Filmografie şi "must see"-uri – Pagina 3 – Paul Ispas

Virtuți nesperate ale Omului-Pasăre

Deunăzi mă gândeam să scriu un articol despre cât de ușor poate fi să critici într-un mod distructiv. Cât de ușor poate fi să bagi epitete nelimitate și comparații ”de stradă” despre varii lucruri/oameni/artă. Termeni precum ”mizerie” și ”porcărie” sunt încă atât de des întâlniți încât pot fi văzuți drept clișee, problemă rezolvabilă cu doar un pic de imaginație: ”o cretineală perversă a cărei singur scop este enervarea auditoriului, care și așa are așteptări reduse, iar dacă nu are, cu siguranță își merită epitetul de <<idioți>>”. Simplu.

Nu este și cazul lui Birdman. Dar deloc. Mai mult decât atât, filmul dezbate inclusiv aceasta tematică la un moment dat, într-un mod destul de realist și foarte bine punctat, omițând însă valoarea constructivă a criticii. Dar contextul justifică această omisiune.

Harvey Birdman – Attorney at law. Nu, nu despre el e vorba.

Simt nevoia să mă repet: nu este și cazul filmului Birdman, film care, alături de ”The Grand Budapest Hotel” intră clar în categoria celor mai atipice și totodată fascinante pelicule ale anului 2014 (deși primul menționat a ajuns la noi abia ieri). Încă de când am văzut trailer-ul m-am rugat să nu fie doar o porcărie filmul, și se pare că Inarritu mi-a ascultat rugăciunile, motiv pentru care-i mulțumesc. Omul a reușit să creeze un film de-a dreptul hipnotic, folosind o tehnică de filmare extrem de fluidă și scoțând în evidență exact cea mai expresivă parte a omului, în funcție de circumstanță. Tot ceea ce înconjoară un personaj este folosit pentru scenă, de la banalele hârtii igienice și rumoarea de pe Broadway până la obsesivele oglinzi, ce mereu marchează momente de pseudo-auto-reflecție.

În rest, nici nu știu ce să mai zic de bine despre el. În poveste este greu pentru cei de vârsta mea să se regăsească, însă sunt anumite momente în care felul în care caricaturizarea trăirilor interioare ale personajelor invită la empatie, devine chiar debordant. Într-un mod haios, propoziția asta de am scris-o chiar are sens. Cam la fel este și filmul, face sens pentru că, de altfel, este și o satiră la adresa cultului creat în jurul actorului Hollywood-ian, ajungând într-un moment să puncteze bine că aceștia nu-s actori, ci sunt niște celebrități. Și că tot sunt la capitolul actori: nimeni nu a jucat prost în acest film. Mai mult, cele trei nominalizări la Oscar de care se bucură actorii sunt pe deplin meritate, în special datorită faptului că ”no one steals the show”, ceea ce arată buna sinergie a cast-ului. Iar pentru fani, prezența lui Keaton în acest rol este o trimitere clară la trecutul lui ca Batman, și tot pentru fani, vocea groasă pe care o pune atunci când ”devine” Birdman este un fel de palmă dată cancerului la gât a lu’ Bale. Asta mă trimite la o discuție din acea groaznică (sic) comedie ”Neighbours”, în care Seth Rogen zice că pentru el Batman e Keaton, iar un copil cu care stătea de vorbă zicea că nu, Batman e Bale.

Dar revenind la oile noastre, neapărat trebuie să zic că fiecare nominalizare dintre cele nouă este meritată. Globul de Aur pentru actor și scenariu confirmă calitatea filmului, deși iese grav din tiparele Hollywood-ului din mai toate punctele de vedere, cu excepția limbii.

Bottom line: Mulțumim Inarritu!

P.S. Știați că Birdman e un rapper? Google images… Că tot vorbeam de ignoranță.

Interviul – sau cum să faci marketing in 2015

Acum 5 minute am închis VLC-ul pe care rula ”The Interview”. Poate cea mai tare comedie a anului, după Grand Budapest Hotel. Și tot acum 5 minute am realizat că există un nou cuvânt în marketingul mondial: ”honeypot”. Nu știți la ce mă refer, uitați-vă la film și contextualizați ”iminența atacului hackerilor” și lansarea pe youtube a filmului.

Nu știți de unde să luați filmul? Try here.

Pe lângă mirobolanta strategie de marketing folosită de cei implicați, trebuie să spun că am văzut un ”instant classic”. Are tot ce-i trebe: autocritică, replici memorabile, un cățel adorabil și, nu știu încă dacă din păcate sau fericire, un James Fanco ce ”overplays his role”, care poate la început e un pic enervant dar devine foarte amuzant. De asemenea, avem și un ”cameo” al lui Eminem în primele 5 minute care este incredibil de epic, și care setează perfect tonul filmului.

Ca să revenim la marketing, nu, ”the interview” nu trebuia lansat mai devreme. Este un ”Christmas movie” în toata splendoarea. Explică în nenumărate rânduri strategiile de marketing ce au stat la baza promovării lui, și în același timp oferă un umor cum numai Rogen și Franco știu să creeze. Culmea, nu apare nici un joint în film. Iar în ceea ce privește clișeele, sunt atât de bine tratate încât ai mereu impresia că-ți scapă câte ceva, tocmai de asta filmul cere să fie văzut și a doua oară.

A, cât e de bun ca film? Are 9,3 pe IMDB de la peste cinjdemii de votanți. Într-o notă mai realistă, eu i-aș da peste 8.

Chris Nolan – Kubrick much?

Da, am fost la Interstellar aseară. M-am pregătit sufletește că voi anchiloza 3 ore pe scaun și, prevăzător ca Mircea Badea la film, am făcut un piș înainte să-mi iau cea mai mare cola pe care o avea de oferit IMAX-u din Afi. Filmul începe cu un Christopher Nolan care mulțumește Cinema City că urmărește această experiență așa cum a fost ea intenționată. Primul semn că omul e departe de a fi un marketer, ci mai degrabă un cineast adevărat.

Uitați-va la imaginea asta… Apoi comparați-o cu posterul unor sefeuri mediocre precum Avatar. Nu ”dă lest irbender”, vorbesc de campania de marketing a lu’ Cameron…

Premisa filmului este una simplă pe care nu se insistă prea tare, însă relațiile dintre personaje sunt mult mai mult decât simple. De altfel, Nolan ne-a obișnuit cu legături care transcend simțurile de zi-cu-zi, în filmele sale. Până la urmă, ăsta este și fundamentul întregului său film, un fel de metaforă pentru quantum entanglement… și nu vreau să insist prea tare pentru că o dau în câmpul spoiler-elor.

Cât despre arta vizuală, chiar am zis când s-a terminat că ăsta este ”cel mai frumos film pe care l-am văzut”. Și sunt serios când zic ”frumos” la propriu. Cadrele pe care le alege Nolan pentru a transmite ceva, fie frustrare, singurătate sau speranță, sunt de-a dreptul fantastice, mai ales când se îmbină cu toate culorile alese, acestea neieșind din tiparul logicii. El chiar mi se pare singurul om care ar putea să facă ceva atât de întunecat precum spațiul un loc incredibil de frumos. Și tocmai asta m-a făcut să exclam la un moment dat, cu foarte multă apreciere către el: ”Nolan, Kubrick much?”, iar asta pentru că am vaga impresie că regizorul încearcă un tribut/continuare a Odiseei Spațiale 2001 și chiar recomand să vedeți acest film acasă înainte să vă duceți la Interstellar. Sau să vă uitați după, știu eu… poate are alt efect.

Dacă Academia Americană de Film nu-i va da Oscarul pentru cel mai bun regizor lui Cristopher Nolan nici anul acesta, eu susțin demiterea bătrânilor ălora libidinoși.

Lawless – far’ ghi leji…

Mno, păi cum ziceam mai devreme, am fost la filmul pricinuit. Mi-a venit destul de greu să trec peste traducerea proastă, și anume ”în afara legii”, care mi se pare un cretinism ișit din comun.E ca și cum ai traduce ”matrix”în”matricea”.

Primul film văzut pe peliculă în cam 5 ani. Am și uitat cât de proastă era treaba, și ma bucur enorm de era digitală. Frig în sală și mulți țărani care și-au lăsat ambalajul de la înghețată pe jos. Dar să trecem peste tipicele greșeli umane. Sau erori umane. Cam aceeași eroare pe care a făcut-o regizorul bagândul pe Șia în filmul ăsta. Dacă vorbim de 3 actori de calibru: Guy Pearce (care-și ia nominalizare la Oscar pentr rol), Garry Oldman (care n-apare mai mult de 10 minute în tot filmul) și Tom Hardy (poate cel mai bun din generația lui), putem spune că filmul s-a stricat când îl ai pe LaBeuf în rol principal.

Da, da, știu, așa zice și tipu de pe 3lăr. Dar câtă dreptate are. Este penibil ca actor, și personal cred ca Hollywood-ului i-ar sta mult mai bine fără. Este același personaj în toate filmele în care apare, deci plictisitor.

Nu același lucru pot spune despre Hardy care e din generația lui Fassbender și care s-a pretat genial la roulul de țărănoi american. Dap, el este britanic, deci se poate vorbi despre o transformare destul de dificilă. Ce-i drept, mulți britanici dându-se americani îs în cinematografie, dar invers, americani pe rol de britanici, mai rar.

Revenind, filmul prezintă o acțiune destul de violentă într-o perioadă la fel de neagră din istoria SUA. Povestea e foarte bine scrisă, ca majoritatea filmelor bazate pe cărți, iar personajele sunt incredibil de bine conturate. Actorii (cu o excepție) își fac treaba destul de bine; costumele sunt bine alese însă există niște lipsuri la capitolul imagine și sound editing. Asta e dovada că filmul nu prea a avut cine-știe-ce buget. Însă mereu voi prefera un film cu buget mai mic și de calitate, decât unul plin de CGI și cu actori triști ca Avatar sau Transformers (știm de ce).

Totally random ideas!

Am o totală disatisfacţie… Nu ştiu unde să o înregistrez. Este genul ăla de somn pe care îl ai, dar nu pentru că eşti obosit, ci petnru că eşti plictisit. Monotonia se manifestă constant, iar lipsa scrierii pe blog a făcut parte din această monotonie. Aşadar m-am gândit să rup îndelunga tăcere şi să tastez câteva idei.

Cu ce să încep… Păi în primul rând trebuie să spun că am văzut vo 2-3 filme care trebuiesc trecute în lista de „obligatoriu” sau cum ar zice vrun anglofon: „must-see”-uri.

Deci, ca să vedeţi că holocaustul a fost biliboaca pe langă ce s-a petrecut în Africa, uitaţi-vă la Hotel Rwanda, şi veţi înţelege că atunci când evreii se plâng că au fost biblibociţi de nemţi ei fac un abuz şi noi suntem fraieri că punem botul. Tot în categoria Africa intră şi „the last king of Scotland”. Ambele filme se bucura de nominalizări şi laureaturizări (nu lăturizări) oscarigene.

După această scurta incursiune în lumea filmului, trebuie să trecem la cotidian şi să spunem că Sorin Ovidiu Vântu a fost în sfârşit arestat. Ăsta o să păţească precum Al Capone şi o să fie închis pentru o chestie mult mai măruntă decât ceea ce a făcut. Măcar atât să primească cei 400.000 de păgubiţi, adică 4,5% din populaţia ţării şi mult mai mult dacă este să luăm în considerare familiile pe care aceştia le aveau în întreţinere.

România joacă un fotbal de rahao, sau căcat, cum ar zice alţii… Nu suntem în stare să batem Belarus sau Albania, singurele ţări geografic în Europa a căror economie aproape că o întrecem. La toate acestea se adaugă faptul că s-a remaniat guvernul, fapt coroborat cu lipsa acută de inteligenţă în rândul celor care stau cu ochii pe agitatori.

Observ un continuu şi perpetuu „hate speech” în rândul televiziunilor româneşti. Duna TV urlă că vrea ţinut secuiesc, Beunu Teve zice că băsexu e şmecher cu j m, apoi apare Badea M care spune că nu este adevărat, iar la realitatea se întreabă „păi cum, băsexu a spus că e şmecher, deşi nu este, ceea ce înseamnă că nu este”, apoi tot pe beunu teve se dă în reluare ca băsexu e şmeker, numa că pe oteve s-a dat înainte de arestare reluarea arestării. Cu alte cuvinte sunt scârbit de televizor.

Noroc că mă mai uit la discovery, care şi aia haleşte cu Perversu ca pă Târgu Ocna tot felul de inepţiozităţi. A, scuze, vorbeam defapt despre Neişionăl Giogrefic Cianăl, că Discovery este relativ OK.

Muncesc, mănânc când apuc, n-am bani (de altfel asta nu e noutate), vreau sa intru la master, ceea ce înseamna că trebuie să îmi fac un eseu şi un dosar şi să îl şi depun, vreau să dorm, şi nu mai ştiu. Cert este că trebuie multe!

Vă pup şi ne vom mai povesti când mă voi plictisi din ou.

Stralucirea eterna a mintii fara pete

Doar ce am terminat de scanat acest film, bineinteles in varianta traductiv-englezeasca. Am reusit sa inteleg ca pana la urma se pot face si filme foarte bune de dragoste, dar totusi „it bugs me”… De ce majoritatea filmelor de dragoste au ceva de a face cu memoria (ma rog, cele considerate bune). Ma refer aici la „The notebook” sau „500 days of summer”, ultimul mai mult sau mai putin. Pana la urma, vreau sa ajung la ideea ca, personal, „Eternal sunshine of the spotless mind”, cu Jim si Kate (si intr-un mod ciudat, Tom Wilkinson, un actor care personal imi place foarte mult), este probabil cel mai tare film de dragoste, gen, pe care l-am vazut pana in data de 18.02.2010, ora 02.30.

Ceea ce este si mai interesant este ca scriu pe blogu-mi despre asta si va recomand. Iar in acelasi timp imi cer o scuza pentru ca nu am scris cu diacritice, dupa cum v-am obijnuit, insa am o oarecare problema cu ceea ce inseamna input language in uidous 7, bineinteles dupa update-uri. Any ideas?

Vizionare placuta celui ce a fost determinat de postu-mi sa dea cu pupila asupra filmului (era sa zic peliculei dar asta ar fi fost cel putin tehnic gresit)

Bite my shiny metal Futur-ass

futurama-bender

După cum v-am dezobijnuit, de fiecare dată când văd câte ceva pe ecranul lui Gimmy şeruiesc şi cu voi. Am terminat de văzut cele mai cretine (probabil) desene făcute vro dată. Este vorba despre Futurama. Probabil ştiţi despre ce vorbesc, de desenele alea făcute de creatorii The Simpsons. Ăstea sunt deosebit de bătute în cap. Au cel mai retardat umor şi idiot robot pe care l-aţi văzut vro dată acţionând ca un cleptoman get beget.

Vă recomand, dacă aţi rămas fără episoade de privit în timpul liber să torrentaţi Futurama şi să enjoy it. Are şi vo 4 lung-metraje care nu se dezic nici ele de imbecilitate şi apariţii speciale de la Al Gore până la Snoop Dogg.

Vocea fetii din aşa zis-ul „lead” este a lu’ Katey Sagal, adica Peggy Bundy, şi pentru cunoscători, îşi face şi Seth MacFarlane apariţia. Nu pot să zic decât că sunt geniale, imperceptibile însă de publicul ultra-tânăr, deci destinaţia fiind cei cu creierul cât de cât copt.

Enjoy

Haina îl face pe om

Batman - T-shirt Yup, that’s my t-shirt. Adică vreau să zic că mai cool de atât nu se poate… Este într-adevăr apogeul existenţei multora dintre voi şi eu l-am atins.

Adica deci da, am tricou cu Batman!

Acum fără să facem mişto (deşi nuanţa caterincară se păstrează) vreau să spun că este singurul „super-erou” faţă de care deţin o oacare obsesie (pentru unii destul de consistentă). Este incredibil de cool din mai multe puncte de vedere şi adesea realizat în variante de scurt metraj, lung metraj animat sau filmat, TAS sau o serie de filme într-un mod genial care adesea atrage atenţia publicului. Plecând de la Adam West care avea faze de genul „Shark repeleant spray” şi terminând cu mult prea culminantul „The Dark Knight” ce a cules câteva premii Oscar şi un Heath Ledger aflat la o înălţime inimaginabilă chiar şi de către nemiloasa doamnă cu coasa.

Una peste alta, am tricou cu Batman şi mă mândresc cu asta, sunt chiar fericit şi îl voi purta de câte ori voi avea ocazia, dar nu o să fac ca rock-erul din bancul cu tricoul cu Metallica.

Uitaţi-vă la Batman oameni buni pentru că este mult prea „jmeker” şi chiar foarte entertaining, bineînţeles asta doar dacă avem afinităţi în gusturi.

A, şi doar de chestie, pe câţi copi-adulţi-fani-whatever aţi văzut voi cu tricou cu batman? Eu personal pe nimeni, doar Superman şi Spiderman şi Hulk şi din când în când The X-men, cam atât, deci sunt şi mai cul.

Departed, The

Am fost şi eu astăzi la şcoală, deşi unora li s-ar părea un lucru normal mie nu, în ideea că nu aveam nici o treabă cu clădirea facultăţii, ci doar cu xeroxul din apropiere şi cu barul de viz-a-n’faţă. Aveam cursurile la o anumită materie pe care majoritatea colegilor mei nu le aveau, şi am făcut un exces de zel aducându-le.

Irelevanţa acţiunilor mele de benefacto este naturală, dar cu ce era să încep, direct cu faptul că am pierdut la whist? Dap, se mai întâmplă. Pentru prima partidă n-am scuză, am ieşit pe locul 3 (din 6, nu fiţi răutăcioşi) iar în a doua partidă am ieşit pe ultimul loc cu vo 10 puncte. Dap, v-aţi prins, jucam la zero şi aş fi câştigat dacă şansa nu ar fi bătut matematica.

Totuşi, nu astea sunt cele mai mari realizări ale mele de pe ziua de astăzi, ci faptul că am văzut un super film. Îi zice „The Departed” şi îi mulţumesc ăstuia pentru că mi-a zis de el. E regizat Scorseze şi are vo 4 oscaruri. Ştiu, sunt cam „lame” că nu l-am văzut până acum, dar sper că sunteţi îngăduitori şi veţi citi ceea ce voi tasta până la capăt.

Mă rog, filmul are 2 ore şi 2 sferturi, iar în ultimele 2 treimi de oră am făcut febră musculară la cât am strâns din fese. Am omorât vo 3 ţânţari şi o viespe de m-am simţit precum Croitoraşul cel Viteaz. Abia acum îmi dau seama că ar trebui să pun aparatul ăla de ameţeşte gâzele în priză… Gata! Revenind la film, este un must see obligatoriu (pleonasm? poate) şi aştept părerile voastre spre a vedea dacă sunt singurul cu febră musculară au ba.

Vizionare plăcută!