Cum n-am nimic împotriva unui om de rând care greșește gramatical, am ceva cu Ministrul Justiției care pune virgulă între subiect și predicat. Cum n-am nimic cu un portar care nu știe să tragă la poartă, am ceva cu un atacant care nu știe să o facă. Da, am făcut analogii fotbalistice.
Acum, am luat raportul lui Tudorel la puricat, că am auzit că ar avea probleme. Nu că sunt eu vreun zeu al gramaticii, că nu sunt. Știi cum se zice: ”Cine poate, face. Cine nu poate, predă. Iar cine nu predă, își dă cu părerea.” N-am să mă iau de stilistică și chestii subiective, ci strict de elemente de bază ale gramaticii limbii române, elemente despre care se presupune că le stăpânești chiar bine când faci legi sau îți dai cu părerea despre constituționalitatea acestora, în calitate de judecător al CCR, pentru Tudorel a fost judecător al CCR.
Ah, nu mă voi lua de tot documentul. N-am timpul necesar să-l parcurg pe tot. Dar voi puncta, selectiv, momentele de incoerență gramaticală. Și dacă vreți să-l consultați, click acili-șea.
– A doua propoziție se încheie cu semnul exclamării precedat de spațiu. În standardul de scriere al limbii române, semnele de punctuație nu sunt niciodată precedate de spațiu!
– Al patrulea alineat arată cât de gravă e înțelegerea virgulei pentru autorul textului: avem virgulă între subiect și predicat în construcția: ”legile de modificare a legilor justiției, au fost adoptate, câteva soluții au fost declarate[…]”
– Pagina a 2a aduce din nou spațiu înainte de semnul exclamării, la finalul primului paragraf.
– Tot pe pagina a doua, la al treilea paragraf avem o inconsistență în construcția ”Legea fundamentală.” Ori scriem ambii termeni cu literă mare: ”Legea Fundamentală”, ori cu litere mici, de dragul consistenței. Nu e grav, e ciudat.
– Tot pe pagina a doua, din 36, vedem o altă inconsistență în scriere. La ultimul paragraf, se menționează un articol de lege, scris: ”art.54 alin.(4) coroborat cu art. 51 alin.(2) lit. B) din Legea nr.303/2004 privind[…]” Aparent, spațiul în dactilografiere ține de rezultatul aruncării monedei, nu de consistența uni text. Bine-bine, important e să înțelegem, nu să avem un text care respectă regulile de scriere. Ce, suntem la Ministerul Justiției aici?
– Pe pagina a 4a, subliniat și îngroșat, Tudorel ne livrează o frază deosebit de lungă unde remarcăm lipsa, zic eu, necesară a verbului ”a fi”, dar care poate fi subînțeles, însă punctăm lipsa unui ”al” în construcția ”comportament lipsit de loialitate constituțională al procurorului șef DNA”. Evident, sunt malițios. Știm despre cine e vorba și fără o română folosită corect.
– Din nou, se pare că înțelegem greșit obligativitatea folosirii literelor mari pentru fiecare cuvânt din numirea unei instituții, Tudorel deținând adevărul. Ne arată, încă o dată, la pagina 5, al doilea paragraf, că e arbitrară treaba. Prima dată zice ”Curții constituționale”, iar 9 cuvinte mai târziu scrie ”Curții Constituționale”. Eu zic să ne decidem, c-așa-i frumos!
– La penultima frază de pe aceeași pagină cu numărul 5, citim ”În raport de dispozițiile legale care constituie temei al revocării[…]”. Acum, ori e ”în raport cu dispozițiile legale”, ori e ”În raportul de dispoziții legale”. Eh, o greșeală de tipar.
– La partea ”3)”, tot îngroșat și subliniat, Tudorel ne zice o dată ”procurorul șef al DNA” apoi, ca să știm că scrie ”cum vrea mușchii lui”, zice: ”refuzul procurorului șef DNA”. Ca și cum am zice ”procurorul șef România” și ar avea sens.
– Iarăși avem un dactilograf prost. Sper că a stat Tudorel la taste, că e inadmisibil să ai pe cineva care scrie ”apreciem ca fiind inadmisibilă a astfel de abordare”, la pagina 12, și să-l păstrezi angajat. Sau poate e vina celui care trebuia să citească și să-și asume textul, știu eu?
– Mie-mi plac ghilimelele. Arată fie că dai credit unui alt om mai deștept decât tine, fie că faci mișto de un termen. Ca să funcționeze, ele trebuie lipite de începutul și sfârșitul construcției. Dar când scrii cam așa <<[…]funcției de conducere a unei autorități publice”. Performanța” procurorului șef DNA[…]>> mă pierzi. Pentru mine e clar că voiai să scrii ”performanța”, că nu sunt prost. Dar sunt suficient de prost cât să mă uit după locul în care încep ghilimelele, crezând că se termină la cuvântul ”publice”. Eh, fiecare cu gradul său de prostie.
– Profesor fiind, mă gândesc că e dificil să fii corectat, deci ești intransigent când cineva îți spune că fraza n-are sens. Dar îmi asum eu rolul ăsta. Fraza ”Au existat, așadar, trei conflicte juridice de natură constituțională demonstrează refuzul cooperării constituționale loiale de către…” nu are sens! Fraza fără sens e la primul alineat al paginii 13 (cu noroc).
– Și că tot vorbim de fraze fără sens și de pagina 13 (cu noroc), dau un ban celui care îmi explică logica de sintaxa a frazei a doua. Pentru că fraze fără propoziții predicative nu prea există. Și că mi-e lene s-o transcriu, dați un ochi în poză.
– Eu sunt certat cu virgulele. Le pun excesiv uneori, alteori deloc. Am ceva în comun cu Tudorel care simte nevoia să pună o virgulă în plus ”[…]relevă comportamentul excesiv de autoritar, cum ar fi aceea că, personal a supravegheat[…]”. Tăiați virgula de după ”că” și veți vedea că sensul frazei chiar se îmbunătățește, tăind bruschețea nenecesară creată de virgulă. Ea ar avea sens dacă ar urma o enumerație, ținând loc de două puncte, dar citind fraza de la pagina 16, îți dai seama că nu e vorba de așa ceva.
– Și că tot suntem la capitolul virgule, probabil ați remarcat că TT e mai de modă veche, așa, și că moda veche dictează ”nu se pune virgulă înainte de și”. Adesea adevărat, însă nu și în construcția ”[…]ieșirile în spațiul public la care urmează a mă referi și alte constatări ale Inspecției Judiciare”. Detalii găsiți la pagina 17, sus.
– Am ceva studii în comunicare politică, și știu diferența dintre un discurs și un raport scris. Într-un discurs inserezi tot felul de elemente care să-ți ajute intonația și dicția. Cam asta e senzația pe care o am citind propoziția ”[…]reducându-se totul la nivelul unei simple discuții apărute…brusc.” O dată că trebuie să pui și tu spațiu la punctele alea de suspensie, și a doua că sunt cele mai inutile puncte de suspensie din istoria rapoartelor care conțin puncte de suspensie. Toate la pagina 21.
– Iarăși un ”typo”, tot la pagina 21, unde domnul Double-T zice ”[…]s-a lansat într-o critică dură a adresa unor[…]”. Eh, ”a”, ”la”, tot aia.
– Apreciez folosirea diacriticelor în mai tot textul. Mare lucru! Totuși, la pagina 26, când TiTi o citează pe LCK, a luat cu copy/paste din altă sursă și nu a pus ă-urile unde se solicitau, zicând ”ca exista o încercare de a[…]”. Nu e prima dată și nici ultima dată când întâlnim asta în raport.
– Știți cum am început cu virgula între subiect și predicat? Ei, cred că Tudorel are o problemă cu definirea subiectului într-o propoziție. Când nu trebuie, pune virgulă, când trebuie, nu. Ia uite-l în acțiune, la pagina 29: ”Într-un stat de drept, procurorul, chiar și șef al DNA trebuie să respecte principiul legalității”. Or, dacă subiectul este ”procurorul”, atunci posibila lui funcție nu este subiect, deci trebuie delimitat de virgulă.
– Voi ați auzit de cuvântul ”mediala”? Înseamnă ”care se află la interiorul cuvântului”, conform DEX. Dar nu așa l-a folosit șeful la Ministerul Justiției la pagina 31 când a zis ”[…]mai mari decât mediala nivelul Ministerului[…]”. Un spațiu amărât poate schimba sensul cuvântului, dar cui îi pasă?
– Ultima, la fix ultimul rând, și pentru că așa v-am obișnuit, complementul circumstanțial de mod nu trebuie separat de verb prin virgulă atunci când este alăturat acestuia. Adică ”[…]pentru a decide, potrivit competențelor legale.” ne arată că T cel dublu scrie, potrivit prostiei sale (sic!).
Știu, majoritatea celor pe care le semnalizez țin fie de punctuație, fie de dactilografie. Sunt malițios, însă fix așa mi se pare că e și domnul TiTi cu LCK. Îi impută lucruri care în mare nu țin de ea, sau care nu au gravitatea impusă. Poate sunt vreo două excepții chiar importante. Atât față de LCK, cât și față de gramatica lui double-T. Și nu știu ce e mai grav, faptul că un expert în lege nu e în stare să scrie într-o săptămână un raport de 36 de pagini fără greșeli flagrante, sau faptul că un om care face management de instituție timp de deja 5 ani are șanse să greșească?
Sursa foto aici
IsPaul zice 