Despre una-alta – Pagina 3 – Paul Ispas

O lună fără Facebook

Ați văzut probabil acum vreo lună postarea mea că nu mai intru… o lună… pe Facebook. Să vedem ce și cum se întâmplă. O să încep cu împărtășirea a ceea ce am învățat, apoi voi continua cu ce am făcut, ca să vedem cât de productivă e treaba. Și voi încheia cu ceva concluzii.
1. Viața fără Facebook există și… este ușor diferită. Acum, cu toții vă dați seama, mă refer la cei care utilizează acest mijloc de socializare în mod sistematic, că se poate și fără. Doar aveți prietenul ”acela” fără FB, fără smartphone. Dar în viața de zi-cu-zi, FB ajunge să fie util. Afli chestii noi sau importante foarte repede. Cunoști opinia oamenilor apropiați, sau care contează pentru tine, destul de ușor; știi ce s-a întâmplat în sat sau în capătul României în 5 minuțele și ești constant notificat de evenimentele care ar putea fi importante pentru tine. Fără FB astea devin deja poveri. Pierzi din bazinul general de cunoștințe de acest gen, petreci mult timp ca să le afli, dar modul de aflare este mai plăcut, sau mai tradițional: trebuie să vorbești cumva fizic cu oamenii.
2. Facebook te vrea înapoi. La modul grav. Primesc mail-uri zilnice, și zic mail-uri că e la plural, de la FB. Două notificări pe zi, numa-numa să nu părăsesc site-ul lor de socializare. Hey, pierde Zuckerberg bani și nu vrem asta…

Două notificări pe zi... Ca să facă corporația bani... — Două notificări pe zi… Ca să facă corporația bani…

3. Am prea multe aplicații conectate cu Facebook. Instagram, Goodreads, Runtastic… iar lista poate continua. Multe, spre zeci, de aplicații cu care mă conectez fără să-mi știu parola pentru că sunt conectat la FB. Și cum mă afectează asta? Păi numai dacă uit să debifez opțiunea de postare pe FB mă iau oamenii la întrebări ”păi boss, n-ai zis că nu mai intri?”. Da, am zis că nu mai intru, nu că nu mai postez. Iar comoditatea pe care mi-o oferă FB prin inter-conectivitatea aplicațiilor este un confort la care nu prea vreau să renunț.
4. Nimănui nu-i pasă. Și când zic nimănui, poate exagerez. Dar mai repede cred că exagerez cu cuvântul ”a păsa”. Zic sunt puțini oameni ”afectați” de concediu-mi din spațiul virtual. Și chiar și afectarea asta este ceva derizoriu… Poate sunt ”impresionați” de gest, dar finalmente nu le va păsa, în sensul românesc al cuvântului, că am părăsit eu Facebook-ul. Nu suntem în South Park să rămânem șocați că a părăsit cineva Twitter-ul. Și e foarte bine că nimănui nu-i pasă, că până la urmă, pentru mine am făcut experimentul acesta, și nu pentru lista mea de prieteni.
5. Am avut 73 de notificări, 3 cereri de prietenie și 15 conversații ratate într-o lună. Nu e mult, e drept, dar nici nu știu după cât timp mi le șterge în mod oficial Facebook-ul. Cert este că dacă cineva își propune asemenea experiment, să își dezactiveze notificările feisbucciene de pe telefon. Eu am lăsat mess-ul activ pentru momente de urgență. Prost am făcut, dându-mi seama că dacă e urgență, dădea omul de mine.

Dovada la notificări... — Dovada la notificări…

6. Nevoia de rețele de socializare persistă. Și da, s-a activat și la mine. Am stat mai mult pe Twitter, pe Instagram și pe Goodreads. Dar am fost mai productiv în multe sensuri, scriind două review-uri pe IMDB, câteva postări pe WordPress și citit ceva cărți (3, mă pregătesc să o termin pe a 4a) pe Goodreads. Am alergat 10 km la relay-ul de la maraton, în condițiile în care eu nu alergasem mai mult de 4 km legați în viața mea până miercuri 5 octombrie. Am fost la o nuntă, un party mare cu firma, am cules via, am văzut ambele dezbateri prezidențiale americane (despre una am scris aici)… Una peste alta, multe. Dar nu FB a fost cel care-mi tăia productivitatea, ci eu mie însumi. Am aruncat vina pe acest site de socializare pentru că e mai simplu așa decât să recunosc că mă complăceam.

4 medalii... nu engolpioane! — 4 medalii… nu engolpioane!

Ca o concluzie: da, viața fără Facebook este mai productivă, dacă asta e ce urmărești. Dacă ai un mare proiect la care trebuie să lucrezi, recomand cu mare căldură renunțarea la FB. Dar dacă el este o sursă bună de informare și organizare a timpului, atunci e mult mai simplu să spun că nu are sens renunțarea la ”site-ul” de socializare.

Te invidiez

În ignoranța ta, așa, te invidiez pentru faptul că nu ai pus mâna, n-ai văzut, n-ai ascultat sau citit ceea ce eu consider a fi capodopere. Te invidiez pentru faptul că tu ai toate șansele să simți ceea ce am simțit și eu, iar acum îmi este imposibil să o mai fac.

Oare cum o fi să vezi pentru prima dată unul dintre filmele preferate. Să fii surprins de construcția vizuală a personajului Tyler Durden. Să plângi de fericire, pentru prima dată, când Roberto Benigni îi pune muzică principesei sale în acel grotesc lagăr. Ce n-aș da să fiu din nou la fel de hipnotizat și îngrozit, ca prima dată, de apariția lui Hopkins în Tăcerea Mieilor.

Fascinația pe care o ai atunci când te lovești întâia oară de universul ”de gheață și foc” creat de Martin, tu o mai poți trăi, eu pot doar să mi-o alimentez. Eu nu mai pot să îmi pierd încrederea în umanitate, numai pentru a o recâștiga două sute de pagini mai târziu, exact în scopul de a o pierde din nou, pentru că așa vrea Dostoievski în Frații Karamazov. Dar tu poți. Și ai datoria să o faci, pentru că nu vreau să te invidiez toată viața.

Știi ce mi-ar plăcea? Mi-ar plăcea enorm să ascult pentru prima dată Bolero-ul lui Ravel, dar a avut educatoarea mea grijă să-mi sfârșească această plăcere. Câteodată zic că aș da orice să ascult din nou, pentru prima dată, The Wall al lui Pink Floyd. Dar nu se mai poate. Și o trec ca dorință, pentru când voi avea Alzheimer, ultimatum copilului meu, să-mi pună muzica preferată pe repeat. Să fiu fascinat, din nou, de progresiile imposibile ale formației Tool, sau de inteligența nebună a lui Tom Waits.

Dar nu pot… Nu pot să citesc Dune, 1984, sau Pădurea Spânzuraților pentru prima dată. Nu pot să ascult Nirvana, Led Zeppelin sau Gary Clark Jr pentru prima dată. Nu pot să văd Snatch, Jagten sau Eternal Sunshine of the Spotless Mind pentru prima dată. Dar tu poți, și de asta de invidiez. Te invidiez pentru tot ceea ce vei simți pentru prima dată, și am simțit și eu, și ai exclamat la finele-i: ”asta-i artă!”.

Tu de ce mă invidiezi?

Top 14 canale de Youtube preferate ale lui IsPaul

E ceva timp de când mă tot puneam să scriu lista asta. Și așa cum v-am obișnuit, începem cu regulile. În primul rând trebuie să aibă o leacă de vechime, și nu numărul de video-uri face un canal. În al doilea rând, nu trebuie să fie destinat muzicii, nu. Că dacă ne punem pe muzică, adio! Apoi ordinea este dată de cât de mult le aștept noul video, cât de calitative mi se par și senzația lăsată ”overall” după ce e gata de vizionat un nou filmuleț.

Wisecrack

Uite un canal căruia nu i-am dat prea multă importanță, deși are potențial mare. Cu serii precum Earthling Cinema, 8-Bit philosophy sau Thug Notes, canalul nu poate decât să surprindă plăcut. Din păcate, îmi pare ușor enervant câteodată, dar va trebui să îi dau mai multe șanse. Cât despre calitatea vide-urilor, orice deținător de canale poate învăța de la ei. Sunetul este foarte bun, montajul decent și culorile ”candy”.

13. Suomi / EmperorTigerstar

Cum, n-ați auzit de ăștia? Păi ei fac animații în MS Paint despre istorie. De exemplu, cum a evoluat un anumit imperiu, un anumit război, evoluție pe ani/zile. Cum au evoluat steagurile naționale în lume și alte hărți de genul acesta. Fiind făcute în paint și cu o muzică de zici că-i midi, câteodată pot fi enervanți, dar sunt surprinzător de educativi!

12. WonderWhy

Ăsta e un scoțian cu un accent care ți se lipește de ureche. E fascinat de geografie și de explicații. Adică, cine e interesat de cele mai complexe sisteme de granițe, sau care e diferența dintre Hispanic și Latino, va afla de la băiatul acesta niște informații ultra utile. Partea proastă, din nou, par a fi animațiile care sunt trase tot în paint, însă avem parte de ceva carismă și un umor destul de inteligent.

11. Creative Monkeyz

Primii români din listă, și-i știm cu toții. Ei fac celebrii ROBotzi, care s-au cam răsuflat în ultimul timp, dar tot le dedic cu plăcere 3 minute când apare un nou episod. Deși simpliste, animațiile sunt eye-candy, iar celelalte serii, cum ar fi Piramida, sunt haioase și ușor de urmărit. Păcat că au terminat-o cu seria 3lăr, ar fi mers câteva păreri bine argumentate pe chestiile de amu.

10. How It Should Have Ended / CinemaSins

Pentru că sunt super amuzanți! Scot în evidență toate greșeluțele din filme, toate loop-hole-urile, toate prostioarele. La CinemaSins montajul este foarte bun, arareori supărător, cu nuanțe foarte haioase și exagerate față de filmele pe care le critică. HISHE este la alt nivel, totuși. Are o animație caricaturală amuzantă și foarte multe abordări asupra culturii pop. Plus că ei au dat cel mai bun review la Batman vs. Superman pe care l-am urmărit pe net.

Cracked

Și uite și canalul de youtube al celor de la cracked.com. Niște oameni avizi după pop-culture și glume fără râsete gratuite, totul pus în contexte inteligente, iar cuvântul cheie pentru ei: argumentele. Au serii precum Obsesive Pop Culture Disorder sau Honest Ads, dar și elemente care se vor ”vlogging spontan”, amuzante însă nu chiar atât de spontane. Și adesea aduc o nouă perspectivă asupra lucrurilor. Nu neapărat pentru că gândesc ”out of the box”, dar pentru că sunt foarte informați.

TED-ed

Nu, nu e clasicul TED. Este un TED destinat chestiilor educative, și nu sunt discuții, ci diverse. De exemplu, pe mine m-au prins cu seria ”History Vs…”, iar primul episod era dedicat lui Lenin. De fapt, cred că sunt fan tot ce e Alex Gendler pe TED. Vai cum e!

Batinthesun

Cred că v-ați întrebat când avea să vie și asta. Păi acum. Iată un canal fabulos care vorbește nerzilor, iar nerdul din mine este încântat. Păi când faci niște fan-movies care arată demențial și-l pui pe Gandalf să se bată cu Darth Vader, sau pe Deadpool cu Batman, sau Spiderman vs Darth Maul, ai subscribe-ul meu. Și sunt făcute foarte mișto, de la costumații și coregrafii până la actorie și montaj, merită! Bine, în principal dacă ești nărd.

6. The School of Life

Nu, nu e școala vieții. E școală pentru viață. Îți fac introducere în filozofie, gândire politică, cultură pop, vin cu elemente de psihologie, sociologie și istorie pe care le pun într-o ramă extraordinar de frumoasă, cu o narațiune plăcută, caldă și deschisă. Imaginile sunt rudimentare, însă montajul îmbunătățește experiența ascultării a ceea ce este hrană pentru suflet ce trece prin creiere.

Screen Rant / CineFix / AlltimeMovies

Cine era IsPaul fără canale pentru filme, la nivel serios. Cele trei însumează toată listomania pe care o poate avea un avid al filmelor. De la trivia de duzină, la elemente de detalii super-interesante care sigur îți scapă. Orice ”cinefil” modern (adică să-i placă Hollywood-ul) este super încântat că există aceștia. Dar mai au și ieșiri spre arta cinematografică, și nu se rezumă doar la blockbuster-e.

Sector7tv

A doua apariție a românilor în listă. Sector7 se bucură de un număr mare de urmăritori, fiind printre puținii haioși de pe net. Mă rog, dintre cei care au canale de youtube. Adică, mai pe scurt, hate față de MickeyHash. Mult hate. Seria principală Sector7 este Nimic Nou, însă, pe lângă astea, mai au și multe Sketch-uri care sunt departe de umorul repetitiv de tip Bendeac: ”hai să luăm niște personaje și să le puntem în diverse situații cu aceleași glume proaste”. Se-nvârte Brigada Diverse în mormânt.

Watchmojo.com / Alltime10s

Mai mult Watchmojo, pentru că sunt super diverși, și deși prea americani și conformiști, de multe ori găsești chestii interesante în listele lor de 10. Alltime10s sunt la fel, numai că un pic mai non-conformiști, în strânsă legătură cu AlltimeMovies. Poți vedea aici serii de la cei mai buni chitariști până la cele mai picante mâncăruri și cele mai dubioase jocuri. Dap, un must (nu acela de struguri) pentru oricine vrea să stea informat și, din nou, suferă de listomanie.

CrashCourse

Iată-i și pe vechii noștri amici. Păi aici am învățat despre: Astronomie, Istorie, Guvern și Politică SUA, Biologie, Filozofie, Anatomie, Chimie, Fizică. Au niște serii de ”auto-învățare” cu câte 30-40 de episoade comprehensive, bine narate și foarte mișto animate. Urmărindu-i chiar simți că înveți câte ceva și înțelegi glumele cu referințe la Mongoli. Și trebuie să le mulțumesc fraților Green, în special lui John, pentru acest minunat canal.

Vsauce

Michael here. Mă rog, așa începe fiecare episod din acest mirific canal de Youtube. N-am cuvinte să-l descriu. Dacă toți cei de mai sus se scaldă în conformitate, deși străduindu-se să iasă din ea, Vsauce e departe de aceasta. Tot ce am pus mai sus te învață ce să gândești și un pic cum să gândești. Vsauce face din asta o meserie. Îți spune doar cum să privești un lucru și atât. Recomandările date de el sunt mereu la înălțime, iar temele îți îndoaie mintea. De la cum ar funcționa un pământ plat până la cum poți număra după infinit. Sau ce înseamnă 52 factorial. Sau, nu știu, orice. Și cea mai mare oftică pe care o am este că nu l-am văzut live la ComiCon anul trecut. Aia e, trece. Noroc cu internetul.

Spațiu înainte de virgulă

Multe abominații rezultate în urma generalizării accesului la net se petrec în spațiul internautic. Puține sunt însă de talia celui care pune spațiu înainte de semnele de punctuație. Nu înțeleg de ce trebuie masacrate regulile scrierii în acest hal. Îmi este greu să pricep de ce sunt atâția ignoranți online. Și ce e cel mai dureros este că aceștia își promovează, adesea, spațiile prin postări de genul ”radiosimplu”.

Hey, prostime, dați-mi șer și like pentru că am pus niște cuvinte într-o formă foto. Că tot am zis foto, foto credits: radiosimplu.

Cine sunt cei care pun spațiu înainte de punct? Sunt aceiași care parchează pe linia de parcare și în loc să repete manevra, o lasă așa. Sunt aceiași cu cei care stau în ușa metroului, în afara acestuia, în loc să-ți facă loc să cobori. Sunt cei care nu sunt în stare să scrie un doctorat, dar au aspirații la acest titlu. Sunt, până la urmă, cei care parchează pe linia de tramvai, adică niște proști pentru care oameni normali fac hernie. N-aș vrea să spun că sunt cei care dau autorizații de funcționare fără să viziteze locul. Cu alte cuvinte, exact nesimțiții care fac referire la nesimțiți. Pentru că, mnah, nu ne simțim.

În practic, n-am decât rugămintea: masacrați ce vreți voi, la voi acasă. Dar să masacrezi limba română, iar apoi să te plângi de incultură sau să arăți greșelile din cultura altora raportându-te la a ta, punând spațiu înainte de semnul exclamării, arată clar că nu ai legături strânse cu cotidianul.

Dar ce nu înțeleg este: de ce ai face așa ceva? Mie asta mi se pare la fel de gravă, dacă nu chiar mai gravă, ca greșelile de scriere. Păi cum știm să conjugăm, să articulăm, să punem cratimă sau să scriem ”vreun” legat, ar trebui să știm și cum se pun semnele de punctuație. Mă rog, că NU SE PUNE SPAȚIU ÎNAINTE DE SEMUL DE PUNCTUAȚIE. Sau n-am fost suficient de clar?

Nu cred că există carte în care să se pună ”spațiu-punct”. Sau ziar. Nu știu dacă am citit ceva oficial cu asemenea orori de bun simț. Singurul loc unde găsim spațiu înainte de semnul întrebării este pe internet. Și aș înțelege tastările făcute pe touch-screen, că deh, ni se mai întâmplă, dar când văd postări constante construite ca atare, unde fiecare articol, expresie sau luare de poziție își poartă trademark-ul spațio-punctual, înnebunesc pur și simplu.

Dragi blogări aspiranți și stimați oameni cu valori sociale crescânde, cu acces la net și dorință de a împărtăși păreri într-un mod tastat, nu insist să știți că nu se pune virgulă între subiect și predicat. Mă deranjează, dar nu chiar atât de tare că nu scrieți cu diacritice. Nu-mi place că nu știți când se pune cratimă. Dar, vă rog, în numele a tot ce a mai rămas sfânt printre regulile scrierii, nu mai puneți spațiu înainte de semnele de punctuație… Inclusiv paranteze și ghilimele.

P.S. Și să mai ținem minte un lucru: dacă ai pus semnul de punctuație, fie apeși pe butonul ăla lat din josul tastaturii, fie pe ciudățelul ”Enter”. Astea sunt, cu foarte mici și prea puțin notabile excepții, singurele două butoane ce trebuie folosite după semnele de punctuație.

P.P.S. Și eu fac greșeli multe. Și fac și mai multe abateri de la normele scrierilor, de aceea nu prea am pretenții în toate cazurile ce țin de scriere, am însă aici.

Șoc, am descoperit cea mai eficientă metodă de a scăpa de controlori! Rămâi prost!

Fă click aici ca să afli cea mai eficientă metodă de a scăpa de controlori. Nici nu o să-ți vină să crezi așa ceva! Nimeni nu și-ar fi imaginat.

Sunteți gata?

Cumpără-ți, bă, bilet!

În altă ordine de idei, a tot circulat videoclipul cu un cetățean agresat de controlori. Cinci proști putem remarca acolo. Trei controlori care-și depășesc vădit atribuțiile, un prost care nu și-a luat bilet și, bineînțeles, pe cel care crede că rezolvă problema filmând toată scena.

Voi începe cu primii, și cei mai amplii, că la părerologie legată de administrație știți că sunt bun. Este aproape unanim acceptat că RATB-ul este cea mai ineficientă regie de transport din România. A, nu știați? Păi luați exemplu de la Brașov unde s-a instalat sistem electronic de monitorizare a autobuzelor. Ca la metrou, știi când vin. Oamenii acolo se plâng că a întârziat autobuzul un minut-două. Sau că într-o anume stație nu funcționează chestia aia… Eh, probleme, ce să-i faci. La Bucu, în schimb, problemele sunt de altă natură. Ai case de bilete o dată la cinci stații, autobuze supraaglomerate care circulă 3 la 5 minute, apoi aștepți 30 până la următorul, șoferi care transportă cartofi și benzi exclusive, fie chiar și de tramvai, nerespectate de către șoferii din trafic. Un sistem electronic de validare a călătoriei care funcționează mai discreționar decât modul lui Henry al optulea când își face propria religie. Cât despre personal nu mai zic. Șoferi recalcitranți și vulgari care fumează ca turcii, casierițe care nu-ți dau bon fiscal și controlori… nici nu mai zic. Controlori care verifică numai 3 oameni din autobuz, circulă doar în liniile ”curate”, n-au organizarea necesară să se ducă prin notoriile curse de blatiști în zone mai puțin sigure ale urbei noastre, lucruri cărora li se adaugă atitudinea de superioritate cu care tratează, până la urmă, clienții. Fă-ți treaba cum trebuie și vei fi tratat ca atare, stimate domn controlor. Ca să nu mai zic că nu sunt panouri informative cu regulile de călătorie nicăieri. De unde să știu eu, turist, că trebuie să-mi iau bilet de la casă? De unde să știu care e amenda? De unde să aflu eu cum arată o stație de autobuz? Cum pot eu să-mi dau seama care-i ruta troleibuzului în care m-am urcat? Sunt om, deduc, întreb, mă comport civilizat. Mai civilizat decât serviciul oferit, aparent. Practic, dacă ești controlor și îți însușești atribuții de polițist, ți-ai ratat vocația. Pui mâna pe om doar când… ăm… nu pui. Chemi poliția, sau controlezi cu un reprezentant al miliției locale lângă tine.

Apoi cât de civilizat este un om care nu-și asumă greșeala? Adică nu-mi iau bilet, mă urc în autobuz conștient că nu am bilet și fac scandal când mă prinde cu mâța în sac. Dar d-ăla violentul. Păi dacă erau polițiști în locul controlorului, îți puneau cătușa și te duceau la secție. Ultraj direct. Păi băi, civilizatule cu drepturi, tu știi că ai și obligații? Cum toți proștii din autobuz și-au plătit călătoria, tu de ce faci scandal că nu vrei să plătești? Din varii motive, dar toate se rezumă la ”n-ai”. N-ai bani, timp, cunoștințe de cum merg lucrurile in RATB, bun simț, creier. E simplu să faci scandal când ești prins, dar mai simplu ar fi să fii un bun cetățean și să plătești pentru serviciul oferit, fie el și așa de rahat cum, până la urmă, este. Nu-ți place serviciul, nu-l mai folosi. Libertatea de a alege: taxi, metrou, mașina, biclă, role, patine, skateboard, porumbel călător, balon cu aer… sunt atâtea variante inovative, neconvenționale și/sau hipsterești.

Și mai rămâne cameramanul de serviciu, care-și face folosit aparatul cu orice ocazie. Adesea am impresia ca e același om care filmează toate astea. Filmează mereu vertical, nu zice cine e și comentează ”uaisă”… sau ”i-ați prins piciorul, domnu’”. Și în timp ce filmează, se vede cu ochiul liber cum e rezolvată situația, mult mai eficient decât dacă s-ar fi dus să o amelioreze el, să încerce să aplaneze conflictul acționând ca un bun cetățean, atât în calitate de martor, cât și de om cu conștiință. Dar e bine că filmează totuși pentru că măcar face ceva și-i conștientizează pe consumatorii de Facebook de chestiile astea, pe modelul: vedeți ce se întâmplă dacă nu vă luați bilet? Faceți scandal și ajungeți virali. Ca viroza. La fel de nocivi pentru societate, zic.

Ca să concluzionăm, nu poți fi un om de rahat, să gonești cu 110 în localitate și apoi să faci scandal poliției că de ce nu ai autostradă la Pogoanele. E drept, avem un sistem de rahat în care abuzul definește cam tot, inclusiv comportamentul cetățeanului care preferă să fie măgar decât om cu coloană vertebrală. Corupția ucide, dar noi continuăm să dăm șpagă. și când nu avem bani de șpagă, țipăm că ne-a prins fără bilet. Cât despre controlori, îi rog doar să-și imagineze că băiatul acela ar fi fiul lor… călărit de trei… sa le zic… needucați.

P.S. Am aflat că cei trei crai au fost dați afară. Meritau! Aș vrea să aflu și dacă blatistul și-a plătit amenda.

Un Tată.

Un tată trecut de 30 de ani vine seara destul de târziu acasă, după o zi lungă de la serviciu unde al său șef nu i-a făcut decât aluzii la cât de ineficient este. În repetate rânduri se întâmplă asta, însă și șeful și tatăl știu că au nevoie unul de altul, dar când depinzi de superior pentru mâncarea copilului tău, îl lași să-și verse frustrările pe tine. Așa și tatăl, preferă să înghită niște vorbe nemeritate decât să-și vadă chiria neplătită.

Se termină ziua de 12 ore de muncă, și cu toate că nici ultimele 2 luni n-au adus plată în plus pentru orele suplimentare, acesta se urcă resemnat, poate chiar bucuros, că poate merge acasă unde să mănânce din iahnia soției și să bage multă ceapă roșie care să-ntărească gustul fasolei. Se urcă în mașina la mâna a doua cumpărată acum 5 luni cu banii jos. Poate singurul moft pe care și l-a făcut în ultima perioadă, chiar dacă vechi, dar măcar brăduțul Wunder Baum este nou. Când ajunge în fața blocului, locul său de parcare este iarăși ocupat de tânărul acela cu bani care vine la vecina de la patru. Noroc că s-a mai întâmplat și avea numărul de telefon în geam. Așadar, tatăl pune mâna pe telefon și-l sună pe respectiv care, cu un aer ușor arogant, dar prietenesc, coboară să-și mute Audiul pe care îl are de nou. Se întâlnesc, apoi, în scara blocului, dau mâna și-și urează pofta buna sau distracție plăcută.

Deschizând ușa casei îl lovește căldura cu care este deja familiar. Bucătăria este mai caldă și are un miros stătut de fasole făcută la ceaunul pe care îl are primit cadou de la mama lui. Se așază la masă, soarbe două pahare de țuică și este aproape fără chef în discuția cu soția lui. Pornește televizorul de pe frigider și caută repede postul preferat de știri. Termină de mâncat, mai ia un pahar de țuică și întreabă de băiatul lui. Soția îl îndeamnă să meargă la el în cameră să-l salute de noapte bună. Se ridică de la masă sătul și greoi și se îndreaptă spre dormitorul lui, nu înainte de a-i reproșa soției că cel mic nu-i vine niciodată în întâmpinare.

În drum spre dormitor se oprește la toaletă unde remarcă o ușoară mizerie rămasă pe closet. Dezgustat iese grăbit din baie, fără să fi făcut ce-și propusese, și-și întreabă soția cine a fost ultimul la baie. Soția îi răspunde că cel mic, în urmă cu 30 de minute. Atunci tatăl se întoarce nervos către dormitor unde deschide ușa destul de brusc. Băiatul de șapte ani încremenește, simțind parcă ce ar urma. Tatăl, având cureaua deja desfăcută, o trage dintre găici dintr-o smucitură și-și apucă copilul de o mână. Băiatul, speriat, ar fi vrut să plângă, dar știa că nu rezolvă nimic. În plus, nici nu înțelegea de ce, dar asta nu era o noutate. Își aduce aminte de episodul în care fusese pălmuit pentru că se împiedicase pe stradă și strigase ”băgami-aș”, sau de momentul în care i-a promis că-i cumpără noul set Lego Star Wars, acum un an… Toate amintirile îi veneau în ritmul loviturilor de curea, dar știa că doar prima și ultima sunt cele mai dureroase. Prima pentru că nu te aștepți și nu știi cât de tare dă. Ultima… pentru că durerea aceea ține până a doua zi. Dar nu durerea durea.

După ce a terminat, tatăl și-a pus cureaua grăbit, răsuflând a ceapă și țuică, dar nu atât de rău pe cât în alte dăți. S-a uitat la copilul lui care-i privea șosetele cu ochii în lacrimi și cu mâinile frecându-și dosul deja învinețit și i-a spus, cu o voce destul de calmă, că de acum înainte să spele wc-ul după ce-l folosește. A plecat din dormitor fără să trântească ușa.

Asta e părerea mea despre ce s-a întâmplat în Norvegia. Iar tatăl este atât domnul Bodnariu cât și statul Norvegian. Unul își bate copiii în loc să-i iubească, iar altul destramă familii în loc să le întărească.

Angajatori de… rahat

Anual, sau chiar mai des, se face festivalul promoterițelor și al itiștilor: Angajatori de top. Undeva la peste jumătate din joburile oferite acolo sunt pentru cei cu pregătire IT/Inginerie sau pentru fete frumoase care să dea pachete moca de țigări consumatorilor din diverse baruri și non-stopuri. E bine totuși că nu vin și de la studio-uri de Videochat, omniprezenți pe site-urile cu joburi-joburi-joburi-mii-de-joburi. Asta, probabil, pentru că cei de la Catalyst își cunosc, cât-de-cât prioritățile.

Dar nu despre acest târg vreau să vă vorbesc acum, ci despre angajatorii de rahao români tipici. Îi știți, că-s la tot colțul. Am vreo 2-3 în lista de prieteni și am muncit pentru cel puțin unul. Avem prieteni care se plâng constant de jobul lor, însă remarc, din ce în ce mai des, că nu neapărat ce faci, ci pentru cine faci este lucrul definitoriu. Am fi înclinați să spunem că pentru noi muncim, dar ăsta cam este un lucru fals. În genere muncim pentru altcineva/ceva, și primim și noi o pâinică acolo, cât să zicem bogdaproste. Iar dacă vrem să ne ”privatizăm”, șansele de reușită sunt într-atât de mici încât mai bine rămânem la angajatorul nostru.

Apoi, se mai întâmplă, c-așa-i piața, să rămâi fără job. Prioritățile, sănătatea, geografia sau economia te-au împins într-acolo. Și ce faci? Stai, reziști, cheltui din economii, te-mprumuți, dar, până la urmă, de angajat tot trebe să te angajezi, că nasturii nu-s buni la Mega Image. Curent în casa poate-ți faci, dacă te pricepi să legi un dinam la banda de alergat, dar până când? Fără digi și internet nu prea exiști, iar ca s-o vezi pe Halep, când acasă n-ai televizor, să mergi în bar îți trebuie vreo doi lei, iar altă bere decât Zăganu nu prea e bună. Așa că ce faci? După cum spuneam, cauți un job, ca să iei salariu, să ai să consumi. Și ajungi pe la diverși cu cv-ul într-o mână și basca într-alta. Te cheamă la interviu și… Și ajungi la faza următoare, unde iți dă teste. Bagi testele. Vin și-ți zic că-ți dau feedback, indiferent daca se decid că da sau ba. Mhm, siiigur. Nexam telefon. Am pățit asta cu trei angajatori. ”Da, Paul, te sunăm cum luăm o decizie. Oricum ai rămas printre ultimii doi și nu ne ia nimic să te sunăm. Și așa, nu cred că ai de ce să-ți faci griji”. Ciu-ciu, fraiere. De la Lidl PR și Rivertea (niște unii cu ceaiuri), la chiar GMP PR, nimic. Poate-s eu de vina, aveam telefonul închis. Apoi vine experiența Golin, care cică mă sună. M-au sunat după 6 luni să mă cheme la un alt interviu, în urma căruia cică ”sigur”, după ce 6 luni n-am primit nimic. Iară l-am luat pe ”pas” în mână. Am semnat între timp în altă parte, iar după încă 6 luni, sunt chemat iarași la Golin pentru o altă discuție. Văd că nu cădem la învoială în privința banilor, însă primesc garanția că voi fi sunat pentru a mi se comunica decizia, indiferent de natura ei. M-a sunat nimeni. Îl știți și voi, acel celebru Anonim Vasile, din orașul Nicăierea.

În fine, astea-s doar orgolii rănite, trec mai repede decât am reușit să-mi dau seama că s-au întâmplat. Vorba internetului: one of the biggest lies of the world ”we’ll call you”. Însă să zicem că te angajezi. Mă rog, stabilești că începi munca acolo. Primul lucru, care-mi face pielea măciucă: da, dar… nu-ți fac contract primele 3 luni, ci facem de voluntariat. Bine Boss, zic. Apoi îmi pune contract de voluntariat pe 4 luni în brațe. Eu, ca boul, semnez. După 3 luni mă aștept ”să discuție” și primesc liber să tac. După 4 luni și o săptămână plec, iar angajatorul e mirat ”de ce?, unde pleci pe praful ăsta?”. Zic, undeva unde o să fiu plătit pentru ce fac, în mod legal.

Și înțeleg că mai există o categorie: ”da, dar nu-ți trec totul pe cartea de muncă”. Am impresia, uneori, că asta e valabil pentru absolut tot sectorul IMM-urilor din România, cu capital românesc. Pe modelul: dau bon doar dacă cere, la fel și cu actele: vrea tot pe acte, îi tai din salariu. Ori asta, sincer, trebuie să fie primul indiciu că șeful tău e român, dacă nu altceva.

Și intri pe facebook, locul în care toată ura, lipsa de logică, ignoranța și răutatea este strânsă la un loc și revărsată spre veșnica spamare a fiecărui feed. Și-i vezi pe aceeași oameni că se plâng de faptul că statul nu face nimic pentru nimeni. Că e criză, că e mizerie, că n-avem autostrăzi. Aceeași oameni care nu se țin de cuvânt față de angajați/clienți/potențiali angajați, emit pretenția ca cei de sus să se țină de cuvânt față de… de ei, cetățenii. Aceiași oameni care vor autostrăzi și zbiară că statul fură, dau șpagă polițistului să nu-i ia carnetul. Angajatorii care dau jumătate de salariu legal se supără pe ”stat” că nu-i returnează TVA-ul la timp. Aceeași agenție de PR premiată nu se coboară la nivelul unui receptor de telefon vreme de 2 minute, pentru că e pierdere de timp. Știți bancul cu timpul?

Și apoi apar mult-hulitele corporații cu ai lor mult-huliți corporatiști. Salariu întreg pe cartea de muncă, beneficii, concediu, liniște, etc. Ai toate pârghiile necesare, ca angajat, în interior, să dovedești că poți fi cineva, că poți crește, și ești răsplătit ca atare. În cel mai rău caz, nu poți, nu faci nimic, nu te dă nimeni afară, iei un rol mai ușor, însă ai siguranța că nu vei fi dat afară decât dacă faci nasoale. Mai bine decât la stat, unde cum trec alegerile, poți să fi pictat luna roșie, dacă n-au câștigat ai tăi, larevedere-pa! Există și excepția profesioniștilor, care sunt, gen (sic) 10% din aparatul de stat, dacă nu chiar mai puțin, conform teoriei atracției universale.

Și apoi, să vă zic un lucru: ați fi surprinși să aflați câți dintre artiștii României nu trăiesc din arta lor, și lucrează la diversele corporații și agenții de PR. Să mănânce și ei o pâine. Deci, în alte feluri, angajatorii care nu-s de rahao, aduc mai multe beneficii României decât ne putem imagina. Poate cu excepția telefonului promis, pe care nu-l vei primi. Poate de asta avem servicii de telefonie mobila de rahao…

12 cuvinte pe care să nu le mai folosești. Gen să le scoți din vocabular.

Recunosc, din lipsă de originalitate, am copiat ideea dintr-un articol ”Time”. Vă invit să dați cu pietre, dar numai la finalul articolului.

Nu prea sunt eu de acord cu scosul cuvintelor din vocabular, însă sunt de acord cu înlocuitul acestora, situațional vorbind, spre beneficiul capacității tale lingvistice și al unei mai bune înțelegeri de către interlocutorul tău. Toate astea le zic pentru că limba poate fi frumoasă, și nu este doar un mijloc de comunicare folosit cu scopul înțelegerii reciproce pe modelul românesc: ”lasă mă, dacă ne-am înțeles, e bine”. Mai mult, sunt convins că dacă veți face exercițiul acesta, recurența lapsusurilor și ale lui ”cum îi zice…” va fi substanțial redusă. De faptul că veți fi, cu siguranță, privit apreciativ de către interlocutor cred că nu mai este cazul să vorbesc. În plus, astfel vă puteți testa limitele cunoștințelor lingvistice și, cu certitudine, le veți depăși.

”Rapid”, ”urgent” – două cuvinte care pot fi folosite liniștit atunci când ne referim la echipe de fotbal sau servicii de curierat. În rest, simplitatea cuvintelor acestora cere înlocuire contextuală. Ia încercați ”expeditiv”. Adesea nu este suficient să spui ”rapid”, trebuie să adaugi și ”eficient” lângă el, deci de ce să nu le compilezi într-un singur cuvânt? Mai putem încerca: ”imediat, accelerat, iute, curând sau prompt”. Bineînțeles, contextual.
”Chestii” sau ”lucruri” – ești o persoană clar leneșă din punct de vedere verbal dacă folosești des aceste două cuvinte. În cele mai multe situații, ”chestiile” sau ”lucrurile” la care ne referim clar au nume. Nu ar fi mai clar să folosim ”Nu-mi place faptul că nu m-ai salutat la intrare”, decât ”Nu-mi place chestia asta”, iar omul să zică ”care chestie?” și tu să-i dai explicații la ce chestie te referi. Ceea ce pare a fi o abordare care salvează timp, în multe situații complică lucrurile.
”Sincer” – am citit adesea că dacă folosești cuvântul acesta la început de frază, lași impresia că nu ai fost sincer până atunci. Nu prea cred eu în asta, însă ca să evităm utilizarea lui repetată și eronată, putem folosi construcții precum ”dacă stau să mă gândesc mai bine” sau ”părerea mea este că”. Ba mai mult, adesea poate fi înlocuit cu ”totuși”, ”personal” sau, preferatul meu ”ba mai mult”. Prea multă lume e sinceră și prea puțin știu să folosească construcții argumentative.
”Dar” – că vorbeam de construcții argumentative. Tot ce vine înainte de un ”dar” pică în derizoriu. De exemplu: ”ai muncit mult, dar nu ai rezultatele așteptate”. Și apoi vine răspunsul ”da, dar am muncit”. Construcțiile cu ”dar” sunt adesea negativiste, punând negativul la coada frazei, el întipărindu-se în mintea interlocutorului. Faceți invers: ”deși nu ai încă rezultatele scontate, se vede clar că muncești mult”.
”Deci” – dacă n-ai de spus o concluzie, nu-l folosi. Remarc, însă, că mulți și-l scot din vocabular înlocuindu-l cu ”treaba e în felul următor”. Nu doar că devine un tic supărător, dar dacă vrei să atragi atenția receptorilor din comunicarea ta, poți foarte simplu să începi să vorbești. În majoritatea situațiilor vei vedea futilitatea acestei construcții.
”Foarte” – cine a văzut ”Dead poets’ Society” știe la ce mă refer. ”Foarte frumos” devine ”orbitor, hipnotic, perfect, încântător, apreciabil, inegalabil”. ”Foarte înalt” devine ”uriaș”, ”foarte rapid” devine ”fulgerător” iar mult prea întâlnitul ”foarte mult” poate oricând să devină ”enorm, intens, îndelung”. De ”Foarte tare” nici nu mai zic: ”superb, demențial, brava, incredibil, apreciabil”. A, ne refeream la ”tărie”, atunci: ”rezistent, greu, dens, solid, țeapăn, robust”. Iar acel ”foarte bun” poate fi clar înlocuit cu ”benefic, delicios, gustos, aromat”.
”Locație” – Dacă nu se referă la chirie, și nu e supus unui contract de locațiune, cam este greșit. Plus că ”loc” este mai scurt.
”Practic” – Întâlnit adesea în continuarea lui ”deci”, ”practic” este echivalentul suprem al inutilității lingvistice. Dacă nu se referă la translatarea de la ceva teoretic la ceva faptic, sau dacă nu este un adjectiv asociat unui obiect, este inutil. Deci, practic, este inutil.
”Absolut” – nu e votcă, scoate-l din uz. Nu e valoare, nu e principiu, nu e veșnic, atunci nu e absolut. Dacă vrei să-ți asiguri interlocutorul de empatia ta, răspunde-i fie cu banalul ”sigur”, fie cu ”înțeleg, de acord, da, ai dreptate, bineînțeles”.
”Mor” – sau fratele lui mai puțin nociv, biologic vorbind, ”leșin”. Dar nu mai spune nimic, taci și râzi. Ăsta este cel mai frumos compliment; râsul, și nu interjecția.
”Scuze” – în primul rând că toate lumea își cere sieși scuze, pentru că nu-și dă seama că verbul ”a cere” nu este reflexiv. În al doilea rând pentru că invită la lene și, în ultimul și cel mai important rând, eu nu am cum să iert un om care zice ”scuze”. Poi, boss, dacă atâta empatie ai față de felul în care mi-ai greșit, nu meriți. Ia zi ”mă iertați” sau ”iartă-mă” sau ”te rog să mă scuzi” sau ”imi pare rău”. În rest, cum francezul nu zice ”je demande excusez-moi”, nici voi sa nu ziceți ”îmi cer scuze”.
”Gen” – Dacă nu mai ești adolescent sau blogger aspirant, fă-i vânt. Unde-i semn de punctuație, știi ce ai de făcut, altminteri schimbă-l cu ”adică” sau ”aproximativ” sau chiar cu ”măcar, cum s-ar zice, aproape că/de”.

Și ar mai fi, dar restul, într-un episod următor.

Șoc! Am descoperit cea mai eficientă metodă de a scăpa de amenzi! Nici nu te-ai fi gândit la asta! Rămâi prost!

În urma unor serioase analize în care am verificat foarte multe cazuri de oameni amendați, arestați sau încarcerați, putem spune cu mare siguranță că am găsit cea mai eficientă metodă de a scăpa de furia oamenilor legii.

Respectă, dracului, legea!!!

Văd toți proștii indignați că i-a oprit poliția. Și mai indignați că și-au luat amendă. Filmează fiecare scenă cu toate telefoanele și țipă la polițist ca să-i arate știu eu ce ”trimiteri” de la secții, sau omologarea camerei. Nu, frăție, nu. Polițistul nu este obligat să-ți arate nimic altceva decât legitimația de serviciu. Vrei să vezi chestii în plus, te duci în instanță și contești omologarea aparatului radar. Nu-ți convine? Ai 2 variante: faci scandal și te pui pe facebook să vadă lumea indignatu’ și felul în care ”fac abuzuri” polițiștii, și nu rezolvi nimic, că amenda tot luată e; sau pui mâna și te organizezi ca să schimbi legea. Crești, te faci mare, și o anulezi, sau știu eu ce.

Apoi, văd filmulețe cu babe amendate că vând pătrunjel în stradă. Hai să vă mai spună IsPaul un secret: este ilegal să vinzi, gen, orice pe spațiul public, fără să ai niște acte. N-ai acte, iei amendă, simplu! De unde știu eu că n-ai furat pătrunjelul ăla? Mai mult, de unde știu eu că nu vrei să îmbolnăvești poporul. Apoi, e drept, mulți nu știu, dar sunt convins că orice țăran poate să întrebe la primărie, sau la vecini: ”bre, am un sac de porumb și vreau să-l vând, trebe ceva?” Și sigur i se va răspunde, după cum sunt milioane de țărani producători care respectă legea, cred că se poate întâmpla și în cazul celor care pun preșul pe mijlocul străzii. Apoi, în general, nu-ți dă nimeni amendă la prima abatere de acest fel. Un avertisment și o vorbă bună. Cine te pune să repeți schema? Dacă ”disperarea”, atunci e clar, soluția problemei tale nu stă în cei 3 lei luați pe pătrunjel, ci într-o eventuală asistență socială, sau asocierea cu un producător/distribuitor de pătrunjel… știu eu?

Și mai este a treia categorie, și cea mai groaznică: ”am refuzat să mă legitimez și au pus mâna pe mine, și am țipat că n-au voie să pună mâna pe mine, și m-au pus jos, mi-au pus cătușele și m-au dus la secție”. Păi, dragă cetățean, când polițistul îți cere să te legitimezi, după ce și-a arătat el actul, ai scos buletinul. Refuzul de legitimare este tratat cu ducerea la secție, iar refuzul deplasării de bună voie este tratat cu mâna la spate și brățară de argint. Asta-i legea. Și mai mult, nu încerca să te opui, că băieții vor pune mai multă forță, și au și pistoale. Pățești ca retardatul ăla de hipster care a sărit la gâtul polițistului și se miră că a fost împușcat cu armă neletală. Păi te iei la bătaie cu poliția și apoi te superi că au scos pistolul?

Acum să ne înțelegem, nu dau dreptate polițiștilor, iar poliția locală ar trebui să poată să dea doar amenzi pentru scuipat semințe în parc. Dar dacă nu respecți legea, evident, vei fi sancționat. Ți se pare că ai ”suferit” un abuz? Te duci frumos în tribunal și îți faci justiție. De exemplu, și eu am luat o amendă de RATBv și tot în tribunal am rezolvat-o. Erau 50 de lei, nu mult, dar e o chestiune de principiu, mai mult decât de altceva.

Și acum, să plouă cu hate din partea tuturor revoltaților anti-sistem.

Top 8 oameni pe care-i băgăm prea mult în seamă

Revin cu topuri, că văd că vă plac listele, listomanilor! O să încerc să includ aici oameni care aduc aproape zero aport dezvoltării umanității, ba chiar în multe instanțe încetinesc această dezvoltare prin pura lor prostie, ură și avariție de care dau dovadă în atât de multe și repetate rânduri încât utilitatea lor s-a oprit din a mai fi relativă de foarte multă vreme. Și trebuie să fie Români și contemporani. Și lumea să se uite ”în sus” la ei.

Moise Guran

Încep cu surpriza listei. Moise e unul dintre cei mai adevărați formatori de opinie din România. De multe ori vine cu argumente pertinente și are marele merit că reușește să explice elemente de economie destul de complexe pe înțelesul tuturor. Dar se află pe listă că de multe ori se străduiește prea tare și dă rateuri. Pentru inexperimentat sunt insesizabile, însă felul în care marșează pe elemente superficiale și incomplete în a-și justifica o anumită opinie este suficient cât să îi zic că populism pot face și profesioniștii. Ori se cizelează și-și restrânge paleta de subiecte pe care le abordează, ori nu va părăsi lista asta.

Mihai Gâdea

Obligatoriu. Nu scăpa listei ăsteia acest om. Mult prea mult e România atentă la inepțiile Sintezei produse de șefu’ la Antenă și de invitații lui mai veșnici decât pomenirea ce-o va primi Iliescu. Lângă el se pun Mugur Ciuvică, Dana Grecu Oana Stancu, Radu Tudor, Adrian Ursu și cam atât, că pe Badea îl dezbatem imediat. Oamenii ăștia au aceeași agendă de când Antele: Băsescu. E ok, dezbateți-l, dar totul ar trebui să aibă un final, respectiv în momentul în care sunt zeci de alte subiecte mai arzătoare la ora actuală în România, subiectul ”Băsescu” ar trebui să apară maximum la nivel de pamflet, și chiar și acolo glumele sunt deja expirate.

Traian Băsescu

Da, nu scapă nici acesta. A fost șefu’ la români multă vreme. La ora actuala singura putere pe care o mai are Băsescu este să tremure de la lipsa de alcool. E mai slobod la gură decât l-am cunoscut vreodată și mai distructiv în abordare decât mulți alți ”postaci” de meserie. Nu zic, ne trebuie opinia lui ca persoană abilitată în multe domenii, însă nu ne trebuie atitudinea lui de șef care face chetă. Practic diferența dintre postările sale ultime și fetele care-și fac poze îmbrăcate a ”cerșetoare de atenție”, este… nici una.

Radu Banciu

Șef peste insulte și peste oameni cu probleme de… de nici nu știu în ce categorie să-i bag problemele lui. E inteligent nativ dar handicapat social și are un umor dubios. De asta îi e foarte greu să fie ”entertaining” și de prea multe ori cade într-o libidoșenie evidentă și pentru bărbați. Singurul lucru bun pe care-l face Banciu este… să-l imite pe Radu Banciu. A avut momentele lui de glorie cu Turul Franței lucru care ar trebui să-i arate că mai bine rămânea la sport.

Lucian Mândruță

Nu, serios. Omul acesta cu ce se ocupă de fapt? El din ce trăiește? Singurul lucru pe care-l face este să ”state the obvious”. Nu prea greșește el în ce spune, dar numai când îi aud vocea mă îmbolnăvesc de icter. Are o atitudine mai efeminată decât Miss Universe și se crede cel mai inteligent om din cameră, încercând totuși să fie prieten cu toată lumea. Are o lipsa cronică de umor, și, repet, nu înțeleg cu ce se ocupă. De ce îi tot șeruiește lumea fiecare postare, nu știu. Este clar cea mai inutilă persoană publică din România.

Doi oameni de-a dreptul fascinanți! Un fel de Mr Useless and Redundant Kid…

3. Capatos.Măruță.Ionescu.Gherghe

Cvartetul cretinilor cretinizatori. Aș mai pune-o și Teo Trandafir aici, că a luat-o și ea pe arătură de ceva vreme, însă cei 4 sunt însăși definiția a tot ce este nociv pentru România. Ăștia-s genul de oameni al căror scop este definit de numărul de buci pe care le pot prezenta la televizor. Sunt adesea livrați ca exponenți ai cunoașterii lumii mondene, iar mondenismul este cea mai mare pierdere de timp la care mă pot gândi. Mai mare decât cititul bolgului lui IsPaul (da, am făcut și auto-critica standardizată). Iar la capitolul buci (ca deh, de la pâine și circ s-a ajuns la buci și circ, că dacă ai televizor, ai și pâine), doar Capatos e într-adevăr util, restul pică într-un derizoriu absolut.

Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu

Daaa, l-am pus și pe CAC PT aici. El e. A dovedit de prea multe ori că nu e în stare de nimic. Sunt convins că nu se va opri din acest comportament nici acum. De la a lua apărarea unor oameni evident-vinovați cu orice preț, până la a confunda podul pe care se află, Anton reușește mereu să-și arate inutilitatea și nocivitatea pentru România. Și ce e mai rău la el decât în cazul lui Băsescu este că ăsta nu-și dă seama când să se retragă. Își face un partid total inutil, promovează niște concepte exhaustiv alterate și are o atitudine de licean iresponsabil. Cred că trebuie să-i aducă cineva aminte că e președintele Senatului și nu în curtea școlii. Cât despre ce efecte produce ceea ce spune/face Tăriceanu, de prea multe ori s-a dovedit că dacă face prostii, se repară de vreo curte sau o altă majoritate, sau nu e băgat în seamă pur și simplu. Și totuși, îl băgăm prea mult în seamă, ca să nu mai zic de votul lui în urnă.

Mențiuni dezonorante:

Bobonete, Bendeac și Bordea. Cum orice bere care începe cu ”B” e proastă, la fel și orice comediant la cărui nume începe cu ”B” n-are umor.

Ilie Șerbănescu. E senil, frățioare.

Robert Turcescu și Nașu TV (parcă Radu Moraru îl chema). Alți psihopați conspiraționiști.

Morar și Buzdugan. Așa cum nu mănânci chestii expirate pentru că faci bube, nu asculți expirați pentru că… faci audiență proastă.

Mircea Badea

Inutilul meu preferat. Deși poate fi amuzant… o dată pe lună… nu înțeleg de ce mai este plătit acest om să mai apară pe sticlă. Știu ce spune înainte să deschidă gura, ba mai mult, știu felul în care o va spune. Are aceleași ticuri verbale și de gestică de când i s-a dat ”în Gura Presei”. Și continuă să fie cu o lipsă totală de gust și originalitate în mod constant. Nu face absolut nimic și are pretenția să fie ascultat. Este un cimpanzeu pe banane cu extasy, iar singurul lui atu este că mama lui este profesoară de limba română, deci știe vorbi și scrie corect, în rest crede că mișcarea e totul și ca dacă pui mâna pe bâtă ai rezolvat problema. Predică doar intoleranță, ură și șmechereală (nici măcar cu jm), și ce e mai rău este că e plătit pentru asta. Deci, prietene… deci, cum? E plătit pentru asta? Nu mai pot. Deci nu mai pot cu asta… (grimasă) Băseală abjectă… Vă sună cunoscut?