Paul Ispas – IsPaul.ro – Pagina 26

Haina îl face pe om

Batman - T-shirt Yup, that’s my t-shirt. Adică vreau să zic că mai cool de atât nu se poate… Este într-adevăr apogeul existenţei multora dintre voi şi eu l-am atins.

Adica deci da, am tricou cu Batman!

Acum fără să facem mişto (deşi nuanţa caterincară se păstrează) vreau să spun că este singurul „super-erou” faţă de care deţin o oacare obsesie (pentru unii destul de consistentă). Este incredibil de cool din mai multe puncte de vedere şi adesea realizat în variante de scurt metraj, lung metraj animat sau filmat, TAS sau o serie de filme într-un mod genial care adesea atrage atenţia publicului. Plecând de la Adam West care avea faze de genul „Shark repeleant spray” şi terminând cu mult prea culminantul „The Dark Knight” ce a cules câteva premii Oscar şi un Heath Ledger aflat la o înălţime inimaginabilă chiar şi de către nemiloasa doamnă cu coasa.

Una peste alta, am tricou cu Batman şi mă mândresc cu asta, sunt chiar fericit şi îl voi purta de câte ori voi avea ocazia, dar nu o să fac ca rock-erul din bancul cu tricoul cu Metallica.

Uitaţi-vă la Batman oameni buni pentru că este mult prea „jmeker” şi chiar foarte entertaining, bineînţeles asta doar dacă avem afinităţi în gusturi.

A, şi doar de chestie, pe câţi copi-adulţi-fani-whatever aţi văzut voi cu tricou cu batman? Eu personal pe nimeni, doar Superman şi Spiderman şi Hulk şi din când în când The X-men, cam atât, deci sunt şi mai cul.

Pomană cu dar

Eeeh, şi iată cum revin „în forţă” după cum am promis.

În astă minunată seara de marţi către miercuri l-am văzut pe tata cu lacrimi în ochi. Râdea cu atâta poftă în timp ce povestea povestea (sună bizar, dar aşa este) unui comanion de halbă. Zicea că nenea acela a fost singurul om din Braşov, şi poate chiar din naţia românească, ce a săvârşit, după cum zice titlul, o pomană cu dar. Voi începe aşadar a povesti fără a folosi ghilimele pentru că voi face o oarecare adaptare. Vreau sa menţionez că adaptarea este necesară pentru că printre hohotele de râs ale tatei am reuşit să culeg esenţialul, ceea ce nu cred ca este benefic pentru o varianta scrisă.

Totul începe cu ceva vreme în urmă, moment în care în urma unui accident moare socrul domnului halbangiu (mi-a spus tata numele, dar nu l-am memorat). Familia socrului nu tocmai înstărită, socrul a ajuns la morga Spitalului Judeţean Braşov. Cine să meargă să-l scoată, se trage la sorţ că fix domnul Halbangiu. Acesta se conformează, se duce la spital şi deja îl ia cu tremurici. Intră în „sala rece” şi zice numele decedatului raposat. Domnul cioclu trage de sertarul frigorific moment în care este vizibilă faţa plină de promoroacă a unei figuri de câteva zile apuse. La gât îi strălucea ceva. Halbangiul nu avu suficientul sânge în instalaţie de a-l privi cum trebe pe apusul lungit pe targă, şi spusese grăbit că acela este socrul său. Cioclii se pun pe treabă şi aranjează neînsufleţitul „full option” după cum ceruse eroul acestei naraţiuni.

Halbangiul, pe drum spre casă în dric verifică elementele strălucitoare ale celui decedat. Şi ca o coţofană culege cele ce aveau să fie 800 de grame de aur. Ajuns acasă femeile dau sa îl îmbrace, dar s-a cam umflat mortul. Bă nu-i tata socru, bă ba e, cum să nu fie, doar nu am luat eu alt mort, bă bine. Se duce omul la preot stabileşte momentul înmormântării se rezolvă treaba, şi la priveghi-ul de dinainte de înmormântare apare fie-sa viitorului îngropat. Bocete plânsete, până când se şterge la ochi şi priveşte alungitul. „Ăsta nu e tataaaaa!!!!”. Şi săraca apucă de tot ce putea prinde şi trântea, şi ţipa şi-l cerea pe tatăl ei. Feţele celor ce stăteau pe acolo se făcuseră pătrate de dubiu şi chiar amuzament.

Halbangiul se sui în primul taxiu şi fugi până la morgă. Întrebă dacă mai există încă cineva pe numele cu pricina şi ghiciţi surpriză, mai există!!! Repede în grabă îl aranjară, merseră cu dricul la biserică, l-au lăsat pe cel bun şi au luat impostorul şi apoi au plecat. S-a terminat înmormântarea, moment în care Halbangiul este izbit în creier de o idee ce personal mi s-a părut genială. Scoate un bol şi merge prin mulţime la pomană şi le cere „Nu vreţi să daţi câte ceva pentru el, că a fost un om bun, fie-i ţărâna uşoară”, şi oamenii s-au conformat, inclusiv preotul care a avut rol de naş.

Concluzia financiară:

de 3 ori investiţia în pomană
800 de grame de aur
doi morţi şi o singură înmormântare
3 cruci ale preotului în momentul în care i s-a cerut darul (şi chiar a dat)
1 poveste ce pare a fi reală pentru că a fost spusă cu martori
câţiva cititori semi-amuzaţi şi un blog citit.

Banc

Un nene mere la preot pentru a se spovedi.

– Părinte, iartă-mă căci am păcatuit, vreau să spun că am făcut multe prostii în ultima perioadaă şi nu ştiu cu ce să încep…

– Nu-i nevoie, fiule, căci ţi-am citit blogul.

Şi dup aceast râs promit să revin în forţă în zilele ce vor urma.

Niu peigi

Pentru cei care au simţul observării nu tocmai dezvoltat, am mai băgat o pagină care se cheamă „Scrieri” şi este in stânga sus, lângă unde scrie „Acasă”. Sper să vă placă povestioara, voi pune pe cât posibil zilnic câte un capitolaş. Citire plăcută.

Fifa pe ploaie

Ieri am avut o zi relativ interesantă. Bucuresti 103 Şi acum, după ce sunt m-am scărpinat de vo 2 ori până s-a uploadat poza (pentru că iarăşi am uitat să pun anti-ţânâţrul în alimentare cu alternativ) m-am hotărât a scrie despre experienţa zilei de ieri.

Poza din dreapta mi-a fost efectuată de căte o prietenă din Braşov, în parcul Herăstrău în timp ce aşteptam, sau mai corect, îl aşteptam pe un amic să iasă de la ambasada Canadei (îl mănâncă undeva să „Work and Travel”, bravo şi baftă lui). Mă rog, poza mi se pare tare interesantă, poate şi pentru că este alb-bej închis.

Stând prea mult degeaba, oamenii trebuie să facă ceva pentru a-şi delecta creierul şi organismul care nu se pretează la un nivel de sedentarism specific bucureştenilor ce folosesc scările rulante indiferent de circumstanţe, aşa că am hotărât a ne plimba şi fotografia. Ne luase foamea, şi ce să facem, ne-am dus la spital ca să luăm de mâncare. Dap, la spital, pentru că acolo sigur găseşti ceva de haleală care să fie acceptabil. După haleala de la spital, plimbarea a urmat, unde ne-am delectat cu nişte cireşe IsPaul la Cirese culese direct de la sursa naturală. Nici în piaţă nu cred că mai găseşti ceva la fel de adevărat.

Anyway, după ce au trecut şi cireşele şi corcoduşele şi dudele găsite în zona aviatorilor, ne-am deplasat spre „Spring” foamea făcând parte din priorităţile ce trebuiau rezolvate. După haleală, bineânţeles, turiştii trebuiesc duşi pentru a vedea Valea Regilor, zis, bere şi făcut. Apoi acasă (la cămin, dar deh, îi zicem şi acasă). Vremea iniţial părea făinuţă, dar prea ne ameninţau ăştia din neamul de-al lui Busuioc cu câţiva milimetri buni de apă pe seara cu pricina. Nici un semn până când începuseră bliţurile să se faca văzute-auzite şi simţite de alarmele maşinilor. E clar, ne rupe în 2, 1, 0… Şi a izbucnit o adevărată furtună… Noi trebuia să ne deplasăm către maşina parcată în faţa căminului, distanţă de vo 300 de metri. Nu mult în condiţii normale, trist în condiţii atmosferice neprielnic de neprienice. Pentru a evita umezeala hainelor, eu împreună cu şoferul Emanuel, ne-am bustuit la dezbrăcatul gol, şi am purces în ploaie către vehiculul cu pricina.

Instant după penetrarea noastră a incintei Ford-ului, tot ce însemnau geamuri-lunete-parbrize s-au aburit la nivelul de vizibilitate canci, încăpăţânându-se a se dezaburi. Emanuel l-a montat pe gipies să îl îndrume, nevrând a mă asculta pentru a ne deplasa spre ieşirea din metropolă. Menţionez că eu trebuia să ajung în Băneasa, unde colegii de facultate erau la „Fifa Night”. Ne-am purces, dar ploaia nu se oprea, apa inneca tot ceea ce înseamnă maşină-om-câine pe stradă, iar gipiesul ne tot îndruma spre zone dubiuos de suspecte. Pentru bucureşteni, de la Nicolae Grigorescu am ajuns la Unirii, apoi nu ştiu ce s-a întâmplat că ne-am trezit pe Griviţei, iar în urma îndrumărilor orientaristice anti gipiese ale lui IsPaul, am ieşit pe Bucureşti-Ploieşti lângă Carefură. Numa bine. Dar eu trebuia să ajung pe lângă grădina zoologică, lucru care nu s-a prea întâmplat iniţial. Asta pentru că apa pe stradă era de o palmă, pentru că am făcut stânga greşit o dată, pentru că mi-am scăpat brăţara în apă, dar am recuperat-o (suspect), pentru că era o creangă agăţată sub maşină, pentru că nu ne lăsau şoferii speriaţi să facem stânga, dar până la urma am ajuns, ciudat, nu?

Eh, după un drum de 50 de minute şi cam tot atâţia kilometri ocoliţi prin Bucureşti, am ajuns la destinaţie, pe o ploaie imbecilă şi un parbriz aburit. Am prestat prost cu joy-sstick-ul în mână de cu seară, luându-mi revanşa de dimineaţă.

Fifa Night cu băjeţii rulz, dar şi Lore rulz pentru poze.

La mulţi ani, ciutanilor!

Pentru mulţi ziua de astăzi este o zi banală, sau încă o zi din seria celor în care trebuie să cumpere încă un cadou. Pentr alţii această zi este ziua în care primesc cadouri (şi cu siguranţă ălora puţin le pasă de ceea ce zice IsPaul pe blogul său).

Mă rog, mai există şi a 3a categorie, cea pentru care ziua de astăzi are o semnificaţie extraordinară, fie printre altele este ziua lor de naştere, fie atunci s-a întâmplat pentru prima dată ceva, fie etc, fie ş.a.m.d.

Din categoria „etc” fac eu parte. Poate şi câţiva dintre cei ce citesc acest blog, şi tot acei câţiva s-au prins, e vorba despre Consiuliu Copiilor „SPUNE!”. Dap, şi eu am râs când am citit pentru prima oară numele… Aşa se întâmplă când străinii îşi bagă nasul în limba noastră cea dulce. A, celebra poză apare: CC SPUNE - Cerbul

Poza este executată la Cerbul, locul în care mi-am petrectu una dintre cele mai tari săprămâni ale adolescenţei mele. Îmi pare rău pentru cei care n-au fost p’acolo, şi bine pentru toţi cei alături de care am băut, dansat, cântat, jucat, distrat, dormit, mahmurit, spălat, râs, plâns, lucrat, obosit, trezit, amuzat, bucurat, suspinat, reuşit, învăţat, socializat, împrietenit, iubit, etc…

Ulterior am mai cunoscut şi alţi oameni, la fel de valoroşi şi de care sunt la fel de încântat, poate chiar mai mult… Dar în fine, vreau să mulţumesc „sufletului” acestui consiliu, îi zice Fulga (e nume de cod, numele serios nu-l ştiu) şi ea ne-a ţinut pe cei mai mulţi dintre noi uniţi. Ea a făcut legătura dintre vechea generaţie şi noua generaţie. Noua generaţie promite mult şi sper să realizeze cam tot atât de mult, sper să ajungă sus, să fie iubiţi şi să se iubească (sau cel puţin respecte) aşa cum am făcut-o şi noi între noi.

CC SPUNE - Şcoala de iarna Aici în stânga se poate vedea cum se face „poză cu maimuţa”, maimuţa fiind în copac şi purtând ochelari.

Vă pupă Braşovul (care învaţă în Bucureşti şi în curând va avea buletin de Covasna, de la Întorsura Buzăului).

La mulţi ani SPUNE! La mulţi ani Ciutani!

(cam populist finalul, dar deh, mă gândeam că dă bine, şi să nu vă prind cu, şi anume, commenturi că n-am haz că nu le dau approve)

Ispas Paul – Fost membru SPUNE, actualmente fericit că a fost membru SPUNE!

Meteo

Astăzi vom vorbi despre ceea ce acum vro… 2-4 ore părea a fi sfârşitul lumii. Sau mă rog, măcar al Bucureştiului. Într-adevăr un moment epic ar fi fost…

Dar să nu mai visăm cu ochii deschişi, pentru că astfel de vise ne amăgesc şi propun, celor mereu sceptici de vreme (priviţi problema cum vreţi) să acceseze un site. Este vorba despre un site care prezintă într-o formă inedită vremea, într-o forma plăcută şi acceptată de majoritatea oamenilor, dar nerecomandată celor cu prejudecăţi. Oare este cu femei goale? Oare este cu sânge sau cu alte chestii? Un lucru vă spun, eu nu-mi asum responsabilitatea pentru eventualele hohote de râs sau înroşiri de obraji. Nu mă luaţi răspunzător pentru nimic, pentru că voi veţi da click.

Eh, şi dacă v-am gâdilat curiozitatea suficient, vă recomand un click aici. Din motive lesne de înţeles nu pot publica link-ul ca atare, de aceea vă rog să mă credeţi pe cuvânt că nu e vo reclamă proastă la vun absorbant sau alt blog nereuşit (nu că nu aş mai fi făcut asta :-” ).

Vizionare plăcută vouă asupra site-ului şi mie asupra filmului.

Din Green

Acesta este un articol scris din Green Hours, barul de pe Victoriei cu muzică bună. Dar sunt convins că mare parte din voi îl ştiu. De ce sunt în Green la ora asta? Pentru că am avut examen la un anume prof, prof care a fost tare simpatic şi s-a revanşat faţă de anu trecut când ne-a buşti pe mai bine de o treime din grupă.

Acum jucăm un joc cretin, cu „mă gândesc la o personalitate, la cine mă gândesc”, gen tre’ să pui întrebări şi ăia să răspundă ăla cu personalitatea doar cu de sau nu. Mă rog, time flyes when you’re bored.

Eh, şi cam atât voiam să zic, stăm, bem, îl butonăm pe Gimmy şi afumăm norii ploioşi ce mai au puţin şi ne spală transpiraţia ultimelor zile.

Am întâlnit şi români talentaţi

Nu vreau să zic că suntem o naţie de anti talente, dar cele mai mari talente ale noastre sunt la un nivel acceptabil în comparaţie cu cele ale altor naţii, sau poate este doar manipularea în masă care vorbeşte din mine…?

Mă rog, ăsta e un cu totul alt subiect, pe care poate îl voi dezbate în viitor.

Vă propun să daţi un click aici şi să vedeţi cu adevărat ce înseamnă a fi ciumeg în ale desenatului. Poate nu e cel mai bun desen al lui nenea-băiatul-copilul cu pricina, dar are o valoare sentimantală pentru mine, prezentând într-un mod inedit Braşovul, şi anume o Catedrală Catolică ce adesea este trecută cu vederea, dar care văzută din unghiul descoperit şi de artist este cu totul altceva.

Durează desenul destul de mult, aşa că puteţi schipui, dar dacă vreţi a vedea cum se face cu adevărat aşa ceva, priviţi tot cap coadă.

Mâine-i ziua lui Ispas…

Iată că mâine se împlinesc aproape 2 milenii de când se sărbătoreşte Ispasul (plus minus 24 de ani…). Ce e Ispasul, o sărbătoare Creştină, adică vo 40 de zile de la Paşte, cu alte cuvinte.

Nu, eu nu sărbătoresc numele de familie, ar fi şi culmea, dar cadouri accept. Puteţi lăsa commentarii IsPaul la premiu pentru blog pentru adrese de trimis cadouri sau numere de telefon. Aaa, şi ca să nu ziceţi că vă mint, ete-mă pe podium cu diploma în mână. Am şi variantă de wallpaper, pentru cei interesaţi (ce, numa Gimmy să se bucure?)