Previziuni pentru Oscar 2024

Hai că m-am maturizat și nu-i mai zic ”previziuni oscaricești ispauliene”. Altfel, vorbim despre un an mediocru pentru filme cu câteva nestemate bine șlefuite. Revelația mea este Sandra Huller care a jucat în două filme nominalizate la cel mai bun film, Anatomy of a Fall și Zone of Interest, având roluri principale în ambele. Mă bucur mult că a primit și o nominalizare la cea mai bună actriță și pot să sper că ăsta e doar începutul unei cariere strălucite care se adresează și publicului hollywoodian.

Dar hai cu opiniile ”educate”.

Cele mai bune efecte vizuale

Se bate Godzilla Minus One cu The Creator aici, dar înțeleg că japonezii au făcut o adaptare marfă rău la Godzilla, deci cu ei mergem, deși, spre rușinea mea, nu l-am văzut încă.

Cea mai bună editare

O luptă ciudată se dă aici între cele mai bune filme ale anului, dar cam ar fi cazul ca o producție marca Nolan să fie cinstită cum trebuie. Deci Oppenheimer o să fie câștigător, chiar dacă Anatomy of a Fall a folosit editarea bine pentru transmiterea poveștii.

Cele mai bune costume

Se dă o bătaie cinstită între câteva producții bune, și e cam singurul loc unde Napoleon a avut ceva de spus. Totuși, după ce am văzut Poor Things și am înțeles valoarea pe care o au costumele pentru mediul vizual, o să mizez pe producția lui Yorgos.

Cel mai bun machiaj

Din nou Poor Things cam pare că are prima șansă. Pe machiaje e și singurul loc unde The Maestro chiar excelează, Kazu Hiro fiind unul dintre cei mai buni artiști în domeniu care lucrează la ora actuală.

Cea mai bună cinematografie

Mi se pare ciudat că Zone of Interest n-a fost nominalizat aici, dar nu e mereu așa cum ai vrea să fie. Cel mai frumos film a fost Oppenheimer anul ăsta.

Cea mai bună scenografie (production design)

Până să văd Poor Things aș fi pariat pe Barbie, care pare să fie unul dintre marii pierzători anul ăsta, sau Napoleon. Scenografia de basm din Poor Things nu are cum să treacă nepremiată.

Cel mai bun sunet

Zone of interest a folosit sunetul într-un mod total inedit. Zgomotele de fundal și gălăgia generată de sufletele îndurerate din lagărul vecin familiei Hoss au fost esența filmului, de altfel. Și parcă ar fi și păcat să piardă în fața lui Oppenheimer, care a fost fără cusur la acest aspect, însă din cauza importanței mai mici a sunetului parcă nu i-aș da câștig de cauză.

Cea mai bună muzică

La acest capitol nu pot spune că avem nicio producție extraordinară printre candidații, însă cred că totuși va lua Oppenheimer.

Cel mai bun film străin

Două filme excelente se bat aici: Society of Snow și Zone of Interest. Dacă primul este foarte bun, Zone of Interest are o valoare cinematografică excelentă prin prisma modului în care spune o poveste nevăzută, deci va câștiga filmul nemțesc.

Cel mai bun scenariu adaptat

American Fiction excelează la modul superb în care critică societatea americană contemporană, și cred că va câștiga. Dar marea concurență vine de la Poor Things.

Cel mai bun scenariu original

Nu vreau să mă ascund că The Holdovers și Anatomy of a Fall sunt filmele mele preferate de anul acesta, și e ciudat când trebuie să aleg între ele, însă consider că Anatomy of a Fall e mai bun.

Actor Secundar

Robert Downey Jr. nu prea are concurență anul ăsta la această categorie. Poate, de undeva departe, îi surâde Ryan Gosling, dar cu șanse mici de tot.

Actriță Rol Secundar

De exemplu, îmi e greu să înțeleg ce caută America Ferrera aici cu rolul ei din Barbie. Așa slabă să fie competiția ? Dar în fine, singura doamnă care a făcut ceva memorabil este Da’Vine Joy Randolph în The Holdovers. Practic a fost sarea și piperul acelui film.

Actor Principal

Lupta sinceră se dă între Paul Giamatti și Cillian Murphy aici. Giamatti a arătat, în sfârșit, că e un mare actor capabil să creeze emoții de tot felul, dar Murphy a fost tot în Oppenheimer, și Academia va înclina spre actorul irlandez.

Actriță Rol Principal

Asta e de departe cea mai strânsă concurență. La nvel personal țin cu Sandra Huller din Anatomy of a Fall, însă ”lupta” se dă între Lily Gladstone și Emma Stone. Dacă va câștiga Lily o să se clameze ”politica corectă excesivă”, ceea ce e un pic fals, dar dacă va câștiga Emma va fi ceva mai pe drept, din punctul meu de vedere.

Cel mai bun regizor

Christopher Nolan se află la abia a doua nominalizare pentru cel mai bun regizor, deși ar mai fi meritat în trecut și pentru alte filme. Tind să cred că acesta va fi anul lui, totuși.

Cel mai bun film

Cea mai râvnită și supralicitată categorie ar putea avea un deznodământ deloc șocant, respectiv Oppenheimer. Nu zic, aș fi fericit și cu Anatomy of a Fall, The Holdovers sau Poor Things, însă nu eu decid, și cred că Academia va da drept câștigător filmul lui Nolan.

Autor: ispaul

Eu scriu pe blog

Lasă un comentariu