Atunci de ce mai candidezi dacă știi că n-ai șanse?            

După anularea alegerilor din Decembrie 2024, m-am trezit că vorbeam la telefon cu mai mulți prieteni despre ce urmează după această decizie fără precedent. Cine rămâne la putere? Îi expiră mandatul lui Iohannis? Cum se face noul guvern? Cine se ocupă de reorganizarea alegerilor. Întrebări normale și aparent simple, dar în tumultul situației, fără pregătire, greu de răspuns. Timpul ni le-a confirmat pe toate.

Dar s-a mai întâmplat ceva tot atunci. Discutând despre lipsa cvasi-totală de reacție a sistemului ce ar trebui să vegheze la justețea procesului electoral, ne-am dat seama cât de tare s-au dus românii după fentă. Mă rog, unii români. Și nu e nimic greșit în logica electorală, aș zice. Georgescu a avut o campanie clar nelegală, dar eficientă. Asta a arătat că se pot face minuni și, cumva, ni s-a pus vânt în pânze. Așa că am decis să avem un candidat ”al nostru”, să testăm care sunt, real, limitele accesului la putere din partea noastră, a independenților care se pricep la politica de canapea.

Continuă lectura „Atunci de ce mai candidezi dacă știi că n-ai șanse?            „

Top candidați la prezidențiale după cât de mult merită să fie acolo.

Avem paișpe candidați la prezidențiale. Da, 14, unu lângă patru. Și cum habar n-are nimeni de vreo 3 dintre ei, nici nu voi insista asupra lor. Așadar, ne pare rău Beatrice-Bertalan-Păcuraru (a treia femeie de pe lista de 2024), Sebastian-Constantin Popescu (nu-l știți? A mai candidat și în 2019) și Silviu Predoiu (al doilea general de pe listă).

Locul 11:

Cristian-Vasile Terheș e un fost eurodeputat PNȚCD-ceva, cam cea mai guralivă voce românească anti-UE din Parlamentul European până să ajungă Șoșoacă acolo. Reduce noțiuni complexe la definiții care-i convin doar ca să susțină o poveste șubredă a puterii potențiale a României în afara Uniunii Europene. Și asta vine de la un eurodeputat. Urmează în episodul următor: pompierul care nu crede că apa stinge focul și flat-eartheru care lucrează la NASA.

Continuă lectura „Top candidați la prezidențiale după cât de mult merită să fie acolo.”

Alegerile din 2024 puse în ordine după importanță

Anul 2024 pare să fie cel mai important an electoral din 1990 în coace. Motivul e simplu: este prima dată când românii sunt chemați la urne pentru toate formele electorale posibile într-un singur an: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Dar și acestea sunt diferite între ele un pic. La locale votăm consilii locale, consilii județene/generale, primari, președinți de consilii județene; la parlamentare votăm două camere, Senatul și Camera Deputaților; iar la prezidențiale avem două tururi de scrutin.

Dar sunt toate la fel de importante? Răspunsul simplu este aproximativ da, toate procesele electorale sunt la fel de importante, însă dacă e să ne rezumăm la impactul pe care îl au asupra vieții noastre de cetățeni de zi-cu-zi, care locuim în România (sorry diaspora, nu voi ține seama prea mult de situația voastră în acest top), alegerile pot avea un impact mai mare sau mai mic. Așa că m-am gândit să fac acest top al importanței alegerilor. Desigur, lucrurile pot varia de la caz-la-caz, în funcție de interese, rațiuni și emoții pe care le poate avea fiecare alegător. Eu votez la fiecare dintre cele menționate mai jos, cu interes destul de crescut și egal pentru toate, însă știu că nu toată lumea e la fel. Totuși, per ansamblu, lucrurile stau așa:

Continuă lectura „Alegerile din 2024 puse în ordine după importanță”

Cleopatra cea neagră

A făcut Netflix un show marcat ca documentar, produs de Jada Pinkett-Smith, cunoscută vlogăriță, actriță și cauzatoare indirectă de durere lui Chris Rock la Oscarurile de anul trecut. N-am văzut show-ul, că am chestii mai bune de făcut cu viața mea, dar din trailer tema e clară: ce culoare avea pielea Cleopatrei – iar soluția propusă e că ultimul faraon al Egiptului era neagră. Scandalos? Da, la fel de scandalos ca atunci când cineva zice că dacii erau o națiune conștientă de ea însăși, sau că maghiarii au găsit Ardealul gol când au venit în Europa.

Karl Marx ne propunea să privim istoria ca istoria luptei de clasă și atât. Genul ăsta de abordare asupra istoriei este o problemă a ideologiilor. Orice ideologie vine la pachet cu propria abordare asupra istoriei. Dacă ești naționalist maghiar, vei vrea cu tot dinadinsul să arăți că în Transilvania nu era țipenie de român când au venit descendenții tăi acolo. Cu ce scop, nu știu, dar e important ca să te simți tu bine. Dacă ești român dacopat probabil ajungi să crezi că limba latină era de fapt totuna cu limba dacă, asta doar ca să arăți că noi suntem daci și că ungurii n-au dreptate și că Ardealul e al nostru. Dar astea-s ideologii naționale, sunt altele internaționale, după cum a încercat Marx să propună una, care vin cu alterarea istoriei în ultimul hal.

Continuă lectura „Cleopatra cea neagră”

Adevărul contează mai puțin decât comportamentul uman

Încep să refuz cu tărie să cred că oameni precum Șoșoacă sau Piperea, Dobrovolschi, Sebastian Ghiță, Mihai Lască, sau Dana Budeanu cred cu sinceritate că:

  • 5g dă covid
  • Vaccinul dă sterilitate
  • Liniile albe de pe cer ne îmbolnăvesc de boli respiratorii
  • Sunt viermi în mască
  • Americanii au făcut cutremurul din Turcia
Continuă lectura „Adevărul contează mai puțin decât comportamentul uman”

Ieșim la proteste, îi dăm jos, și ce punem în loc? Care e alternativa?

Am auzit cuvintele astea, cel puțin în ultima perioadă de timp, de prea multe ori. Sunt unii care astfel își justifică susținerea tacită a regimului PSD, datorită unui număr de factori. De la salarii și pensii mărite, până la ”mie Negoiță mi-a dat loc de parcare”. Sunt alții care nu sunt de acord cu protestul și susțin că votul e absolut. Și e ilar când afli că unii dintre ei nu au votat, dar nu contează asta într-o democrație. Important e cine câștigă alegerile, conform logicii lor. Și mai sunt cei care vor ca PSD să cadă, dar nu văd nicio alternativă care să îi satisfacă sau măcar să le atingă un nivel de mulțumire. În fine, ei nu văd nicio alternativă de niciun fel. Și și aceștia au dreptatea lor, că cei din primul flanc al politicii nu au demonstrat în niciun moment că au capacitatea reală de a guverna. Opoziția, luată pe sprânceană are prea puțini vectori reali de integritate și competență. Ba mă voi hazarda să zic că nu are. Până și prea-apreciatul Cioloș are problemele sale, și nu-s puține. Că e imposibil să fii Comisar European pe Agricultură cât a fost el fără să fi supărat pe cineva. E imposibil să fii prim-ministru în România fără să dai gherle. Continuă lectura „Ieșim la proteste, îi dăm jos, și ce punem în loc? Care e alternativa?”

Pentru ei

Părinții mei sunt plecați din țară de ceva timp. Mama de aproape opt ani, tata, cu pauze, cred că a strâns 5 ani. Au plecat de nevoie, nu de plăcere. Nu pentru un trai mai bun, ci pentru că aici traiul este aproape inexistent. Pentru ei, oameni cu facultate, cu experiență în muncă, din păcate crescuți de comunism, schimbările și instabilitatea politică, socială și economică nu au reușit să le ofere ceea ce meritau, răsplata pentru muncă.

Aș putea spune că am sute de cunoștințe care au părăsit țara și au plecat pe peste tot. Știu oameni în Australia, în Canada, în SUA, Europa, și chiar și la Polul Nord. Nu, nu exagerez. Românii caută să plece oriunde le este mai bine sau oriunde sunt lăsați să facă în așa fel încât să le fie mai bine.

Și nu vreau să vorbesc doar de felul în care nu suntem lăsați, ci despre ce înseamnă ”mai bine”. Păi să vi-l dau pe tata ca exemplu. El s-a dus în Antwerpen, în Belgia, unde lucrează în port. Alaltăieri am vorbit cu el pentru că voia să meargă la Roger Waters la concert. Când e concertul? Sâmbătă, pe 12. Și-a luat bilete și se va duce. El este fan Pink Floyd de când mă știu, iar faptul că la 60 de ani, din munca lui își poate vedea un vis împlinit este ceva ce poartă meritul exclusiv al lui. Munca sa și dorința lui de a se schimba, de a face ceva să îi fie mai bine, au dat roade. Mama mea a reușit performanța ca, la un moment dat, să poată să ne susțină financiar pe mine, pe fratele meu și pe tatăl meu. E drept, pentru o perioadă scurtă de timp, dar datorată tot muncii ei, tot dedicării ei și tot deciziei ei de a dori să se schimbe. Pentru că în Italia, Anglia, Franța, Germania sau Spania nu umblă câini cu covrigi în coadă. Nu. Dar dacă vrei să faci ceva acolo, ești lăsat. Vorba lui Becali ”nu e treaba la oi de unde bea calu apă”, la fel și aici, nu ar trebui să fie treaba nimănui cum fac bani, atâta timp cât îi fac legal. Dar nu. În continuare politica românească nu le dă pace celor plecați în afară. Ei în continuare îi arată cu degetul pe cei pe care i-au gonit. Se ajunge ca pătura radicală să îi numească ”trădători de țară” pe cei care au părăsit România pentru că nu o mai puteau duce aici. Cu vârf de lance în gura lui Mircea Badea care îi atacă mereu pe cei plecați din țară susținând că dacă nu plătesc taxe aici, să nu voteze, chiar dacă sunt cetățeni. Sau cu câte un lider deconectat de la realitate care încearcă să-i momească pe cei plecați să se întoarcă susținând că ”au crescut salariile”, în condițiile în care copiii lor își caută de muncă și nu găsesc, pe cine încearcă să mintă?

Da, dacă pleci din țară nu ești deconectat de la realitatea din România, ci te conectezi la filtrul țării în care ai plecat și remarci niște diferențe care-ți schimbă percepția asupra realității. Nu mai accepți minciuna. A crescut salariul, a scăzut șomajul, zic ei, dar cunoștințele tale din țară tot atâta câștigă, tot rău le merge, copiii tăi nu sunt doriți nicăieri să lucreze (unul din patru tineri e șomer), și când vii în țară o dată pe an, singurii cărora le merge bine sunt cei care lucrează la stat, restul conduc aceeași mașină, locuiesc 4 oameni în aceleași 2 camere și încearcă, se plâng și te-ntreabă dacă nu ai un loc de muncă unde ești tu și pentru ei.

Mai există o a treia categorie, minoritară, cea a celor care chiar produc aici. Că lucrează la multinațională, sau la o națională cu tendințe internaționale, sau chiar la acea mică bucată productivă a statului, sunt angajați cu acte în regulă, au salariul întreg, își permit un concediu undeva, iar șefii lor sunt încântați să se numească milionari sau multi-milionari. Sunt genul de oameni care au înțeles că e suficient succes pentru toată lumea, și că dacă unora le merge bine, celorlalți nu trebuie să le meargă rău, ci trebuie ajutați să le fie și lor bine. Această minoritate, probabil un milion de oameni, sunt cei care produc suficient cât să asigure consumul celorlalți. Și nu, nu mă deranjează să mă număr printre ei. Nu mă deranjează să-mi plătesc taxele, impozitele, contribuțiile. Nu mă deranjează nici că vreți proprietatea mea – pilonul II – să devină a statului. Nu. Mă deranjează că mi-ați fugărit părinții și o bună parte din prieteni, iar apoi îi criticați ca și cum ei ar fi motivul pentru care România merge prost.

Pentru ei, pentru cei fugăriți, care au plecat într-o țară care îi lasă să-și îndeplinească visele, pentru ei voi ieși pe 10 august în stradă.

Al treilea cel mai sărac județ – cel mai puternic județ

Știți despre ce vorbesc. Teleormanul. Este al treilea cel mai sărac județ din România dacă ne uităm la produsul intern brut pe cap de locuitor. În 2016 PIB-ul din Teleorman era de 4.413 euro/locuitor. Mai sărace decât Teleormanul erau doar Botoșaniul, cu 4.171 și Vasluiul cu 3.884. Ca să înțelegem, PIB-ul Bucureștiului pe cap de locuitor era în 2016 22.667 euro, iar media națională era 8600 euro (detalii aici). Tot ca o formă de coincidență, în județul Teleorman, zice-se, nu există nicio librărie. Mă rog, există opt firme care să aibă această activitate conform CAEN, cu niciun rezultat pe Google Maps dacă cauți ”librărie” în Teleorman (să nu-mi spuneți că Inmedio-ul din Kaufland e librărie, vă rog). Continuă lectura „Al treilea cel mai sărac județ – cel mai puternic județ”

Care este prețul unui protest?

Gata, vreau să renunț la retorica cu treij dă lei dă câine. Care e prețul real al uni protest? Nu România tevisme și antenisme dintr-astea nedovedite.

Păi sunt mai multe moduri de a ”testa” piața. Modul propus de mine are mai multe fațete. Începem prin a lua salariul mediu lunar, să-l împărțim la zilele lunii și, printr-o coincidență, dăm de o paritate frumoasă. Într-o zi din lună, în medie, un român câștigă 100 de lei. Dacă împarți 100 de lei la 24 ai 4 lei pe oră. Un protest ține vreo 3 ore și, să presupunem, la el participă vreo 50.000 de oameni. Patru ori trei ori cinci zeci de mii dau 600.000 (șase sute de mii) de lei. Continuă lectura „Care este prețul unui protest?”

Doamna, doamna de acolo… este interlop?

Dragnea la Înalta Curte de Casație și Justiție:

”Doamna, doamna de acolo… este interlop?!”

Ăsta e răspunsul dat de Liviu Dragnea la întrebarea ”De ce ați adus interlopi la Înalta Curte? Vreți să intimidați martorii?” Continuă lectura „Doamna, doamna de acolo… este interlop?”