I-am propus Oanei să scriu despre ea acum vreo două săptămâni. Ne-am dat întâlnire în Manufaktura, o cafenea simpatică amplasată în Mega Mall, poate cel mai plin de cocalari centru comercial din București. Înainte să mă văd cu Oana, am trăit experiențele clasice de aici, anume un specimen luându-se de o pițipoancă în timp ce o alta încerca să îi lege șireturile de la tricou. ”Te ajut eu, pisi!”, zisese personajul. Dar o văd pe Oana și toate scârbele au dispărut. Nu ne-am mai întâlnit de câteva luni, pentru că deși am fost colegi de corporație, Oana a ales o alta, mai bine plătită.
Ne așezăm la o masă de la etaj din Manufaktura în timp ce admiram decorațiile minimale, dar cu bun gust. Și ce e cu cover-urile jazz după cântăreți morți? Un Chris Cornell, un Prince… ca să se seteze atmosfera. Dar am trecut repede la discuție, așa că iată ce a ieșit.
Oana, ce faci tu mișto?
Ce e asta?
Esteee… Un proiect personal. Este de fapt un blog, deși prefer site de entertainment, pentru că se referă în mare parte la locurile mișto din București și nu numai, dar în principal capitala, pentru că aici locuiesc. Am și o mică componentă de travel.
Intră puțin în detalii.
Ziceam, nu este doar despre București, este despre timpul liber, ce facem cu el, altfel decât să stăm pe canapea să ne uităm televizor, despre locuri mișto în care să ne simțim bine, despre activități sportive, despre locuri de relaxare, evenimente și altele. Nișa, acum, este dată de articolele de week-end, cu evenimentele de la sfârșitul săptămânii. Asta pentru că toată lumea mă întreba ce se întâmplă în week-end, unde mergem. Și repetam răspunsurile constant.
Deci așa zici c-a luat naștere proiectul?
Da, așa a luat naștere. O dată așa, și o dată că mă tot întrebau prietenii pe unde să iasă în oraș, ce să facă. Gen, că vin prieteni din altă țară, unde să-i ducă, să fie și mișto și mâncare bună. Așa a luat naștere acest blog.
Întrebarea evidentă: nu e un fel de Șapte seri?
Uhm. Mie mi-e greu să spun dar mă raportez la ce spune lumea. Prietenii mei mi-au zis că pe Șapte Seri nu găsesc nimic important sau interesant și preferă să vină la mine. Pe Șapte Seri nu există componenta asta umană, personală. Ce scriu pe blog în clipa asta este despre evenimente sau locuri care-mi plac. Nu m-a chemat în mod special, n-am luat o masă gratuită, nimic. Sunt locuri în care am fost și mi-a plăcut.
Zici și de locuri de care nu ți-a plăcut?
Da. De exemplu ”Caju”, un loc unde mi-au plăcut foarte mult atât mâncarea cât și design-ul, dar servirea a fost sub orice critică. M-a deranjat faptul că au încercat să pună chestii în plus pe notă, iar când le-am atras atenția, au început să se certe cu noi, adăugând faptului că erau destul de nepoliticoși.
Înțeleg că ei ți-au văzut articolul din urma experienței?
Da, din câte știu, l-au văzut. Dar nu am avut nicio reacție de la ei.
Nimic?
Nu.
Zi-mi de componenta de travel.
E foarte simplu. Îmi place să călătoresc. Nu o fac atât de mult pe cât mi-aș dori. Adesea mă documentez, dar nu întotdeauna găsesc ce vreau, și dacă găsesc, găsesc segmentat. Așa că m-am gândit să le pun la un loc pentru ca oamenii să poată să vadă totul așa cum îmi place mie, într-un singur loc. Plus că e și un mod foarte drăguț de a păstra amintirile din concediu.
Cât de des postezi?
Cam de două ori pe săptămână e media. Am articolul de week-end, care trebuie să apară în fiecare săptămână, și încerc să mai adaug cel puțin încă unul. În genere review-uri sau vreo activitate. Păstrăm tematica blogului! (râde)
Zi-mi de succes. Cât are, cât ai vrea să aibă.
L-am lansat la începutul anului. Am peste 1200 de like-uri pe Facebook. Traficul pe articol e de minimum 100 de unici. Cel mai de succes a fost cel de la Caju. Se pare că ”hateăreala” vinde. Dar în general articolele de travel au ceva mai mult succes. Sunt mai frumoase, mai căutate. Și pot să zic că au început să mă găsească oamenii de PR din domeniul ”horeca”.
Până la urmă era o chestiune de timp. Dar bravo, ești pe drumul cel bun. Acum să pun și întrebarea: de ce lucrezi la corporație?
Pentru că nu fac niciun ban din blog. Am nevoie să trăiesc. Blogul nu-mi acoperă facturile și pâinea de pe masă. E doar un hobby despre unde ies. Și review-urile sunt pe banii mei… și pe ai prietenilor, că nu prea merg singură. Sau… pe banii corporației (râde). Ceea ce se cheamă ”cine de echipă”.
Sigur ești importantă când vine vorba de ieșire cu echipa
Da, tot timpul. Și mereu propun mai multe locuri și alegem de comun acord.
De cât timp ești la corporație?
Înainte de HP eram la o mini-coprorație… deci, dacă o punem și pe aia, sunt vreo 5 ani.
Te gândești să renunți la domeniu?
La corporație? Momentan nu. Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar acum am un venit stabil, deci am un confort.
Câți bani ai băgat în proiect?
Pe lângă banii dați pe ieșiri, mai bag câte un boost pe facebook. Poate un 50 de lei lunar. Altfel, nu știu de câte ori ies pe săptămână. E totuși o provocare să văd câte un loc nou ca să am ce scrie. Nu știu, tu cât cheltui ca să ieși în oraș?
Da, dar eu nu îmbin utilul cu plăcutul…
Da, tu nu, dar eu de ce să nu profit de oportunitate? (râde)
Păi, mă gândesc că nu ieși singură.
Corect. Și de fiecare dată când ies în oraș nu-i las pe prieteni să mănânce până nu fac poze la mâncare, iar la sfârșit le cer și părerea: ți-a plăcut aia, aialaltă? Că doar nu mănânc eu șapte feluri de mâncare.
Deci furi opinia oamenilor, cum s-ar zice.
Bineînțeles. Mai exact, le cer părerea, nu le-o iau fără să știe. Mă bazez pe opiniile lor. Ideea este că oamenii, atunci când vor să meargă undeva, trebuie să știe ce părere au avut alți oameni. Astfel, prin blogul acesta, îi ajut să vadă părerea mea și a altora cu privire la locurile astea. Îmi doresc să afle o părere personală, nu informații generale, cât costă limonada și cum arată, ca pe Șapte Seri. Oamenii își doresc detalii mai personale, componenta umană.
De asta se și uită la reivew-uri, până la urmă.
Da, dar e mai simplu să iei dintr-un singur loc informația decât să iei review-urile la rând. Că acolo nu prea ai prețuri, poze. Eu le am pe toate la un loc. Plus că review-urile prezintă opinia extremă a celui care le scrie, fie că le-a plăcut mult, fie deloc, nu prea găsești chestii de mijloc. La mine găsești informația cumulată, întreagă, nu doar extremele.
Mai ai alte proiecte, sau vrei să-l dezvolți pe acesta?
Momentan nu. Vreau să ajung să fac eu evenimente. Ieșind și văzând, învăț ce-mi place și ce nu îmi place, ce își doresc oamenii de la anumite evenimente. Și mi-ar plăcea să mă implic mai mult pe partea asta și să fac ceva de organizare. Dar încă e un vis îndepărtat… (e un pic tristă). Cel mai bun job e să organizezi evenimente. Ăsta, și ăla: să te plătească cineva să călătorești.
Care-i următorul loc în care vrei să mergi?
Deja am atâta material pe care nu am apucat să-l pun cap-la-cap, dacă e vorba de scris. Dar am auzit de un loc deschis recent, ”E varză”, fix așa se numește. Cică au niște coaste foarte bune. De-abia aștept. Contrar numelui, se pare că nu e varză, dar să vedem.
Cum încheiem interviul?
Habar nu am. E primul interviu din viața mea. Ba nu, am mai dat unul la televizor pe cu totul altă temă… (își scoate iQOS-ul). Nu știu, tu ești.. intervievatorul. Zi-mi tu!
Repetăm schema peste un an și evaluăm unde suntem?
Da! (cel mai decis ”da” pe care l-a dat toată dup-amiaza).
IsPaul zice 