Baia din corporație face minuni. E locul în care te duci să îți aranjezi freza, să te speli pe mâini, să îți măsori rezultatele mersului la sală sau să te întâlnești cu colegi noi de pe etaj. Așa mi s-a întâmplat cu Adrian. Era băiatul ăla pe care îl știu de undeva, dar nu știu de unde să-l iau. Îl mai văzusem pe etaj, vreau să zic, dar într-o bună zi, ducându-mă la locul în care se întâmplă minuni, îl întâlnesc pe acest tânăr brunet care se spăla pe mâini. Și-l văd că poartă un tricou cu Aeon Blank. Evident, mă iau de el în stilul caracteristic ”Ce, mă?! Îți place și ție formația asta, Aeon Blank?” și Adrian, ușor consternat, se uită la mine și zice ”E trupa mea”. N-am înțeles ce a vrut să zică până când am ieșit din locul unde împăratul merge pe jos și mă întâlnesc cu el vorbind cu Vije. Îl știți pe Vije, c-a fost aici, într-un episod anterior. Abia atunci pun unu lângă unu și-mi dau seama că fac doi. Adrian Popescu este basistul de la formația cu tricoul omonim. Nu zic cum m-am simțit, pentru că a trecut.

Dar până să trecem la interviul propriu-zis cu vecinul de etaj corporatist, insist să mulțumesc pentru susținere, lectură, interes, răspunsuri și toate cele ingrediente pe care le-ați pus voi în serialul ăsta care a ajuns la episodul 10, număr la care nu prea visam când am început. Dar să vă fac cunoștință cu Adrian Popescu și răspunsurile pe care mi le-a dat în cel mai cochet loc pentru corporații: Starbucks-ul de la parter, acompaniați de un freș și o apă plată, c-așa-i după ora 14, zici că nu se mai servește cafea.

El e Adrian, iar în mână ține unul dintre cuvintele lui preferate. Sau obiectul desemnat de cuvânt. Ați înțeles voi.

Adrian, ce faci tu mișto?

Cânt la bass în Aeon Blank.

Ce este Aeon Blank?

Aeon Blank este o trupă de rock alternativ cu influențe dark și goth, înființată în 2011. Povestea mea cu ea începe în 2015, cam la un an după ce m-am mutat în București. Am vrut să continui să cânt și am găsit un anunț pe Facebook, așa că am aplicat. Am ascultat o piesă de la ei, și mi s-a părut că sună neromânesc. Mi-a plăcut, pentru că nu prea am auzit pe la noi ceva similar. Nu vreau să zic ceva rău de alte trupe, să spună ”ce hater e, ce figuri are…” (râde). Dar asta m-a atras la ei. Mi-au dat câteva piese să încerc să le cânt, le-am învățat și m-am dus la audiție. Mai era un tip care trebuia să ajungă la audiții pentru ”postul” ăsta, și din cauză că n-a reușit să ajungă atunci, am rămas eu bassist. Mbine, poate că le-a și plăcut cum am cântat. Deci am fost acceptat în echipă. De atunci au trecut trei ani de când pot zice că fac parte din formație, care oricum a suferit destule schimbări, cum ar fi 2 chitariști, a plecat clăparul, a venit violoncelistul care e în locul clapei și cântă cu tot felul de synth-uri, de nebunii. Nu e un violoncel clasic într-o trupă, e mai electric, mai sintetizat.

Când te-ai apucat de bass?

Cred că în 2007. Aveam 21 de ani, eram la facultate și aveam un coleg cu care ascultam aceeași muzică. Guns, AC/DC, rock clasic, cum s-ar zice. Mi-a zis că el cântă la chitară electrică așa că am fost la el să-l aud cum cântă, mi-a dat chitara și l-am rugat să mă învețe 2-3 mișcări. Atunci mi-am dat seama că nu îmi place, iar lipsa background-ului muzical nu prea ajută. Apoi, după câteva zile, ne-am întâlnit cu un alt prieten de-ai lui și ne-a propus să facem o trupă. M-a întrebat la ce vreau să cânt, și i-am zis că la bass. M-a întrebat dacă știu să cânt la bass, și i-am spus că nu știu să cânt la bass. Și atunci m-a întrebat de ce vreau să cânt la bass, și i-am zis că ”pentru că îmi place cum sună cuvântul bass” (râde). Și-mi mai place de Duff McKeagan, bassistul de la Guns and Roses. Așa m-am apucat de cântat la bass. Mi-am luat prima chitară, un no-name, am dat 50 de lei pe ea, și m-am apucat de studiu, acasă, singur, de pe Youtube și interneți. Formația de atunci s-a concretizat pentru foarte puțin timp, găsisem un coleg care știa la tobe, și aveam un prieten cu sală de repetiție în Galați. Ne-am adunat toți patru și am început să cântăm. Bine, ei mai mult decât mine. Toată treaba asta a durat cam 2 ani, până când s-a spart, și atunci am intrat în trupa mea din Galați care se numește Greenish. Cânta un alternativ cu influențe metal, dar nu mai cântă, că unii s-au căsătorit și au făcut copii, alții au plecat din țară… Teoretic trupa încă există, dar nu mai cântă, nu mai face nimic. Iar eu sunt în București, deci…

Unde ești acum cu bassul?

Mediocru. După 10 ani, mediocru. Am studiat intens cred că trei ani de zile, poate patru. Apoi m-am mutat la București și au fost alte priorități. Am cântat în mare doar piesele pe care le lucram la sală. Ca tehnică nu am crescut extraordinar, deși mereu încerc să o îmbunătățesc alături de cunoștințe, dar am cumulat experiență în sensul că mă simt mai degajat pe scenă, îmi stăpânesc emoțiile mai bine și am o poziție mai normală, mai multă încredere. Totodată, la fosta formație stăteam și câte 8 ore pe zi la sală, dar aici repetițiile sunt două pe săptămână de câte două ore. Pot zice că profesionalismul era prezent în ambele cazuri, dar trecutul e un fel de subiect închis. E mai importantă trupa de acum.

Aeon Blank și matinalii de la Tanănana.

Și cu toate astea, de ce lucrezi la corporație?

Munca la corporație este un dat pentru că mă face să-mi sprijin pasiunea. Când m-am apucat de cântat nu m-am gândit că vreau să trăiesc din asta. Să fie hrană pentru suflet, nu pentru stomac. Îmi place să muncesc, să am un job adevărat, nu că muzica n-ar fi un job, dar dacă voiam să fac bani din muzică, investeam mai mult în asta, de la timp și bani, școală și… și tot.

Îmi place corporația. E un mediu prielnic mie. Am oameni mișto în jurul meu de la care pot învăța tot felul de lucruri din aria mea de interes. E un loc în care poți socializa și te poți dezvolta personal. E chiar mișto. De asta nici nu-mi place să lucrez de acasă. Mai degrabă mă văd într-o companie lucrând, decât pe cont propriu. Și am un job la care vin de plăcere și nu mă stresează.

Ce echipament ai?

N-am echipament mare. Am o chitară, două cabluri și o pedală. (râdem) (râdem mai mult). Warwick RockBass Streamer STF 5 este chitara. Made in China, cumpărată în 2011 online din Germania. M-am riscat puțin, am dat vreo 700 de euro pe ea. Pedala e Boss ODB3, primită cadou de la colegii mei plus iubita mea, de ziua mea, anul trecut. Momentan nu-mi permit să-mi iau un amplificator și nici nu am unde să-l țin. Cred că nici nu am nevoie, până acum m-am descurcat fără. Dar vreau să-mi cumpăr alt bass. Un Warwick Thumb made in Germany, in 5 corzi, care e pe la 2000 de euro second hand, și plâng de fiecare dată când văd câte unul la vânzare.

O fi el basistul fără bass, dar e clar că stilul a rămas.

Mă gândesc că dacă cânți de prin 2007, ai vreo câteva povești de spus. Zi-ne una!

Să zic de primul meu concert. Eram în Galați, în 2011, la Casa de Cultură a Studenților. Cu trupa Greenish urma să cântăm în fața a vreo 200 de oameni la un festival studențesc, eram într-a doua zi, cred. Transpirat tot de emoții, am început să cântăm. Scena era mai înaltă decât restul clubului cu vreo jumătate de metru. Eu eram în partea stângă a scenei și eram concentrat la ce cântam acolo. Stăteam cu fața la trupă și încercam să fac un fel de contact cu unul dintre colegi, am făcut un pas în spate și se terminase scena. Am părăsit cadrul. Norocul meu a fost că am căzut în picioare de pe scenă, dar am revenit repede. Există și o filmare în care ba sunt, ba nu sunt, apoi apar la loc.

La polul opus, cel mai mișto concert pe care l-am avut a fost la Arenele Romane, pe 14 noiembrie 2016, la un an după tragedia Colectiv, concertul fiind în memoria acelui eveniment. Am cântat alături de Coma, Emil, Breathlast, și alții. Am cântat 4 melodii, de 15 sau 20 de minute, dar a făcut mai mult decât oricare alt concert în care am de o oră. A fost special din perspectiva soundului, a emoiției, a feeling-ului per ansamblu, și categoric a publicului, pentru că era plin cortul de la Arene.

În loc de încheiere, zi-ne ce ne pregătești pe viitor.

Eu nu pregătesc nimic singur, dar trupa pregătește un nou album care se va numi Dystopia, ce va fi lansat în toamna acestui an. Avem deja patru piese pe care le cântăm și pe la concerte, alături de altele la care lucrăm, iar în scurt timp ne vom apuca de înregistrat. Când lansăm albumul, lansăm și site-ul oficial al trupei, făcut de mine (râde), care acum se află exclusiv pe calculatorul personal. Momentan nu știm când și unde îl lansăm cu exactitate. Să ne vedem cu albumul gata și vorbim după.

Dacă zici că faceți album, album să fie!

Photo Credits: Tanănana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s