Mă obsedează omul ăsta. Pe el nu-l întreabă nimeni nimic și se află în treabă ca musca țețe în curul ursului. A ținut să ne spună că și el merge la clasa economy după ce poza lui Cioloș a fost virală. Păcat că pe el nu l-a fotografiat nimeni. Cum a zis românu’: “pics or it didn’t happen!”. Bă, dar te-a întrebat cineva ceva?
Apoi, mincinos notoriu fiind, DNA-ul vrea să-l testeze poligrafic vorbind. Evident, ce a înțeles Tări a fost că DNA-ul are ceva cu el. Păi dacă tu ai dosar de mincinos deschis, tu ce ai face? Ah, da. Știm. Ai minți. Evident, imaginea lui politică este mai importantă decât adevărul (nu fostul ziar). Tăriceanu n-a priceput că trebuie să fie gigea, a înțeles că trebuie să fie nesimțit. Adică să încerce, în stilul antenist caracteristic, să ne inducă ideea că el e imaculat, iar DNA-ul are ceva cu el și nu el e obsedat de justiție… în sensul că are o obsesie cu instituțiile care veghează la implementarea acestei puteri în stat.
Oare n-o vrea el să fie de treabă? Nu știu, zic și eu.
În ultimele 2-3 săptămâni (sau poate toată vara) sportul a fost în atenția publicului român la un nivel destul de ridicat. Din păcate, asta se datorează evoluțiilor slabe ale sportivilor români. Mă rog, evoluții catalogate ca fiind slabe. Sigur, avem și cu ce ne mândri: câteva medalii la Rio (cele mai puține din ultimii ’j de ani), am dat gol în fiecare meci la Euro (măcar ne-am calificat, nu?), sau echipe românești în cupele europene (și ce dacă au luat-o cu 5-0, Dinamo n-a jucat în Champions League!).
Și au apărut zeci de articole care scuză sau acuză situația actuală. Ba că să fim buni în sport este o mentalitate comunistă, ba că statul nu bagă bani în sport, ba că sportivii români își dau toată silința dar n-avem antrenori buni, etc. Și cam toate au dreptate. Mentalitatea comunistă – super omul comunist care este deasupra celui capitalist – încă e persistentă în mentalul colectiv român; statul român bagă prea puțini bani în sport ca să se facă performanță, așa e; antrenorii români sunt mediocri adesea, rareori câte cineva mai răsărit (pentru că nu prea avem școli de antrenori). Lista poate continua cu lipsa pepinierelor de juniori și… și altele.
Dar eu am o altă perspectivă: tu ești de vină. Și dacă nu mă crezi răspunde empatic la întrebările astea:
Când ai făcut ultima dată un sport olimpic? (Mersul la sală nu e sport. Nici yoga acasă. E bine să fii sănătos, dar statul în cap și trasul de fiare nu ne aduc medalii)
Ți-ai dat copilul la vreun sport? (dacă n-ai, nu te gândi dacă ai face-o, că e ușor să zici da, gândește-te dacă l-ai încuraja indiferent de rezultate și ai trage de el să fie printre cei mai buni)
Când ai fost ultima dată la o competiție sportivă în calitate de spectator? (ba întreabă-te când ai plătit ultima dată bilet, că dacă e moca e plin de gură-cască. Aș exclude fotbalul din discuție, dar hai să nu fim exclusiviști)
Când te-ai interesat ultima dată unde poți practica un sport olimpic? (asta ca să dăm o șansă celor care nu au dat un răspuns fericit întrebărilor de mai sus)
Ai fi dispus să dai măcar un șer pe facebook pentru promovarea unui eveniment sportiv? (chiar dacă nu te duci la el, iar ”interested” la eveniment nu se pune)
Câți bani ai fi dispus să investești în sport? (în tine, copilul tău, echipa/atletul preferat, evenimentul preferat, etc.)
Acum că ați răspuns la toate întrebările astea, cum ziceam, gândiți empatic: dintre cunoștințele voastre, care ar răspunde pertinent la câte dintre întrebări?
Unul dintre efecte: Jucător în liga profesionistă de handbal șterge urmele de transpirație de pe parchet. Nu sunt bani de personal pentru așa ceva.
Atâta vreme cât noi nu investim în sport, de ce ne-am aștepta să o facă alții în locul nostru. Păi dacă nu cumpărăm bilete la evenimente, cine să investească în infrastructură? Dacă nu ne interesăm să practicăm noi sportul, de unde să existe kow-how pentru antrenori? Pepiniere pentru tineri? Alea trebuie susținute financiar, că nu sunt chiar atât de profitabile pe cât se crede (altfel ar fi la tot colțul). Să facă copilul performanță în sport? Lasă-l să învețe, că viitorul lui vine din cărți… Ce dacă sunt atâția care au făcut și școală și sport, eu nu vreau să ”risc”!
Nu e vina Ministerului Sportului. Nu e vina corupției. Nu e vina atleților. E vina noastră.
Și da, cu articolul ăsta nu am să schimb nimic, știu. Doar vă spun părerea mea și-mi manifest disprețul pentru ipocrizie.
În ignoranța ta, așa, te invidiez pentru faptul că nu ai pus mâna, n-ai văzut, n-ai ascultat sau citit ceea ce eu consider a fi capodopere. Te invidiez pentru faptul că tu ai toate șansele să simți ceea ce am simțit și eu, iar acum îmi este imposibil să o mai fac.
Oare cum o fi să vezi pentru prima dată unul dintre filmele preferate. Să fii surprins de construcția vizuală a personajului Tyler Durden. Să plângi de fericire, pentru prima dată, când Roberto Benigni îi pune muzică principesei sale în acel grotesc lagăr. Ce n-aș da să fiu din nou la fel de hipnotizat și îngrozit, ca prima dată, de apariția lui Hopkins în Tăcerea Mieilor.
Fascinația pe care o ai atunci când te lovești întâia oară de universul ”de gheață și foc” creat de Martin, tu o mai poți trăi, eu pot doar să mi-o alimentez. Eu nu mai pot să îmi pierd încrederea în umanitate, numai pentru a o recâștiga două sute de pagini mai târziu, exact în scopul de a o pierde din nou, pentru că așa vrea Dostoievski în Frații Karamazov. Dar tu poți. Și ai datoria să o faci, pentru că nu vreau să te invidiez toată viața.
Știi ce mi-ar plăcea? Mi-ar plăcea enorm să ascult pentru prima dată Bolero-ul lui Ravel, dar a avut educatoarea mea grijă să-mi sfârșească această plăcere. Câteodată zic că aș da orice să ascult din nou, pentru prima dată, The Wall al lui Pink Floyd. Dar nu se mai poate. Și o trec ca dorință, pentru când voi avea Alzheimer, ultimatum copilului meu, să-mi pună muzica preferată pe repeat. Să fiu fascinat, din nou, de progresiile imposibile ale formației Tool, sau de inteligența nebună a lui Tom Waits.
Dar nu pot… Nu pot să citesc Dune, 1984, sau Pădurea Spânzuraților pentru prima dată. Nu pot să ascult Nirvana, Led Zeppelin sau Gary Clark Jr pentru prima dată. Nu pot să văd Snatch, Jagten sau Eternal Sunshine of the Spotless Mind pentru prima dată. Dar tu poți, și de asta de invidiez. Te invidiez pentru tot ceea ce vei simți pentru prima dată, și am simțit și eu, și ai exclamat la finele-i: ”asta-i artă!”.
Mereu când se întâmplă câte un rahat în România se strigă ”demisia!”. În toate formele și susținută de toate adverbele și adjectivele posibile. Un subaltern de-al tău a făcut nasoale? Demisia! Te-au prins că te scobeai în nas? Demisia! Ești ministrul educației și un secretar de stat a luat șpagă ca să dea un loc de parcare în fața ministerului? Demisia! Ești ministrul sportului și ai invitat lumea să respecte o lege veche din 2003? Demisia! Uite că nu e chiar atâta de simplu, iar britanicii ne arată clar cum se procedează. Cameron a fost înfrânt, iar finalmente, acesta își va da demisia, însă înțelege un lucru: o acțiune imediată în acest sens va destabiliza situația și mai tare. Și nu numai că înțelege asta, însă oameni care erau pro-brexit susțin că el nu trebuie să-și dea demisia acum, ci trebuie să asigure perioada de tranziție.
Nu, la noi nu. A furat Udrea? Să-și dea Băsescu demisia! E o lege în vigoare de 10 ani, iar actualul ministru, precum și ceilalți 7 de dinainte, nu o aplică întocmai? Demisia! Eu zic: nu. Pune mâna și rezolvă problema, boss! Așa n-ai rezolvat nimic, vine altul și până implementează ce ai cerut tu, s-a dus pe apa sâmbetei tot.
Google Image zice că asta e Apa Sâmbetei…
2. Arestați-l!
La fel cum e și cu arestările astea preventive. Îl arestezi preventiv ca să ce? Nu poți duce procesul de justiție până la capăt dacă omul nu e arestat? Aaa, de acord să o facem dacă este clar că lăsarea în libertate a omului va obstrucționa justiția, însă nu totul trebuie făcut preventiv în dreptul penal. L-ai prins, anchetează-l, trimite-l în judecată, dă-i sentința și pune-l s-o execute. Un om arestat preventiv nu este și vinovat. Vinovat este doar când are sentință, de preferat definitivă. Până atunci, cu excepția lui ”reasonable doubt”, n-ai de ce să-i pui cătușe. Zic eu. Și așa ar trebui să se întâmple cu tot. Deții o funcție, o vei deține până la proba contrarie, în cazul nostru, sentința. Apoi, după sentință, e simplu: nu doar că trebuie să o execuți, dar dacă ai furat, dai totul înapoi, ”cu camătă”. Și aș adăuga că dacă actul a fost de corupție/abuz în serviciu, n-ar trebui să mai ai dreptul la nici un fel de funcție publică vreme de 10 ani, iar ținând seama de gravitate, toată viața. Ai demonstrat că nu ești integru, pa!
Excepția din cazul acesta este flagrantul. Bineînțeles, plecând de la premisa că și procurorii își fac treaba cum trebuie. Cât despre arestul preventiv, dacă se știe că ai suficientă putere încât să influențezi procesul de justiție, ar cam trebui să se aplice încătușarea.
Hoții cu salariile lor mari!
Și o dezbat și pe a treia: parlamentarii și-au mărit salariile. În primul rând trebuie să insist: marea lor majoritate nu merită nici măcar un scuipat întărit pe obrazul lor. Însă trebuie să admit ceva: nu vom putea atrage oameni integri, fără afaceri și interese, profesioniști adevărați, dacă le dăm salariu de 1500-2000 de lei. Aici nu mă refer doar la Parlament și funcții de înalți demnitari, ci la orice funcție de administrație/management de administrație publică/decizională. De exemplu, cunosc o cârcă de lume care s-ar implica cu mare drag în procesul de administrare a țării, însă nu se ating de asta pentru că salariul este într-atât de mic încât mai bine se corporatesc. Și nu, nu au părinți cu bani ca să-i susțină financiar.
Țin să mă repet: majoritatea celor ”de la palat” nu-și merită nici măcar capacul de la weceu pe post de colan. Aidoma cu unii primari. Și da, atâta vreme cât ei au ce mânca, iar o bucată buna dintre români sunt la limita sărăciei, este aberant să vezi asta, însă tot politicile puse de cei de sus sunt cele care ne cam scot din rahat.
4. Ia să nu mai voteze ăia!
Și, finalmente, insist pe o treabă: diviziunea electorală există, fie geografică, etnică, pe vârstă, religie sau venit. Să negi dreptul unora de a vota doar pentru că nu sunt de acord cu tine este o idioțenie macabră. Iar genul acesta de retorică o întâlnesc adesea în rândul ”tinerilor frumoși și liberi”, din amalgamul cărora nu fac parte. Lasă vârstnicii și pensionarii să voteze, iar dacă te deranjează că votează cu PSD-ul, gândește-te de ce se duc acolo și ce face partidul pe care îl susții tu de nu primește voturile acestora. De fapt, lansez invitația asta partidelor care nu primesc votul susținătorilor de roșu: creați, naibii, platforme și pentru electoratul PSD, că vă certați toți pe aceeași pâine, iar salamul și cașcavalul tot la PSD-UNPR-ALDE rămâne, iar votul într-un singur tur ați văzut pe cine avantajează.
Jumătate dintre români au buda în curte și tu vrei să te ascultăm pe tine, IsPaule?
Da. Jumătate au budă în curte (fără articol hotărât). Ia gândiți-vă, câți români cu casă la țară au buda și în curte, și câți dintre ăștia o au și în casă? Nu serios, câți dintre cunoștințele/rudele voastre de la țară au buda și colo și colo? Eu am cunoștințe/rude într-un singur sat în România unde au buda doar în curte, în rest, peste tot e și în casă și afară. Și sincer, dacă ar fi să-mi fac o casă, cândva în viața asta, mi-aș face o privată-n fundu’ grădinii, de dragul rusticului mioritic. Și da, și ca să le stric ăstora procentele de ”40% dintre români încă au budă în curte”.
Unii îi mai spun acesteia ”căcăstoare”. Acum și în varianta mahon, doar la Dedeman.
Ce vreau să zic este că situația nu e chiar atât de maro pe cât ne-o imaginăm și pe cât ne-o prezintă diverși oameni. Ba chiar tind să cred că procentul de 3% ca medie europeană cu buda doar în curte este aproape de un adevăr, de asemenea, românesc. Bine, poate la noi e un 10%.
E ceva timp de când mă tot puneam să scriu lista asta. Și așa cum v-am obișnuit, începem cu regulile. În primul rând trebuie să aibă o leacă de vechime, și nu numărul de video-uri face un canal. În al doilea rând, nu trebuie să fie destinat muzicii, nu. Că dacă ne punem pe muzică, adio! Apoi ordinea este dată de cât de mult le aștept noul video, cât de calitative mi se par și senzația lăsată ”overall” după ce e gata de vizionat un nou filmuleț.
Uite un canal căruia nu i-am dat prea multă importanță, deși are potențial mare. Cu serii precum Earthling Cinema, 8-Bit philosophy sau Thug Notes, canalul nu poate decât să surprindă plăcut. Din păcate, îmi pare ușor enervant câteodată, dar va trebui să îi dau mai multe șanse. Cât despre calitatea vide-urilor, orice deținător de canale poate învăța de la ei. Sunetul este foarte bun, montajul decent și culorile ”candy”.
Cum, n-ați auzit de ăștia? Păi ei fac animații în MS Paint despre istorie. De exemplu, cum a evoluat un anumit imperiu, un anumit război, evoluție pe ani/zile. Cum au evoluat steagurile naționale în lume și alte hărți de genul acesta. Fiind făcute în paint și cu o muzică de zici că-i midi, câteodată pot fi enervanți, dar sunt surprinzător de educativi!
Ăsta e un scoțian cu un accent care ți se lipește de ureche. E fascinat de geografie și de explicații. Adică, cine e interesat de cele mai complexe sisteme de granițe, sau care e diferența dintre Hispanic și Latino, va afla de la băiatul acesta niște informații ultra utile. Partea proastă, din nou, par a fi animațiile care sunt trase tot în paint, însă avem parte de ceva carismă și un umor destul de inteligent.
Primii români din listă, și-i știm cu toții. Ei fac celebrii ROBotzi, care s-au cam răsuflat în ultimul timp, dar tot le dedic cu plăcere 3 minute când apare un nou episod. Deși simpliste, animațiile sunt eye-candy, iar celelalte serii, cum ar fi Piramida, sunt haioase și ușor de urmărit. Păcat că au terminat-o cu seria 3lăr, ar fi mers câteva păreri bine argumentate pe chestiile de amu.
Pentru că sunt super amuzanți! Scot în evidență toate greșeluțele din filme, toate loop-hole-urile, toate prostioarele. La CinemaSins montajul este foarte bun, arareori supărător, cu nuanțe foarte haioase și exagerate față de filmele pe care le critică. HISHE este la alt nivel, totuși. Are o animație caricaturală amuzantă și foarte multe abordări asupra culturii pop. Plus că ei au dat cel mai bun review la Batman vs. Superman pe care l-am urmărit pe net.
Și uite și canalul de youtube al celor de la cracked.com. Niște oameni avizi după pop-culture și glume fără râsete gratuite, totul pus în contexte inteligente, iar cuvântul cheie pentru ei: argumentele. Au serii precum Obsesive Pop Culture Disorder sau Honest Ads, dar și elemente care se vor ”vlogging spontan”, amuzante însă nu chiar atât de spontane. Și adesea aduc o nouă perspectivă asupra lucrurilor. Nu neapărat pentru că gândesc ”out of the box”, dar pentru că sunt foarte informați.
Nu, nu e clasicul TED. Este un TED destinat chestiilor educative, și nu sunt discuții, ci diverse. De exemplu, pe mine m-au prins cu seria ”History Vs…”, iar primul episod era dedicat lui Lenin. De fapt, cred că sunt fan tot ce e Alex Gendler pe TED. Vai cum e!
Cred că v-ați întrebat când avea să vie și asta. Păi acum. Iată un canal fabulos care vorbește nerzilor, iar nerdul din mine este încântat. Păi când faci niște fan-movies care arată demențial și-l pui pe Gandalf să se bată cu Darth Vader, sau pe Deadpool cu Batman, sau Spiderman vs Darth Maul, ai subscribe-ul meu. Și sunt făcute foarte mișto, de la costumații și coregrafii până la actorie și montaj, merită! Bine, în principal dacă ești nărd.
Nu, nu e școala vieții. E școală pentru viață. Îți fac introducere în filozofie, gândire politică, cultură pop, vin cu elemente de psihologie, sociologie și istorie pe care le pun într-o ramă extraordinar de frumoasă, cu o narațiune plăcută, caldă și deschisă. Imaginile sunt rudimentare, însă montajul îmbunătățește experiența ascultării a ceea ce este hrană pentru suflet ce trece prin creiere.
Cine era IsPaul fără canale pentru filme, la nivel serios. Cele trei însumează toată listomania pe care o poate avea un avid al filmelor. De la trivia de duzină, la elemente de detalii super-interesante care sigur îți scapă. Orice ”cinefil” modern (adică să-i placă Hollywood-ul) este super încântat că există aceștia. Dar mai au și ieșiri spre arta cinematografică, și nu se rezumă doar la blockbuster-e.
A doua apariție a românilor în listă. Sector7 se bucură de un număr mare de urmăritori, fiind printre puținii haioși de pe net. Mă rog, dintre cei care au canale de youtube. Adică, mai pe scurt, hate față de MickeyHash. Mult hate. Seria principală Sector7 este Nimic Nou, însă, pe lângă astea, mai au și multe Sketch-uri care sunt departe de umorul repetitiv de tip Bendeac: ”hai să luăm niște personaje și să le puntem în diverse situații cu aceleași glume proaste”. Se-nvârte Brigada Diverse în mormânt.
Mai mult Watchmojo, pentru că sunt super diverși, și deși prea americani și conformiști, de multe ori găsești chestii interesante în listele lor de 10. Alltime10s sunt la fel, numai că un pic mai non-conformiști, în strânsă legătură cu AlltimeMovies. Poți vedea aici serii de la cei mai buni chitariști până la cele mai picante mâncăruri și cele mai dubioase jocuri. Dap, un must (nu acela de struguri) pentru oricine vrea să stea informat și, din nou, suferă de listomanie.
Iată-i și pe vechii noștri amici. Păi aici am învățat despre: Astronomie, Istorie, Guvern și Politică SUA, Biologie, Filozofie, Anatomie, Chimie, Fizică. Au niște serii de ”auto-învățare” cu câte 30-40 de episoade comprehensive, bine narate și foarte mișto animate. Urmărindu-i chiar simți că înveți câte ceva și înțelegi glumele cu referințe la Mongoli. Și trebuie să le mulțumesc fraților Green, în special lui John, pentru acest minunat canal.
Michael here. Mă rog, așa începe fiecare episod din acest mirific canal de Youtube. N-am cuvinte să-l descriu. Dacă toți cei de mai sus se scaldă în conformitate, deși străduindu-se să iasă din ea, Vsauce e departe de aceasta. Tot ce am pus mai sus te învață ce să gândești și un pic cum să gândești. Vsauce face din asta o meserie. Îți spune doar cum să privești un lucru și atât. Recomandările date de el sunt mereu la înălțime, iar temele îți îndoaie mintea. De la cum ar funcționa un pământ plat până la cum poți număra după infinit. Sau ce înseamnă 52 factorial. Sau, nu știu, orice. Și cea mai mare oftică pe care o am este că nu l-am văzut live la ComiCon anul trecut. Aia e, trece. Noroc cu internetul.
Articolul ăsta e simplu. Luăm declarații de la principalii șase candidați pentru scaun și le analizăm. Totul într-un stil pamfletar, bien sur.
Cătălin Post-doiu, /NL:
”Bucureștiul este o capitală europeană și va rămâne o capitală europeană pentru că România este o țară europeană și va rămâne o țară europeană”. Ăsta este genul de logică infailibilă pe care doar un viitor învins poate să o aibă. Dar e ok, nu ne supărăm. E bine să fim re-asigurați de viitorul european al Bucureștiului. Mi-era frică de faptul că vreun candidat vrea să scoată capitala de pe harta Europei. Super. Sper să o facă slogan, va prinde la cei cu alțhaimăr, sau la cei care au deficiențe de atenție. Poate nu și-au dat seama ca e vorba despre Europa în context. Cre’că vrea să facă ceva expediție spre luna înghețată a lui Jupiter, sau nuș’…
Firea, /SD.
”În toate statele civilizate cei care doresc să ajungă președinți provin din familii complete, sunt căsătoriți, au copii, au nepoți, au trecut prin toate etapele vieții”. Repede, sunați la pompieri ca i s-a supraîncălzit procesorul! Mi-e prea lene să mă apuc să mă iau de fiecare bucată din ce zice ea acolo. Care sunt alea toate state civilizate? Marea Britanie, Suedia, Belgia, Olanda, Canada, Australia, săracele, nu-s civilizate că nimeni nu-și dorește să ajungă președinte. Familii complete? Cam cum poți să vii dintr-o familie incompletă? Te-a născut tatăl tău? Cât despre toate etapele vieții, sper că n-au trecut prin ultima etapă, asta ar fi chiar ciudat (nu și pentru Dragnea)! Cre’că i-a șoptit vreun bâlbâit la ureche înainte de declarație: Fii rea, Firea!
Dn. Nicușor Dan, uuuSB:
”Decizia trebuie să fie luată democratic. Un referendum e scump, dar cred că oamenii vor avea încredere în modalitățile de sondare a opiniei publice”. Super, din nou. De două ori super. Păi bine boss oengist, trăi-ți-ar democrația să-ți trăiască, de ce nu ne-am gândit noi la asta până acum? Păi fii atent, că putem extinde ideea, nu mai facem alegeri, facem sondaje de opinie o dată pe săptămână și așa stabilim cine e președinte, cine e primar, câți și care să fie parlamentari, că deh, dă-o-n colo de legitimitate adusă de vot! Sunt scumpe și referendumul și forarea publică, dar cre’că sigur e mai ieftină o copie după Constituție.
Alde Prof. Dr. Daniel Barbu:
”Bugetul, programul național pentru prevenirea și tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii și programul național de combatere și tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetățeni afectați de acest hidos flagel al epocii noastre.” Ăstuia îi și place să vorbească mult. E bine că are părerea că nu suntem în Africa de Sud, mare importanță poartă cunoștința față de locul în care locuiești. Dar vi-l imaginați pe Barbu la discuția despre buget a PMB? ”Bugetul, fondul pentru școli și instituții de învățământ, m-a frapat! Este de […]% din total. Păi nu suntem în România să fie școala de stat. Cum, ce? Suntem? Ah… Neofasciști!”. Și ca o clarificare, ăsta-i candido… datul lui CAC Popescu Tăriceanu.
Robiță Turcescu /MP:
”Nu mai puteam vorbi despre ofițerul acoperit candidat la președinție simțindu-mă așa” (n.r. acoperit). Prietene, du-te ia o pastilă, dă drumu’ la muzică, simte-te bine! Dă pătura jos, descoperă-te, dar fi sigur să lași hainele pe tine, nu vrem să transformăm parodia asta de candidatură într-o tragedie. Ce nu pricep, finalmente, este cum de s-au adunat doi foști ”jurnaliști” să candido… eze pentru PMB? Ce îi califică, până la urmă? Se apucă de investigații interne? Trebuie să deconspire diverși? Nu știu, dar Turcică e haotic tare și cre’că o să ajungem să-l vedem cum în campanie ne zice că numele lui e Roberta, de fapt.
Bogdan Diaconu /RU. Cum cine? Extremistu’ ăla cu bancul cu patrula!
Da-ți-aș oftalmologu’ în judecată că te pune să patrulezi noaptea. Nu că m-ar deranja, dar cu ochii ăia divorțați, te confunzi între Ciorbea și Băsescu. Și IsPaul…
La el mi-e atât de greu să aleg o declarație decentă încât îi iau direct sloganul: ”Luptăm pentru o Capitală a românilor, a tuturor românilor și numai a românilor!”. Abia acum înțeleg declarația lui Predoiu, cre’că se lua de urmașul lui Vadim. Sunt curios cum va face Diaconu Bucureștiul capitala pentru românii din Valea Timocului. Sau din Bukovina (cu kappa). E interesantă abordarea, dar cel mai interesant lucru ține de demografie. Gen, doar 86% dintre bucureșteni sunt români (zice recensământul). Cum o să facă, o să dea o capitală specială pentru ceilalți 14%? Dar pentru secui, dă autonomie/independență ca să fie sigur că a lui capitală este doar pentru români? Progresist omul. A, români ca cetățenie? Wow! Îmi fac și eu firmă de panificație: ”Coacem pentru cei care mănâncă pâine, pentru toți cei care mănâncă pâine și doar pentru cei care mănâncă pâine!”. Hit!
Alții pică prea tare în derizoriu ca să fie băgați în seamă acilea. Și țin să reiterez caracterul pamfletar al acestei postări. Dar hey, cum am mai zis-o, în orice pamflet apare mult adevăr. Fi-ne-ar țărâna de bucureșteni ușoară că tre’i să alegem dintre matrafoxații ăștia.
Faptul că îmi place Tool n-ar trebui să fie o noutate pentru singurul meu cititor. Am mai spus-o și în alte circumstanțe, însă acum pot anunța că am găsit ceea ce ar fi descris drept ”the next best thing”. Bine, mulți ar zice ca ”the next best thing” ar fi A Perfect Circle, și n-ar greși, însă live, în România, mai greu.
Aseară, în Fabrica, a fost un eveniment cu patru formații tribut. Pantera, Metallica, Black Sabbath și Tool. Dar le-am greșit numele. Sunt, de fapt: Domination, Masterpiece, Prefix TM și Blame Hofmann. Evident, cum să ratez ocazia să fiu acolo, mai ales în condițiile în care pe Blame îi mai văzusem într-un eveniment solo în Quantic Pub (unde au fost demențiali), la care adaug influența pe care o primesc din partea găștii de ”groopies” pe care o are formația.
Headliner-ii au fost Domination, care poate intra liniștit în categoria unui ”supergroup” autohton, pentru că-l au la chitară pe Cezar Popescu de la Vița de Vie și la voce pe Ștefan Zaharia de la Negura Bunget, pe lângă alții. Din păcate, nu m-au ținut picioarele să îi ascult și pe ei, dar sunt convins că au rupt… E drept, am văzut niște filmări și sună… uhm… dominator băieții.
Dar să vorbim despre celelalte trei bucăți. Fiecare formație are, vizibil, o pasiune ridicată pentru cei cărora le plătesc tribut. Chitarele erau toate în aceleași pedale ca originalul, vocalii se străduiau cât mai mult să sune ca originalul, iar prezența scenică… Atâta cât poate să fie prezență scenică în Fabrica. Blame Hofmann au intrat primii. Publicul încă nu se strânsese în număr prea mare, că doar era ora 9 și jumătate. Sălița aceea mică, însă, populația a întors capul către scenă aproape hipnotizată pentru că, deși muzica era peste cum s-ar fi așteptat mulți să fie, proiecțiile din spatele scenei intrau hipnotic pe ritmurile progresive tipice Tool. Toți patru băieți sunt muzicieni adevărați și n-au fost leneși în adaptarea pe care au arătat-o publicului, ci au încercat, cât de matematic au putut, să redea atmosfera Tool. Puțină interferență cu publicul, au lăsat muzica să-și facă treaba. Bassul lui Vije te trimitea direct în spirala fiobonacciană, în timp ce ”Sandu Președinte” lua vocea și stilul lui Maynard și-i punea o carismă personală cel puțin interesantă. Casian (tobe) m-a surprins de cât de bine înțelege ritmurile astea nenaturale de 7/5, sau ce-or fi. Dar știm cu toții, cum conceptul Tool e condus de Adam Jones, la fel și aici, Alexandru Mitroi pare că ține totul din umbră. Ce reușea el să facă în stânga scenei și modul în care se înțelegea cu basul lui Vije, a ridicat ștacheta pentru cei ce au urmat mult prea sus. Bineînțeles, băieții au terminat cu un Lateralus la bis, în aplauzilele publicului deja dublat ca număr.
Le-a văzut el cum s-au dărâmat!
Apoi am experimentat ce înseamnă o pauză între concerte post-prohibiția românească, și deja mă întreb dacă mai e nefumător în România. Mă rog, ce știu eu? M-am lăsat de tutun acum vreo 2 ani. Și au urcat Prefix TM, tribut Sabbath. Am prins o bună parte din ce au cântat și, din fericire pentru ei, s-au raportat doar la vremea Ozzy. Solistul aducea bine cu celebrul britanic, iar efortul a fost unul onest. Din păcate, ștacheta a fost ridicată, cum ziceam mai devreme, mult prea sus. Chitara suna mai mult a Randy Rhoads decât a Toni Iommi, dar asta nu e un lucru neapărat rău. În schimb am avut o problemă cu basul și tobele. Basistul cred că e fan Chili Peppers mai mult decât Sabbath, că deși cânta corect, a preferat să sune a Flea, iar tobarul a bușit tempoul la vreo 2 melodii. Însă au plecat cu fruntea sus, pentru că le-a ieșit Paranoid de la bis. Se vede că sunt la început și sper să crească, pentru că e potențial!
Și apoi au venit Masterpiece, care sunt destul de vechi în domeniu, fiind headliner-i la diverse festivaluri de metal. Băieții înțeleg Metallica și nu par să se chinuie prea tare pe scenă. Chitariștii erau cel puțin decenți amândoi, însă m-am ofticat puțin să remarc faptul că solistul nu era și chitarist ritmic. Păi așa-i plătim noi tribut lui James Hetfield? Mă rog, clar sunt eu pretențios. Melodiile au fost corecte, însă mi s-a părut că aveau o sinergie bună, dar care nu-i avantajează cântând Metallica. Aș fi interesat de un album Thrash Metal original de la ei, pentru că au cunoștințele necesare. Dar hey, Creeping Death a fost chiar wow urlând din amplificatoarele lor.
Și din toată seara asta am plecat acasă doar cu gândul la cum a sunat și s-a văzut Vicarious la începutul Blame Hofmann și The Grudge. V-am zis că Lateralus e unul dintre cele mai bune albume metal scoase vreodata?
Multe abominații rezultate în urma generalizării accesului la net se petrec în spațiul internautic. Puține sunt însă de talia celui care pune spațiu înainte de semnele de punctuație. Nu înțeleg de ce trebuie masacrate regulile scrierii în acest hal. Îmi este greu să pricep de ce sunt atâția ignoranți online. Și ce e cel mai dureros este că aceștia își promovează, adesea, spațiile prin postări de genul ”radiosimplu”.
Hey, prostime, dați-mi șer și like pentru că am pus niște cuvinte într-o formă foto. Că tot am zis foto, foto credits: radiosimplu.
Cine sunt cei care pun spațiu înainte de punct? Sunt aceiași care parchează pe linia de parcare și în loc să repete manevra, o lasă așa. Sunt aceiași cu cei care stau în ușa metroului, în afara acestuia, în loc să-ți facă loc să cobori. Sunt cei care nu sunt în stare să scrie un doctorat, dar au aspirații la acest titlu. Sunt, până la urmă, cei care parchează pe linia de tramvai, adică niște proști pentru care oameni normali fac hernie. N-aș vrea să spun că sunt cei care dau autorizații de funcționare fără să viziteze locul. Cu alte cuvinte, exact nesimțiții care fac referire la nesimțiți. Pentru că, mnah, nu ne simțim.
În practic, n-am decât rugămintea: masacrați ce vreți voi, la voi acasă. Dar să masacrezi limba română, iar apoi să te plângi de incultură sau să arăți greșelile din cultura altora raportându-te la a ta, punând spațiu înainte de semnul exclamării, arată clar că nu ai legături strânse cu cotidianul.
Dar ce nu înțeleg este: de ce ai face așa ceva? Mie asta mi se pare la fel de gravă, dacă nu chiar mai gravă, ca greșelile de scriere. Păi cum știm să conjugăm, să articulăm, să punem cratimă sau să scriem ”vreun” legat, ar trebui să știm și cum se pun semnele de punctuație. Mă rog, că NU SE PUNE SPAȚIU ÎNAINTE DE SEMUL DE PUNCTUAȚIE. Sau n-am fost suficient de clar?
Nu cred că există carte în care să se pună ”spațiu-punct”. Sau ziar. Nu știu dacă am citit ceva oficial cu asemenea orori de bun simț. Singurul loc unde găsim spațiu înainte de semnul întrebării este pe internet. Și aș înțelege tastările făcute pe touch-screen, că deh, ni se mai întâmplă, dar când văd postări constante construite ca atare, unde fiecare articol, expresie sau luare de poziție își poartă trademark-ul spațio-punctual, înnebunesc pur și simplu.
Dragi blogări aspiranți și stimați oameni cu valori sociale crescânde, cu acces la net și dorință de a împărtăși păreri într-un mod tastat, nu insist să știți că nu se pune virgulă între subiect și predicat. Mă deranjează, dar nu chiar atât de tare că nu scrieți cu diacritice. Nu-mi place că nu știți când se pune cratimă. Dar, vă rog, în numele a tot ce a mai rămas sfânt printre regulile scrierii, nu mai puneți spațiu înainte de semnele de punctuație… Inclusiv paranteze și ghilimele.
P.S. Și să mai ținem minte un lucru: dacă ai pus semnul de punctuație, fie apeși pe butonul ăla lat din josul tastaturii, fie pe ciudățelul ”Enter”. Astea sunt, cu foarte mici și prea puțin notabile excepții, singurele două butoane ce trebuie folosite după semnele de punctuație.
P.P.S. Și eu fac greșeli multe. Și fac și mai multe abateri de la normele scrierilor, de aceea nu prea am pretenții în toate cazurile ce țin de scriere, am însă aici.
Satul Zăbrătău, comuna Sita Buzăului, județul Covasna este locul în care părinții mei s-au decis să-și petreacă bătrânețea (deși mai au până să fie bătrâni), iar motivele pentru această decizie sunt simple: viața la țară e mai ușoară, aerul mult mai curat, vecini puțini, liniște. Dar ce să vezi, partea cu liniștea și cu aerul curat a ajuns să fie o minciună. Motivul este simplu: fabrica de prelucrare a cherestelei din sat. Și când zic din sat, nu exagerez, se află fix în mijlocul acestuia.
Cu roșu – perimetrul fabricii. Cu galben – casa și terenul alor mei.
Eu știam că era dată ceva lege care interzicea construirea fabricilor în mijlocul localităților și obliga mutarea celor deja existente către periferie. Ori nu mă mai pricep eu la geometrie/geografie, ori ceva e clar în neregulă. Poate ne răspunde domnul primar. Sau poate mă înșel eu. Dar nu asta este important. În poza de mai sus (scuzați skillul în paint) se vede cum între casa alor mei și fabrică mai este o căsuță. Aceea îi aparține lui ‘nea Mircea, cel mai de treabă și harnic vecin pe care îl poate avea cineva. ‘Nea Mircea este tocat, din păcate, de zgomotul constant pe care îl are în casă. Toate măsurătorile pe care le-a făcut atunci când fabrica e pe treabă arată că decibelii reglementați sunt clar depășiți, iar reacția autorităților este, în continuare, zero.
Dar ce este și mai grav este felul în care ISU tratează problema. Fabrica produce foarte mult fum. Au nevoie să fiarbă cheresteaua în ceva leșie (nu sunt expert). Coșul prin care fumul și aburul (cred) generate în urma fierberii este mult prea jos, iar tot ce este evacuat se revarsă asupra satului. Cât de grav e? Păi ‘nea Mircea trebuie să-și aerisească paiele pe care le dă vacii cam o zi întreagă, altfel animalul nici nu se atinge de ele. Dar ce tot atâta vorbă, vedeți și pozele de mai jos.
Până la urmă, ISU a fost sesizat, alături de Primărie și cine mai trebuie. După răbdări multe și afumate, un reprezentant al inspectoratului s-a deplasat la fața locului unde a constatat incredibilul: fumul acela este, de fapt, abur. N-are ce să facă. Acum, cu toată răutatea posibilă, cred că singurul element care poate fi pus în foc în urma căruia să rezulte abur este banul. Păi una dintre principalele caracteristici ale zonei este că acolo e incredibil de frig. Aburul este, implicit, cald. Fizica aia proastă pe care am învățat-o la școală (sau chimia) îmi zice că aerul cald se ridică, și-mi mai zice că aburul, când atinge chestii reci se condensează. În poze puteți vedea cum aburul se duce drept în sus, iar atunci când nu se duce (știu eu ce spiriduși îl suflă spre lături), face condens imediat pe țiglele caselor. Sper că nota sarcastică este evidentă, totuși. La care adaug că nu înțeleg de ce aburul ăsta miroase a ars…
Bineînțeles că discuțiile nu s-au oprit aici. Reprezentanții ISU au avut chiar tupeul (că altfel nu știu cum să-i spun) să îi ceară tatălui meu să se legitimeze. Nu știu în calitate de ce anume i-au cerut asta… Plec de la o premisă de bun simț și zic că ”în calitate de reclamant”, dar reclamantul e tata, și nu inspectorul.
Și care-i problema, în fond? Păi pentru cât fum iese, coșul ar fi trebuit să fie de vreo 3 ori mai înalt. Casele din vecinătate sunt poluate cu fum, iar riscul unui incendiu în urma degajării incorecte a fumului este uriaș. Despre felul în care asta afectează mediul nici nu mai zic. Habar nu am ce combustibili folosesc, dar sper că sunt ”legit”.
”Pe surse” aflu că fabrica i-a aparținut lui Hrebenciuc și lui Hayssam (nu de-o dată și nu neapărat în această ordine). În afara primei litere din nume, cei doi mai au în comun penalitatea în care se scaldă. Actualmente, înțeleg că fabrica este la un alt proprietar, afișând cu ostentație steagul Suediei pe poartă. Ce va să-nsemne asta, nu știu. Cert este că diverși inspectori de mediu, primarul, IJSU și alții le-au trecut poarta și tuturor li se pare în regulă ce se întâmplă acolo. Inclusiv deversările din micuțul râu Zăbrătău. Probabil aceea e doar o spumă de ras uitată-n chiuvetă de cineva de acolo. Nu? Cum? Mă-ntrebați de ce este efectiv arsă scurgerea și betonul din jurul ei? Păi de unde să vă spun eu, dar ce sunt chimist? Eu zic că e chiar în beneficiul mediului să aibă parte de asemenea leșie…
Și care-i scopul acestui articol? N-are unul anume. Vreau doar să arăt cât de dureroasă e indiferența, corupția, nesimțirea și, până la urmă, abuzul. Cam ce se încearcă a se arăta de când #Colectiv. Fabrica aceea creează vreo zece-cinșpe locuri de muncă. N-aș avea nimic dacă totul ar fi legal și fără să deranjeze viețile oamenilor care, până la urmă, locuiesc acolo. Dar ce vă pot spune este că va urma…
Păi fără prea multe detalii vă zic cine cred că va câștiga și cu cine țin, unde e cazul.
Cel mai bun film: Păi cum? The Revenant, bineînțeles. Să moara Cetepeul de ofică! Totuși, mi-aș dori mult să ia Mad Max. Cât despre filmele care nu merită nimic, Brooklyn, Bridge of Spies și Marțianul sunt pe această listă.
Actor rol principal: for godssakes, dați-i-l lui Leo, odată! Și trebuie să menționez că nu știu ce caută Matt Damon acolo. Chiar mă depășește.
Actriță rol principal: Ei, acum i-acum. Țin cu și pariez pe Brie Larson, dar nu pot să o scot din cursă nici pe Cate Blanchett.
Actor rol secundar: Asta deja este mult mai greu decât la rol principal. Nu vă ascund că preferatul meu din listă este Hardy (Revenant), dar cred ca statueta va merge la Mark Rylance (Bridge of Spies), care nici măcar nu e îngrijorat. Știe că nu va ajuta.
Actriță rol secundar: Jenifer Jason Leigh a fost impresionantă în The Hateful Eight. Dar cine nu a văzut-o pe Kate Winslet în Steve Jobs, n-a văzut actorie. Cum a reușit ea să țină impecabil acel ușor accent polonez pentru mine este, în continuare, o enigmă. Plus că mi-a luat vreo 3 minute să-mi dau seama că e ea. Deci pariez pe Kate.
Regizor: Greu. Adam McKay (Big Short) nu-l va lua, asta clar. Dar toți ceilalți au ceva merit. Anul acesta aș paria, totuși pe George Miller (Mad Max), care a reușit să facă dintr-un film fără scenariu o capodoperă cinematografică. Locul doi ar merge la Inarritu (The Revenant).
Scenariu Original: Aici se bat: Straight Outta Compton, Ex Machina și Spotlight. Ținând seama de scandalul făcut cu lipsa nominalizărilor pentru oameni de culoare, cred că va lua și pariez pe Straigt Outta Compton.
Scenariu adaptat: Bătaia se dă între The Big Short și Room. Marțianul e un rahat în comparație cu cartea. Decizie finală: The Big Short (deși Room mi-a plăcut mai mult, personal)
Cinematografie: Cine n-a văzut Mad Max nu merită să discute despre subiect. E adevărat, și Hateful Eight și Revenant au câte ceva deosebit, dar nu se compară.
Costume: Wow, anul acesta iarăși avem de unde alege. Oscarul are un istoric în a fi ”sucker for history”, deci Mad Max cam iese din tipar. Așa că, The Revenant it is.
Mixaj Sunet: În sfârșit a apărut și Star Wars printre nominalizați. Dar tot Mad Max le ia fața. Clar pariu câștigător.
Editare Video: Eh, aici e aici. The Big Short se laudă cu o editare aparte, dar, din nou, prea ieșit din tipar. Totuși, cred că va lua The Revenant, pentru a repara nedreptatea lipsei nominalizării de anul trecut a lui Stephen Mirrione.
Editare sunet: Eh, aici iară țin cu mizeria aia de film care nu-i place lui Cetepeul. Numai cum se bătea toba și venea respirația lui Hugh Glass în armonie merită luat în seamă pentru un Oscar. Și se bate, din nou, cu Mad Max, deși cred că ia cel dintâi.
Efecte Vizuale: Greu. Mad Max!!!!
Machiaj: sunt doar 3 nominalizări, dintre care doar Mad Max poate să câștige.
Melodie: Deja habar n-am. Crecă mizeria aia de la Cinzeci de umbre maro, că e cam singura de a mai rulat pe la radio.
Muzică originală: De dragul vremurilor demult apuse: John Williams (Star Wars).
Desen animat: Inside Out.
Production Design: MAD MAX. Sau nu s-a înțeles încă?
Uitați-vă și voi… cum să nu ia imaginea asta Oscar?
Paul Ispas - IsPaul.ro 