A făcut Netflix un show marcat ca documentar, produs de Jada Pinkett-Smith, cunoscută vlogăriță, actriță și cauzatoare indirectă de durere lui Chris Rock la Oscarurile de anul trecut. N-am văzut show-ul, că am chestii mai bune de făcut cu viața mea, dar din trailer tema e clară: ce culoare avea pielea Cleopatrei – iar soluția propusă e că ultimul faraon al Egiptului era neagră. Scandalos? Da, la fel de scandalos ca atunci când cineva zice că dacii erau o națiune conștientă de ea însăși, sau că maghiarii au găsit Ardealul gol când au venit în Europa.
Karl Marx ne propunea să privim istoria ca istoria luptei de clasă și atât. Genul ăsta de abordare asupra istoriei este o problemă a ideologiilor. Orice ideologie vine la pachet cu propria abordare asupra istoriei. Dacă ești naționalist maghiar, vei vrea cu tot dinadinsul să arăți că în Transilvania nu era țipenie de român când au venit descendenții tăi acolo. Cu ce scop, nu știu, dar e important ca să te simți tu bine. Dacă ești român dacopat probabil ajungi să crezi că limba latină era de fapt totuna cu limba dacă, asta doar ca să arăți că noi suntem daci și că ungurii n-au dreptate și că Ardealul e al nostru. Dar astea-s ideologii naționale, sunt altele internaționale, după cum a încercat Marx să propună una, care vin cu alterarea istoriei în ultimul hal.
Una dintre ideologiile care au alterat rău abordarea asupra istoriei, și care continuă să o facă în mod inconștient (vreau să cred) este supremația albă – că vorbim de nazism, fascism, kkk, extremism de dreapta contemporan, legionarism, nu contează, intră în aceeași sferă. Pe majoritatea temelor false le știm, că s-au oferit concluziile: albii nu-s cu nimic superiori față de populațiile de culoare, colonizarea s-a făcut în principal cu scopul exploatării coloniilor (și nu a civilizării lor), negrii nu erau mai fericiți în postura de sclavi, etc. S-au creat pseudo-istorii legate de rasa ariană, de crearea națiunii care a devenit SUA (lupta albilor împotriva omului rău care nu era alb), sau despre acțiunile evreilor în rândul popoarelor unde emigraseră. Dacă în secolul trecut astea intrau la capitolul standard în falsificarea istoriei, apăruseră și istorici de marcă ce au fost capabili să pună stăvilar prostiilor. Pentru fiecare Densușianu găsim un Giurescu, cum pentru fiecare Roxin găsim un Boia.
În mileniul 3, o dată cu tehnologizarea, găsim un nou tip de istorie: confundarea ipotezei cu teorema. Dacă cineva are o idee despre istorie, e suficient să o pună pe hârtie și să găsească 2-3 persoane care gândesc la fel, să susțină acea ipoteză, și bam!, s-a transformat în teoremă, în ceva adevărat. Dovezile sunt insignifiante. Nu ne pasă ca ele să fie zdravene și de necontestat. Ne pasă ca ele să ne confirme credințele inițiale. Așa ajungem de la citirea unei ficțiuni precum Eneida să credem că daca și latina sunt totuna. Așa ajungem să credem că piramidele au fost construite de extratereștrii și că Ștefan cel Mare era un bărbat vânjos înalt și deloc fustangiu. Așa ajungem să nu credem că Iisus a existat vreodată, pentru că un ateu adevărat nu are cum să creadă asta. Și totul se datorează faptului că marea parte a populației nu e educată cu privire la istorie, nu în sensul adevărului istoric, ci în sensul scepticismului pe care trebuie să-l manifeste față de orice informație istorică. Orice om care vorbește mai aprig, cu mai multă credință poate convinge pe oricine de orice, mai ales cu imagini frumoase derulate pe fundal. Practic, nu contează adevărul, contează să fii patetic și să confirmi niște credințe/emoții manifestate de audiență.
Netflix are niște aberații pe care le ține la categoria documentare, cum ar fi ”Ancient Apocalypse” a lui Graham Hancock. Omul nostru e un jurnalist care crede că acu țșpe mii de ani a avut loc un eveniment apocaliptic – gen potopul – care a dus la dispariția unei civilizații antice superioare tehnologic care i-a ajutat pe vânătorii-culegători, prin transfer de tehnologie, la revoluția agrară. Ce dovezi are omul nostru cu privire la asta? Una singură: faptul că oricât de mult ne-am chinui să înțelegem (pre)istoria pe de-a-ntregul, n-o să reușim niciodată, iar lipsa asta de îmbinare perfectă a evenimentelor este exploatată de domnul nostru cu nume de pâine. Practic, tot o teorie ”white supremacy” mascată – pentru că nu putem presupune că, de exemplu, nubienii erau în stare ei să construiască piramidele alea, că erau negrii. Trebuia să vină cineva să-i educe, nu? Cine a mai auzit de cineva capabil să pună pietre una-peste-alta?
Un alt wannabe documentar – care a iscat mare scandal – produs de James Cameron, vorbește despre mormântul lui Iisus, practic un osuar găsit în Ierusalim când se construia ceva ansamblu rezidențial. Azi nu mai e acces acolo, că ansamblul rezidențial e construit, iar informațiile cu care au corelat ei inscripțiile alea cu Iisus sunt luate din evanghelii necanonice, aceleași evanghelii care îl fac pe Iisus îmblânzitor de dragoni sau ucigaș de copii. Practic, îți bazezi argumentul pe falsuri. Cum poate fi ăsta documentar, nu știu.
Dar să revenim la Cleopatra de culoare – lipsa cvasi-totală a dovezilor cu privire la mama și bunica Cleopatrei sunt fix argumentele cu care vin oamenii soției lui Will Smith. Ce știm cu precizie: tatăl Cleopatrei era Macedo-Grec, îl chema Ptolemeu și străbunul lui a fost jucat de Anthony Hopkins (deci blond cu ochi albaștri…). Deci, ce știm sigur e că Cleopatra era grecoaică ca origine, măcar în proporție de 50%. Cât de mult s-au blenduit cu populația locală tatăl și bunicul Cleopatrei, nu știm. Și e ok să nu știm. Dar dacă știm că ptolemeii erau albi, sau măcar de descendență europeană neechivocă, știm sigur că Cleopatra era de descendență europeană. Singurul argument cumva palpabil care apare: dintre toți conducătorii ptolemeici ai Egiptului, doar Cleopatra vorbea limba egipteană – că a studiat-o ea sau era limbă maternă, iar nu știm. Pe monedele contemporane, Cleopatra e reprezentată ca arătând ca oricine altcineva din zona mediteraneeană. Busturile contemporane nu aduc nicio trăsătură distinctă asupra apariției ei. Deci nu, Cleopatra nu era neagră. E probabil să fie de origine mixtă, dar în lipsa unor argumente istorice irefutabile, vorbim despre o ipoteză și de niște oameni care vor să creadă în această ipoteză pentru că convine mișcării ideologice negru-naționaliste (black nationalism) din Statele Unite, asezonată cu un pic de feminism.
Istoria, în teorie, nu ar trebui să servească niciunei ideologii. În practică e imposibil să rupi istoria de ideologizare. Ce este esențial, totuși, indiferent unde se află creierul nostru pe spectrul ideologic, e să fim sceptici și calmi. E libertatea producătorilor să filmeze o prostie pentru noi, cum e libertatea noastră să credem că ce a filmat Sergiu Nicolaescu e 100% corect din punct de vedere istoric și Mihai Viteazul a înfăptuit ”nevoia de veacuri a națiunii române de a fi unită”. Libertatea de a crede prostii e intrinsecă unei societăți care urăște cenzura și adoră banii.
Second picture source: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Berl%C3%ADn_Julio_C%C3%A9sar_03.JPG
Cover picture source and copyright: neftlix.
IsPaul zice 
