Nenea nu e sănătos. Mi s-a măsuit mai departe şi banuiesc, pentru că e rapid de montat pe blog, că este necesar să dau şi eu mai departe spre delectarea dioptriei voastre.
IsToria se repetă…?
Ce altceva mai fac…? O ard suspect de dubios într-un mod cât se poate de aiurea… Adica nu scriu pe blog, asta fac. Şi dacă vă puneţi întrebarea de ce, răspunsul este unul simplu, pentur că mă simt româneşte, adică mi-e leneeeee… Totuşi mi-am propus să îmi înving lenea şi să fac ceva pentru cititorii mei care văd că au rămas în continuare fideli. Ori sunt bookmark, ori au găsit cum să mă gugălească ori mi-au învăţat adresa pe de rost, cert e că e de apreciat.
Ce am mai făcut… Am fost la Târgujiu, again, dar de data aceasta fără cu vo treabă de olimpiadele lui comunicare, ci doar de alte treburi. Am revăzut dinozaurii zâmbăreţi şi nevoile artistice ale târgjienilor care se manifestă până în cele mai retrase cartiere pierdute de lume, ţară şi gardă financiară. Fiind seară şi fiind cu maşina cu un prieten (nu vă faceţi griji, încă mia puteţi circula în siguranţă pe stradă pentru că încă n-am carnet de nebun, ăsta… şofer) ne-am rătăcit şi am ajuns până pe o fundăură de stradă unde şi acolo era câtamai piatra cioplită care voia să reprzinte un bust de ceva, probabil în accepţiunea aşa zis-ului artist.
Cert e că am încercat să dorm într-un apartament de la ultimul etaj al unui bloc şi reuşita a fost un real eşec. Asta datorita a doi factori. Unu era datorat căldurii ultra ridicate iar altul mutanţilor de ţânţari care reuşeau să se mişte şi să muşte (bine, bine, ciupească…) chiar şi cu două aparate cu pastile anti-ţânâţari băgate în priză. Una peste alta cred că nici hamsie-ii ăia prăjiţi cu mujdei care erau foarte buni nu mi-au priit. Poate că nici tona de cola de la figider nu a fost tocmai o circumstanţă atenuantă dar până la urmă luptele cu somnul s-au dovedit a fi semi-zadarnice.
A, şi încă o chestie a târg-jienilor: nu ştiu să dea indicaţii! Dar de loc. Întrebam şi eu pe unde se află Kaufland-ul, şi am primit 4 indicaţii, toate diferite. Noroc că ultima primită a fost şi cea corectă, asta pentru că nenea ăla a locuia în zona Hiper-Super-Mega-Extra Market-ului şi s-a suit cu noi în maşină de ne-a dus până p’acolo.
Trăiască Târgujiu! Trăiască Nevoile artistice şi extraordinara zonă a Văii Jiului de unde se trage magnificul clan Ridzi şi marele Cozma, Miron Cozma! Ce ne-am face noi fără bazinul carborifer şi fără Brancusii (cum ar zice francezii) sau fără motive de postat pe IsPaul Zice…? Aştept răspunsurile voastre.
Jammin
Aş vrea să fiu în stare să pot enumera situaţiile nerecomandate pentru scriere pe blog, sau pentru oricare alte activităţi ce necesită un nivel ridicat de atenţie şi self-awareness.
Cu o febra de vo 39 spre 41 intins în pat cu Gimmy în braţe ascult muzică „a la high” pentru că sunt cu încă 1.3.2.4 inşi în camera de cămin de liceu Braşovean. Ei bagă rummyko şi eu, după cum m-aţi înţeles, ma chinui să găsesc tastele pentru a vă transmite cele simţite şi acum simt că întrec nivelul aberărilor permise de search-engine-ul de la gugăl.
Nu ştiu dacă o să apuc să scriu şi tag-urile sau un titlu pentru acest articol (da, deobicei scriu articolul abia apoi pun titlul). Deci îmi cer scuze din partea mea pentru voi.
Medicamentul pare că îşi face şi mai tare efectul, deci am să vă las pentru că acum a intrat in winamp Johhny B de la Down Low, mhmmm… o ardem old-school
Surprinzător ştiu cât de cât să scriu în engleză.
V-am Fu..Pupat…
Eroul Griff-urilor
Păi şi normal că nu mai am cititori în momentul în care nu mai scriu nimic nou pe blog, nu? Adică deh, dacă am fost relativ ocupat şi n-am mai scris este şi normal să nu mă mai bucur de aceeaşi popularitate ca până mai acum vo o saptămână.
Mă rog, m-am apucat de ceva care vrea să fie extraordinar… Cu siguranţă aţi auzit sau văzut sau citit sau avut curiozitatea să… Guitar Hero III Legends of Rock îi zice. Totul a început cu un Nitendo Wii. O chitară şi ceva cântat, s-a rezolvat problema, dependenţa s-a creat. Apoi wii-ul a dispărut şi ne-am pus pe downloadat pe PC. Dă-i şi rupe tastele şi mausul şi înjură-i pe Slayer că au făcut melodia făraă linie melodică numită si Raining Blood şi pe Metallica pentru că au făcut mega-solo-ul de la One şi bucură-te când cânţi Wellcome to the Jungle şi Rock You Like a Hurricane şi altele cunoscute şi meseriaşe şi Santana şi Slipknot.
Mă rog, nu sunt chiar degeaba, am făcut capătul la easy cu majoritatea largă a melodiilor de 5 stele şi apoi la medium, care este inechitabil de mai greu, la 3 stele cu vo 2 melodii la 4 stele. Am ajuns la momentul în care dacă clipesc să văd luminiţele cum vin spre mine şi dacă aud o chitară la radio să mă apuc să o când air guitar în stilul Guitar Hero.
Annyhow, prea jmeker jocul, îşi merită banii şi investiţia. Îţi îmbogăţeşte orizonturile muzicale precum şi cultura într-un mod plăcut şi plin de nevoie de dexteritate.
Amu doar ce m-a anunţat frate-miu că a mai scos nişte melodii de pe net, un fel de update, că de alea vechi ne-am cam plictisit.
Who’s the real Guitar Hero now?
Gustând din fructul interzis…
Aaa…!? Ce titlu am pus… Sunt mândru de el. Chiar sună foarte bine, că te pune să te gândeşti „oare ce-a vrut să zică?”. Dar defapt nu vreau să aberez pe nici o temă abstractă. Vreau doar să spun câte ceva despre un lucru deosebit de enervant şi al cărei întâmplare este destul de întâlnită. Bă, pe mine mă enervează când merg pe stradă şi mi se lipeşte o gumă de talpă. Este incredibil de enervant şi pentru unii de scârbos. Chiar îmi amintesc că aveam o cunoştinţă care şi-a aruncat o pereche de adidaşi doar pentru că aveau gumă lipită de talpă.
Scenariu: mergi pe stradă ca orice om sănătos şi calci cel mai des asfaltul sau piatra cubică a trotuarului de sub talpă. Mergând ţi se lipeşte o gumă de talpă şi oricât de groasă ar fi talpa tot simţi drăcia cum adună toate pietricelele de pe trotuar, pietricele care în mod normal nu numai că nu te deranjează cu nimic, dar nici nu ştiai că există. Şi se adună şi se adună până când devine dureros de enervant. Cauţi să te ştergi, te duci la bordura trotuarului şi îţi freci piciorul de ea până când ai impresia că nu mai e guma şi o iei iarăşi la pas. Mergând iarăşi te deranjează şi începi să-şi suceşti gâtul încercând să vezi dacă mai e guma sau e doar imaginaţia ta. Arăţi ca un struţ potcovar sau ca un centaur care îşi tot verifică potcoavele dacă mai sunt sau nu acolo. Mai eşti şi cu un prieten după tine care începe să facă mişto. Mai ai puţin şi te aşezi pe o bancă pentru a te descălţa cu scopul verificării gumei. Câtă atenţie distrasă de un indolent care nu e in stare să-şi arunce guma la gunoi. O simplă mişcare din buze-fălci-limbă provoacă stres şi nervozare pentru cineva.
Sfatul meu ar fi ca specialiştii de la Nike-Reebook-Adidas să creeze tălpile de pantof de care guma nu se lipeşte. Sau să se creeze trotuarul care înghite guma, sau să nu se mai creeze proştii care aruncă guma pe trotuar. Măcar o soluţie din cele trei propuse şi ca să fim mai durabili, o susţin pe cea de a treia.
Aşadar oameni buni, vă fac un apel direct, nu mai aruncaţi guma pe stradă! Mobilizaţi masele! Să luptăm împotriva acestei boli care afectează societăţile din întreaga lume! Spuneţi NU gumei de pe trotuar!
Acum înţteleg… Acum înţeleg ce au simţit fanii Queen la moartea lui Freddy Merchury, un alt zeu al muzicii, un alt inovator al artei, un alt showman. Acum traiesc şi eu ce au trăit cei ce-l îndrăgeau pe Kurt Cobain, cel care a schimbat complet faţa muzicii rock. Acum l-am văzut pentru probabil a 3a oară pe tata plângând în 21 de ani. Acum înţeleg de ce există oameni ca Michael Jackson, nu ca să scoată bani sau ca să fie faimoşi ci ca să ne facă pe noi să ne simţim oameni. Această idee îmi aduce aminte de o poezie de Ştefan Octavian Iosif care spunea metaforic că viaţa este o vrăjitoare care chinuie artistul pentru ca acesta sa plângă, culegându-i lacrimile ce se transformă în nestemate.
Prin el cu toţii ne-am simţit artişti şi prin el, Michael Jackson cu toţii suntem oameni. Îţi mulţumesc Michael şi acum, în cea de-a 3a zi de la moartea ta îţi urez distracţie plăcută în „Neverland”.
Adio!
Don’t RIP, just DNS (Dance aNd Sing)
Astăzi informaţia de pe internet s-a înmulţit cu peste 1% astadatorită unui singur eveniment. Dumnezeu să îl ierte pe cel ce a fost Michael Jackson şi cel ce încă mai este. Cred că toată lumea a tremurat şi încă tremură pentru că nu există om care să nu aibă o melodie preferată de-a lui Michael.
M-am trezit astăzi la ora 6 dimineaţa şi numai ce mi-am şters ochii şi reglat urechile că am fost izbit de această veste. Nu am putut să o diger, mi-au trebuit 5 minute ca sa îmi dau seama defapt ce s-a întâmplat, a murit unul dintre idolii mei. Ştiu că sună ciudat, dar este în continuare unul dintre artiştii mei preferaţi şi în mod cert cel mai cunoscut artist al lumii.
Pe la sfârşitul anilor 90 s-a făcut un sondaj. Oamenii care au efectuat acel foraj de opinie erau interesaţi să vază care sunt cele mai cunoscute nume din lume. Atunci se bătea Michael cu Coca Cola. Pe bună dreptate cred că acele rezultate ale sondajului încă se mai aplică într-o măsură apreciabilă.
Nu cred că există om în România asta care să nu fie în stare să îl recunoască pe Michael dintr-un milion de artişti. Sunt ferm convins că lacrimile pe care le-am vărsat în dimineaţa asta au fost fondate şi că nu vor fi ultimile pentru Michael. Neajunsul este că avea concertele alea în Londra şi măcar 2 să fi apucat şi el să ţină, să se bucure şi lumea şi el că încă este apreciat.
Pe Michael mereu mi l-am imaginat murind pe scenă dansând şi ducând publicul la extaz. Se pare că cineva din „Neverland” vrea să îl vadă şi el live doar pentru el pe ceea ce este declarat de MTV drept „Artistul Mileniului”, declarat de vânzări drept „Cel mai vândut artist din istorie”, declarat de fanii lui „The king of pop” iar acum declarat de mine „The emperor of modern music”.
Pentru o carieră de aproape 50 de ani, un pionierat esenţial în muzică, pentru influenţa fiecărui om născut până şi imediat după revoluţie, pentru revoluţia videoclipurilor, pentru ceea ce înseamnă dansul perfect, pentru ceea ce a fost probabil cel mai mare show-man, pentru aparatul de leşinat femei şi maşinăria de creat frisoane pe coloana vertebrală vă rog să păstraţi un moment de reculegere şi să vă mândriţi că aţi fost contemporani cu el!
And it doesn’t seem to matter, and it doesn’t seem right…
Agitare nonsens-ică
Tipul cu pricina suferă de o oarecare criză de epilepsie rezultată suspendării contului de WoW (cred că world of warcraft înseamnă asta, dar nu sunt tocmai sigur…)
Enjoy…
Aaa, era să uit, ăsta e link-ul.
Poantă…
De câte ori se sărbătoreşte Ispasul într-un an?
De câte ori se găseşte ocazia!
Metrosexuali şi moşi gay… la tine în compartiment!
Ce-ţi e şi cu metrosexualii ăştia? Oameni cărora le place sexul în metrou… Nu, ci oameni care caută sexul şi în metrou şi peste tot. D’ăia care ţin foarte mult la al lor „look” să stea bine freza şi hainele să fie impecabile.
Par example (nu ştiu dacă par, dar încerc să dau unul) mă aflu în tren la momentul scrierii acestui articolaş şi stau în compartiment cu un nene care de la prima vedere prezintă definiţia metrosexualităţii. Are freza „impecabilă” pare proaspăt bărbierit deşi este 7 seara şi poartă pantofi… fără şosete? Dap, fără şosete. Se observă clar sub suflecarea blugilor că este şi epilat pe picioare. Ţine aceeaşi poziţie a feţei la un unghi de 60 de grade către dreapta privind spre geam. Are cămaşa în trend cu „Start Wearing Purple” şi un ceas prins de mână care se asortează cu cămaşa, având curea de piele neagră şi ecranul fiind movaliu (dacă o exista cuvântul). Iarăşi cămaşa este de specificat pentru că are manşetele întoarse suficient cât să arate că e „casual” iar pantofii sunt din piele de pu… Ştiţi voi din ce fel de piele, tot mov dar de data aceasta închis, cu o cusătură bej destul de stridentă. Deţine un parfum mult prea puţin bărbătesc fapt ce mă face să mă gândesc că nu prea îi plac băieţii, mă rog, e alegerea lui.
Poziţia mâinilor este mereu în concordanţă cu picioarele, respectiv are palmele lipite de blugi de parcă ar avea păr în palmă şi nu ar vrea ca nimeni să afle. Fotomodel sau stripper în mod clar, iar troller-ul pe care îl trage după el indică faptul că dungile cămeşei mov sunt făcute de fierul de călcat de acolo iar părul este întins cu placa din acelaşi troller. Aifounul băgat în husă iarăşi arată prostul gust mascat, nu suport telefoanele băgate în husă, este exact ca prezervativul, not the real deal!
Simţeam nevoia să critic pe cineva din drumul acesta de o ora întârziere şi îmi cer scuze prin intermediul blogului şi doar prin intermediul blogului metrosexualului sau trenosexualului din Acceleratul Timişoara Nord – Bucureşti Nord.
Şi tragedia contiună. Apare şi un nene pe la vo 75 de ani urmând să aflu că avea 75 de ani. Aşadar nenea bătrânul de 75 de ani se aşează lângă trenosexual şi încep a povesti despre una alta. Mult prea puţin relevant din al meu punct de vedere întrucât nu-mi păsa decât de suntele capatate de timpanu meu emise fiind de căştile telefonului montate în lobul urechii. Şi din vorbă în discuţie mă mâncă pe mine în fund să mă bag în zamă. Mai o discuţie mai o apreciere din partea moşului mai o infrastructură mai un Antonescu şi Iliescu iarăşi mai o apreciere din partea moşului. Toate bune şi frumoase şi chiar înţelegeam de ce mă apreciază moşul, nu petrnu că aş fi o eminenţă civică ci pentru că aveam cam aceleaşi puncte de vedere. Partea tristă a aprecierilor lui era că el punea mâna pe picioarele oamenilor atunci când îi aprecia, iar eu eram îmbracat în pantaloni scurţi, deci moşul putea să-mi atingă „piele pe piele” genunchii-mi păroşi.
Eh, cam asta e povestea trenosexualului şi a moşului gay în ambele sensuri ale cuvântului, poveste coroborată cu fierarul (omul care trage de fiare) rasist (deşi el se referea la şovin, fapt care arată cel puţin nivelul lui de pregătire) şi cu întârierea de o oră a locomotivei cu garnitură cu tot.
Poftiţi în vagoaneeeee!
Paul Ispas - IsPaul.ro 