Corporatiști mișto – Mircea Becherescu – episodul 11

A trecut ceva timp de când n-am mai tastat un nou episod din Corporatiști Mișto. Și nu pentru că s-au terminat oamenii mișto din corporație, dar mai mult n-am avut timp, iar, printre altele, am schimbat și corporația de câteva luni. Ei, și cum noile începuturi deschid uși neașteptate, pe etaj am avut plăcerea să mă împrietenesc cu Mircea Becherescu. Pe Mircea îl știu de la niște prieteni comuni, doi dintre ei apărând aici în niște episoade anterioare. Vorbesc despre Vije și Adrian, însă corporația aduce oamenii împreună, unii ar zice cu forța, dar majoritatea zic ”cu salariul”.

M-am bucurat mult că Mircea mi-a acceptat invitația, așa că l-am dus la Dianei 4, pe o gheață cum n-a mai văzut Bucureștiul de mult timp, am băut câte ceva, am mâncat, apoi ne-am așezat la discuții. A fost ciudat să-i tastez cuvintele în gălăgia aceea și în aglomerația de joi seară din bărulețul ăla, dar poate și dorul de un interviu, și plăcerea companiei au făcut orele să treacă destul de repede. Gata, nu mai laud întâlnirea, las rezultatul să vorbească de la sine.

Mircea, ce faci tu mișto?

Băi, nu știu dacă există formulare mai bună în română, dar o zic în engleză, sunt un ”Working class rockstar”.

Continuă lectura „Corporatiști mișto – Mircea Becherescu – episodul 11”

%d blogeri au apreciat: