Zilele acestea (cam vreo 45 la număr) am ajuns să urmăresc cea mai proastă, ineptă, disperată și fascinantă campanie electorală pentru prezidențiale. Non-subiecte precum vânzări de copii sau comportamentul electoral al unui anumit candidat s-au transformat în agende veritabile de campanie. N-am văzut nici un program politic palpabil, am văzut doar descrieri de persoane, și mă consider jignit. Jignit pentru că ”lovitură cruntă pentru candidatul X” a devenit cel mai des întâlnit titlu de ziar. Jignit pentru că s-a folosit mai des cuvântul ”Băsescu” în campania asta decât ”Ponta” sau ”Iohannis”. Dar nici un subiect nu a fost mai jignitor pentru mine decât întreaga tabloidizare a Bisericii, horă în care s-a înscris toată lumea. Mai mult decât atât, în spatele blamării sau aclamării implicării Bisericii în campanie stă o ipocrizie de demascarea căreia toată lumea fuge. Nu știu din ce motiv, însă voi încerca să-mi dau seama în cele ce urmează.
Bisericile din România sunt instituții de drept privat cu utilitate publică. Un fel de struțo-cămilă creată din variate necesități, pe care nu am să pun emfază acum. Dar vreau să subliniez că să-i spui Bisericii să nu se implice în campanie este ca și cum i-ai spune vecinului însurat că n-are voie să dea muzica tare la ora 12 ziua pentru că soția acestuia o interzice. Statutul BOR (ca despre ei e vorba până la urmă) interzice implicarea preoților în viața politică, cu anumite excepții, respectiv atunci când integritatea ei ca instituție sau a valorilor promovate de aceasta sunt în pericol. Practic, dacă ar veni cineva cu un discurs anti-BOR (nominal: comuniștii), aceștia își rezervă dreptul de a se apăra public și politic. Celelalte excepții vorbesc despre același lucru, dar la nivel local, dând voie preoților să susțină un anume candidat, sau chiar să candideze pentru funcția de consilier local/județean. Deci, eu încă aștept motivarea celor in BOR care l-au susținut public pe Ponta, în temeiul deciziei Sfântului Sinod. Și nu doar pe Ponta (aici intervine ipocrizia) ci și pe Iliescu în 2000 și pe Constantinescu în 1996. Ah? Nu știați? Biserica Ortodoxă Română a luat poziții oficiale în acei ani, susținând vocal candidații menționați, fie îndemnând oamenii să voteze schimbarea, fie îndemnându-i să nu susțină extremiști.
Și totuși, pentru că nu sunt un ”lozincar”, am să vin și cu cifre, imediat.
În plagiata mea disertație, am făcut un studiu despre cum și cât sunt preoții angrenați în viața politică. Mai exact, am întrebat vreo 80 din cei 500 de preoți din județele Brașov și Sibiu (Arhiepiscopia Sibiului) diferite chestiuni, undeva prin anul 2012. Practic, studiul acesta nu este reprezentativ pentru toată eparhia, dar se apropie puternic de. Și deși e ciudat să raportezi în procente 80 de răspunsuri, așa le voi prezenta pentru că sunt mai ușor de interpretat.
I-am întrebat dacă li s-a propus o colaborare politică până în prezent, la care doar 35% au spus ”da”, restul nu. I-am întrebat dacă li s-a propus să intre într-un partid, iar 29% au zis ”da”. 75% dintre ei, totuși, cunosc cazuri de preoți care s-au implicat într-o campanie politică. Deh, e comunitatea mică, și este normal. Și acum vine una dintre cele mai interesante răspunsuri, pentru care am următoarea plăcintă:
Deci peste 70% își cunosc, cât-de-cât puterile ”manipulatorii”.
Problema mea nu este cu preoții. Unii dintre ei sunt chiar niște veritabili eroi și ar trebui glorificați ca atare. Problema mea este cu cei care atacă Biserica pentru că-și spune punctul de vedere. Într-o lume normală poți să nu fii de acord cu ceea ce spune cineva, dar să ai o pornire împotriva omului respectiv se cheamă ”prejudecată” și duce la chestii mai nasoale. Nu toți preoții se implică în politică, nu toți preoții îl susțin pe Ponta la președinție, nu toți preoții își manipulează enoriașii. În presă se văd niște cazuri într-adevăr strigătoare la cer, și mă umplu de nervi când văd că cel vinovat nu răspunde, ba mai mult, i se pare și normal să facă politică în ”Casa Domnului”.
Da, ”teoria comunicării în doi pași” a lui Lazarsfeld se aplică și pentru preoți, pentru că vrem-nu vrem, aceștia sunt formatori de opinie, sau măcar priviți ca atare de către un oarecare grup din comunitatea lor, iar acesta este un lucru cât se poate de normal. Anormală, însă, este transformarea BOR într-un mijloc de comunicare, de distribuire a unui mesaj. Anormală este lipsa încercării de controlare a derapajelor. La fel de anormală este și generalizarea la care este supusă Biserica.
Mesajul final trebuie să fie clar, și l-a dat și Ilie Sârbu (him, of all people), dacă vrei să faci politică, pune reverenda-n cui. Indiferent ce opinie politică ai, Biserica nu trebuie transformată într-un canal media, nu merită tabloidizarea, deși în unele cazuri invită la facerea ei. Mai ales când susținerea financiară a acesteia este făcută, parțial, de către stat. Adică de IsPaul angajatul, că IsPaul blogger-ul n-are venituri.
IsPaul zice 