mai departe pentru o a doua șansă. Asta a fost uau! Imaginează-ți că ești pe platou, auzi muzica din sală, te vezi pe ecrane și la un moment dat rămâi fără audio și nu-ți dai seama dacă pe live tv totul e în regulă sau nu. Toți din sală se uitau destul de liniștiți la noi și nu arătau nici un semn de dramatism sau ceva în sensul ăsta. Ne-am păstrat calmul și am continuat cum era normal să fi cântat din prima, un semi-acustic.

Daniel cântând pentru Sore. Live, de data asta.

Următorul album Bodark, când iese, unde se lansează, cât costă și dacă vrei să fim acolo?

Lansarea este pe 15 noiembrie în club Fabrica. Îi vom avea invitați pe cei de la Paper Magik. Biletul costă 20 de lei. O să încercăm să nu obosim lumea cu două ore de muzică, dar vom acoperi tot albumul nou și ceva piese dintre cele vechi. Cu Bodark avem un manager nou și sper să apară și un mic turneu la începutul anului 2018, prin februarie marte. Și da, veniți cât mai mulți!

În loc de încheiere?

Ne vedem duminică în piață. Și miercuri la lansare.

Băieții ăștia simpatici vă așteaptă miercuri, în Fabrica, să le ascultați ultimul album. Foto: Laurențiu Băbuș

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s