Între toți oamenii despre care am scris, Ștefan este o premieră. Premieră pentru că pe el l-am cunoscut făcând ceva mișto, și am aflat ulterior despre el că e și corporatist. Am aflat cam cum se află în Pipera că ești coleg cu cineva: îl vezi urcând în lift cu ghiozdănelul în spate. L-am văzut prima dată pe scenă cântând în Blame Hofmann (cred că e în regulă să spun că deja sunt un mic fan-boy al formației ăsteia), și am fost plăcut impresionat de timbrul său. Unic și deloc supărător pentru ceea ce cântă. Și ceea ce cântă nu e tocmai ușor.

Acum, i-am propus interviul de ceva timp, însă doar sâmbătă ne-am putut vedea. M-a chemat la Blame la sala de repetiții, care se găsește într-o casă de cărămidă undeva pe lângă Colectiv. Când am ajuns, el tocmai ce termina de făcut un pic de ordine, că rămăsese dezastru de la ziua lui. Ne-am apucat de discuții și în timp ce parlamentam, a apărut și Vlad, talentatul tobar al trupei, ca un Moș Crăciun, cu o cutie mare în cârcă. În cutie era un scaun special pentru toboșari, primit cadou. Foarte mișto.

Dar să revenim la discuția întreruptă.

Ștefan, ce faci tu mișto?

Cânt în vreo 4 trupe în momentul acesta. Sau 5, nu știu… Dificil de spus pentru că unele sunt ”on hold”, altele nu. Dar dintre cele active aș vrea să menționez: Blame Hofmann, The Rank & Fashion și Oh, Hi Mark!

La ce instrument cânți în formațiile astea?

La drâmbă și voce (râde la uimirea mea). Nu știi ce e aia drâmbă? E o chestie pe care o bagi în gură și scoți niște sunete foarte ciudate. Bine, nu cânt la drâmbă, e doar o glumă. Nu știu să cânt la niciun instrument. Doar la voce. De prin 2003 m-am apucat de cântat. Am început să cânt chestii de la Linkin Park și Metallica, o combinație care poate părea ciudată. Prin 2006 am decis să intru într-o trupa, deși nu știam cu ce se mănâncă toată treaba asta. Am intuit că pot să cânt deși nu eram foarte sigur de abilitățile mele. Din 2006 până în 2009 cred că am schimbat vreo 20 de trupe. Am schimbat genuri precum goth, alternativ sau heavy metal. În 2009 am fost într-o formație de alternativ în care am stat ceva mai mult, iar primele concerte le-am ținut cu trupa asta, Nine Sided Dice se numea. Am întâlnit oameni ca lumea acolo. De exemplu, pe Zamfir din Days of Confusion și pe unul dintre actualii colegi din The Rank & Fashion. De prin 2010, când am terminat cu Nine Sided Dice, am încercat să intru în alte proiecte pentru că voiam să fac ceva diferit. Nu prea mai voiam alternativ sau metal, care se tot cântau pe la noi. Am vrut să fac o trupă de electro jazz cu un prieten și una de ceva mai experimental cu un altul, și din păcate nu prea au ieșit. Proiectul de electro jazz e încă în faza de planning. În 2015 am reușit să intru în Blame Hofmann și de atunci să zicem că am învățat ce înseamnă să fii într-o trupă full-time. Una e să repeți o dată pe săptămâna și alta e să o faci aproape în fiecare zi ca să-ți iasă piesele.

Să-ți povestesc cum a fost treaba cu The Rank & Fashion. Prin 2013 cred că eram,  mă sună un coleg, Vlad, și mă întreabă dacă vreau să intru în proiectul lui de Electro Swing. Mi-a zis că i se pare că am timbrul vocal potrivit și am fost la el, am tras niște demo-uri și am pus bazele trupei în care am mai recrutat încă 2 membri. Am ajuns să cântăm la Jazz in the Park în Cluj. Am deschis pentru Waldeck, deci acolo am avut cea mai mare audiență, peste 1000 de oameni. Am ajuns și pe la radio, la Guerilla, Tanănana sau Gold FM. Am fost cu trupa și prin Bruxelles, unde ne-au chemat niște cunoscuți ai unor cunoscuți. Știi cum sunt chestiile astea. Am cântat într-un club acolo și am fost bine primiți. A doua zi, ne-au chemat alți români la o altă petrecere privată. A fost super-blană (râde).

Cum ți-ai descoperit și hrănit talentul?

Mă înregistram pe casetofon alături de un prieten și mi-am dat seama că am un timbru decent, deși suna supărător, erau totuși și niște elemente plăcute. Prin toată mizeria aia era și ceva mișto. Așa mi-am dat seama că e speranță. Am început să cânt din ce în ce mai des, să mă înregistrez și să-mi corectez greșelile. Pe la 16 ani se întâmpla toată nebunia asta. Acum am ajuns la punctul în care să fiu apreciat de alți oameni și să fiu invitat în mai multe proiecte muzicale. Din cauza timpului nu am cum să cânt în 700 de trupe. Chiar dacă mi se zice că sună mișto proiectele și oamenii mă vor în trupă și plusează zicând că-mi tolerează ”aerele de divă”, anume că nu ajung la repetiții, nu pot să mă implic în prea multe trupe. Altfel eu sunt destul de critic cu mine, în sensul că nu sunt mulțumit de nivelul pe care-l am. Am început să iau și cursuri de canto, la care am cam renunțat în ultimul timp… La cursurile de canto m-a păcălit Alexandra Frătu, profa mea, să ating niște note înalte pe care nu aș fi crezut în veci că le pot lua, punându-mă să cânt peste joaca ei de la clape. Chiar a fost impresionant.

Cât de mult ai investit în treaba asta, în timp și bani?

Bani n-aș putea să zic exact. Poate pot să menționez orele de canto, dar n-am o sumă pe care s-o pot calcula. Timp… foarte mult. Cel puțin în ultimii doi ani mi-am dat seama că pot să cresc doar dacă investesc mult timp. A fost o perioadă în care repetam 4-5 ore pe zi în fiecare zi. Acum repet zilnic jumătate de ora de intervale și mai cânt cu trupele undeva la 2 ore de repetiții, patru zile pe săptămână. Cam asta e cu timpul. Pe partea tehnică, am un microfon Sennheiser. Vreau să îmi cumpăr un procesor de voce TC Helicon Voicelive 2. M-a atras procesorul acesta pentru că e pedală, touch-ul lipit de stativ nu dă bine și vreau să fiu ca un ”rock singer”, să apăs precum chitariștii ca să obțin sunetul dorit. Strâng bani să-mi iau monitoare in-ear și cam atât. De mai mult nu cred că am nevoie.

Și cu talentul acesta, de ce lucrezi corporație?

Am început acum un an și jumătate munca la corporație, deci nu de mult timp. Îmi place mult. Îmi place pentru că, spre deosebire de joburile proaste de dinainte, aici simt că sunt apreciat pentru efort, pentru ce pot să ofer cu adevărat. Îmi plac colegii mei. Mă gândeam că dacă aș avea eu o companie și mi-aș lua colegii să lucreze pentru mine am face treabă bună pentru că sunt oameni dedicați. Îmi place că văd niște modele în jurul meu de cum să-mi fac treaba. Cred că mi-am însușit o etică a muncii mai serioasă la corporație, am învățat să fiu mai organizat. Și nu e chiar brain-dead job. Înveți o grămadă de chestii. Îți antrenează rațiunea, modul de a gândi, te învață să fii vigilent, să fii atent la detalii. Sunt niște skill-uri pe care nu mi le antrenam deloc la joburile precedente. Altfel, nu aș putea să mă întrețin din muzică. Dacă aș putea, aș face doar asta. Dar îmi oferă un simț al securității jobul și sunt și destul de bine plătit, în comparație cu ce am avut înainte. Deci sunt mulțumit.

Cât de dificil a fost să-i intri ”în corzile vocale” ale lui Maynard în formația tribut Tool?

E destul de dificil, dacă pleci de la premisa că sunt oameni obsedați de Tool, și te vor compara cu Maynard, inevitabil. Însă mi s-a spus că eu cânt piese în stilul meu cumva, că avem timbrul relativ asemănător, dar că am transformat piesele ca să-mi fie mie ușor. Cel mai important lucru, când cânți într-o trupa tribut, e să exprimi autentic emoțiile pe care le ai când asculți piesele originale. Eu insist cu înregistratul, că atunci când te înregistrezi poți să compari felul cum sună vocea ta față de original. Și cum știm că nici Maynard nu sună live ca pe înregistrare, atunci e ok să sune diferit și interpretarea mea. Și insist pe ideea că Tool e mai mult decât o trupă. Trebuie să surprinzi ceva esențial acolo, mai ales partea cu ”question authority, think for yourself”. Deci trebuie să fii mare fan ca să cânți autentic, altfel te-ai simți ca un impostor pe scenă. Pe Blame Hofmann nu o văd ca pe o trupă în care intri și faci concerte și strângi bani. Eu fac chestia asta de plăcere, pentru mine, în primul rând. Sunt niște idei mișto în muzica de la Tool, printre care asta cu question authority, că e ok să greșești, să nu supra-analizezi. Până la urmă, ei au o filozofie orientată spre soluții.

Cu toată experiența asta, sigur ai trecut și prin momente mai ciudate. Povestește-ne unul!

Trebuia să cânt cu The Rank & Fashion și cu Blame Hofmann în aceeași seară. Cu The Rank & Fashion aveam concertul în Bușteni și cu Blame Hofmann în Sfântu Gheorghe. Pe hartă, relativ aproape. Organizatorii au mutat ora la care trebuia să cântăm în Bușteni și au spus că nu ne plătesc dacă nu cântăm la ora la care vor ei. Și oricum nici nu ne-au dat toți banii până la urmă. Am fost invitați la o seară tematică de anii 20-30 la castelul Cantacuzino. Cam la evenimente dintr-acestea suntem chemați. Și în loc să cheme o trupă swing, au decis să aducă ceva din valul nou. În fine, cum ne-au tot amânat ora de cântare în Bușteni, am plecat târziu și am ajuns în Sfântu Gheorghe la trei și jumătate dimineața. Am prins accidente pe drum, a fost groaznic. Partea mișto a fost că mai erau vreo 60 de persoane în club și am cântat de la 3 și jumătate dimineața până la 5. Oamenii m-au susținut, deși îi supărasem, poate pentru că au observat că eram și eu necăjit la rândul meu. O altă trupă m-ar fi dat afară, dar n-a fost cazul.

Însă la un moment dat, eu mă decisesem să plec din Blame Hofmann, dar nu din motive egoiste, ci pentru că voiam să creez ceva cu ei, știind ce fel de muzicieni sunt. Și asta e o chestie încă valabilă. Încă încerc să îi trag spre creație și să renunțe ușor la ideea de tribut. Că până și Tool susțin ideea de creație, pentru că e infinit mai greu decât să faci cover-uri. Senzația actuală e că i-am adus pe drumul cel bun, ne mișcăm un pic mai greu, dar nici ei nu prea mai vor să cânte doar piese de la Tool, ci vor să creeze. Asta e, trebuie să-ți antrenezi mușchiul creativ, începi să te descoperi pe tine și nu prea-ți mai vine să te întorci la cover-uri.

Papion, drâmbă, microfon. Un om cu valență multiplă, ca să nu zic polivalent.

În loc de încheiere zi-ne despre proiectele tale de viitor.

Prin toamna lui 2018 o să scot un album cu Oh, Hi Mark, sper că tot la anul o să avem un album cu Blame Hofmann. Lucrez la un proiect electro cu Vlad din The Rank & Fashion despre care sper că va vedea lumina zilei. Și mai e ceva foarte mișto la care lucrez de ceva timp despre care aș vrea să spun foarte multe, însă nu pot. O să apară la începutul anului viitor, dar vedeți atunci.

Cover photo credits: Contemporary Establishment

Photo credtis: Fox Events

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s