Repede, care e ideologia PSD? PSD e de stânga? E social-democrată? Nici vorbă. Partidele de stânga sunt pro-drepturile omului, pro-stat, pro-instituții, anti-discriminare, pro-imigranți. Pe politici economice, social democrații susțin taxele progresive, scăderea diferenței dintre cei bogați și cei săraci, etc. PSD nu face mai nimic din astea. Păstrează cota unică de impozitare sub pretextul ”așa vrea Tăriceanu”, nu vrea să reducă diferența dintre bogați și săraci, că asta ar însemna ca Dragnea să renunțe la vila aia a lui și fiu-său la BMW-ul de 110.000 de euro cu ITP-ul expirat. N-au cum să fie pro-imigranți, că sunt eurosceptici, nu sunt pro-instituții, că sunt anti-DNA, anti-Justiție, totul să fie politic. Dar ce sunt de fapt? Vă spun eu, și am să mă argumentez: penibili. Continuă lectura „Ideologia penibilului”
Pentru ei
Părinții mei sunt plecați din țară de ceva timp. Mama de aproape opt ani, tata, cu pauze, cred că a strâns 5 ani. Au plecat de nevoie, nu de plăcere. Nu pentru un trai mai bun, ci pentru că aici traiul este aproape inexistent. Pentru ei, oameni cu facultate, cu experiență în muncă, din păcate crescuți de comunism, schimbările și instabilitatea politică, socială și economică nu au reușit să le ofere ceea ce meritau, răsplata pentru muncă.
Aș putea spune că am sute de cunoștințe care au părăsit țara și au plecat pe peste tot. Știu oameni în Australia, în Canada, în SUA, Europa, și chiar și la Polul Nord. Nu, nu exagerez. Românii caută să plece oriunde le este mai bine sau oriunde sunt lăsați să facă în așa fel încât să le fie mai bine.
Și nu vreau să vorbesc doar de felul în care nu suntem lăsați, ci despre ce înseamnă ”mai bine”. Păi să vi-l dau pe tata ca exemplu. El s-a dus în Antwerpen, în Belgia, unde lucrează în port. Alaltăieri am vorbit cu el pentru că voia să meargă la Roger Waters la concert. Când e concertul? Sâmbătă, pe 12. Și-a luat bilete și se va duce. El este fan Pink Floyd de când mă știu, iar faptul că la 60 de ani, din munca lui își poate vedea un vis împlinit este ceva ce poartă meritul exclusiv al lui. Munca sa și dorința lui de a se schimba, de a face ceva să îi fie mai bine, au dat roade. Mama mea a reușit performanța ca, la un moment dat, să poată să ne susțină financiar pe mine, pe fratele meu și pe tatăl meu. E drept, pentru o perioadă scurtă de timp, dar datorată tot muncii ei, tot dedicării ei și tot deciziei ei de a dori să se schimbe. Pentru că în Italia, Anglia, Franța, Germania sau Spania nu umblă câini cu covrigi în coadă. Nu. Dar dacă vrei să faci ceva acolo, ești lăsat. Vorba lui Becali ”nu e treaba la oi de unde bea calu apă”, la fel și aici, nu ar trebui să fie treaba nimănui cum fac bani, atâta timp cât îi fac legal. Dar nu. În continuare politica românească nu le dă pace celor plecați în afară. Ei în continuare îi arată cu degetul pe cei pe care i-au gonit. Se ajunge ca pătura radicală să îi numească ”trădători de țară” pe cei care au părăsit România pentru că nu o mai puteau duce aici. Cu vârf de lance în gura lui Mircea Badea care îi atacă mereu pe cei plecați din țară susținând că dacă nu plătesc taxe aici, să nu voteze, chiar dacă sunt cetățeni. Sau cu câte un lider deconectat de la realitate care încearcă să-i momească pe cei plecați să se întoarcă susținând că ”au crescut salariile”, în condițiile în care copiii lor își caută de muncă și nu găsesc, pe cine încearcă să mintă?
Da, dacă pleci din țară nu ești deconectat de la realitatea din România, ci te conectezi la filtrul țării în care ai plecat și remarci niște diferențe care-ți schimbă percepția asupra realității. Nu mai accepți minciuna. A crescut salariul, a scăzut șomajul, zic ei, dar cunoștințele tale din țară tot atâta câștigă, tot rău le merge, copiii tăi nu sunt doriți nicăieri să lucreze (unul din patru tineri e șomer), și când vii în țară o dată pe an, singurii cărora le merge bine sunt cei care lucrează la stat, restul conduc aceeași mașină, locuiesc 4 oameni în aceleași 2 camere și încearcă, se plâng și te-ntreabă dacă nu ai un loc de muncă unde ești tu și pentru ei.
Mai există o a treia categorie, minoritară, cea a celor care chiar produc aici. Că lucrează la multinațională, sau la o națională cu tendințe internaționale, sau chiar la acea mică bucată productivă a statului, sunt angajați cu acte în regulă, au salariul întreg, își permit un concediu undeva, iar șefii lor sunt încântați să se numească milionari sau multi-milionari. Sunt genul de oameni care au înțeles că e suficient succes pentru toată lumea, și că dacă unora le merge bine, celorlalți nu trebuie să le meargă rău, ci trebuie ajutați să le fie și lor bine. Această minoritate, probabil un milion de oameni, sunt cei care produc suficient cât să asigure consumul celorlalți. Și nu, nu mă deranjează să mă număr printre ei. Nu mă deranjează să-mi plătesc taxele, impozitele, contribuțiile. Nu mă deranjează nici că vreți proprietatea mea – pilonul II – să devină a statului. Nu. Mă deranjează că mi-ați fugărit părinții și o bună parte din prieteni, iar apoi îi criticați ca și cum ei ar fi motivul pentru care România merge prost.
Pentru ei, pentru cei fugăriți, care au plecat într-o țară care îi lasă să-și îndeplinească visele, pentru ei voi ieși pe 10 august în stradă.
Erau limba dacă și limba latină totuna?
Sunt multe speculații asupra limbii dacice, cum sunt speculații asupra lucrurilor greu de explicat sau greu de demonstrat. Sunt speculații și despre cultura dacică, unele ancorate în realitate, unele bizare și altele de-a dreptul ilare. De exemplu, Gheorghe Funar susține că nemții sunt daci pentru că dacă întrebi un neamț ce este, el îți răspunde ”ich bin deutsch”, citit ”ih bin doici”, în accepțiunea lui Funar, ”doici” e tot una cu ”dac”. Dar e greu să trecem peste faptul că ”deutsch” e un endonim, absolut toată lumea numindu-i altfel, precum neamț, german, sas, saxon, șvab, ca să enumăr câteva românești, pentru că francezii le zic ”Allegmane”. De ideea că lituanienii îi numesc ”Vokietija”, nu mai zic. Dar prin exemplul ăsta vreau să subliniez că o banală coincidență nu trebuie să stea drept fundament pentru realitate atâta timp cât nu este susținută sau explicată și din alte surse în afara unei interpretări limitative. Practic, dacă toată lumea le-ar fi spus nemților ”Daci”, sau o variațiune, atunci Funar ar fi avut un argument interesant.
Însă unul dintre cele mai dezbătute de subiecte istorice se duce în jurul limbii dace și limbii romane. Spun ”romane” pentru că se presupune că latina era totuna cu limba dacă. Nu, nu vorbesc despre o banală rudenie, cum e italiana cu româna, nu. Vorbesc despre maximum o diferențiere la nivel de dialect între dacă și latină. Și argumentele pe care le oferă lumea care susține asta sunt multiple. Voi încerca să le tratez cu seriozitate, deși majoritatea mi se pare că izvorăsc din necunoaștere sau din alegerea ignorării argumentelor existente. Continuă lectura „Erau limba dacă și limba latină totuna?”
Dacă-ți face RDS-ul treabă în scară, va trebui să faci tu mai multă după ei
Știți că tot românul abonat la Digi/RCS-RDS, sau ce nume o avea compania, va primi fibră optică în casă. Așa ai un singur fir prin care se distribuie tot: internet, cablu tv, telefonie, accesul la statul paralel. Glumesc, ultima nu e facilitată de ei. Dar oricât de mult susțin îmbunătățirea infrastructurii, fie ea și tehnologică, în aceeași măsură nu suport disprețul față de utilizator. Continuă lectura „Dacă-ți face RDS-ul treabă în scară, va trebui să faci tu mai multă după ei”
Rock în Timpuri Noi, fără Timpuri noi. Doar cu Omul cu Șobolani.
S-a lansat volumul al doilea din antologia Rock a lui Nelu Stratone, iar printre evenimentele multe care au ca tematică această carte, s-a numărat și un ”gathering” la Hidden, un băruleț simpatic și veritabil ascuns undeva pe Calea Floreasca, în spate. Îl găsești tu. Am fost și eu acolo, susținut de un prieten cu care împărtășesc o bună parte din gusturi, fie muzicale, cinematografice sau chiar politice. La această discuție erau anunțați cap de afiș, pe lângă autorul cărții, Dan Amariei și Adrian ”Artan” Pleșca. Pentru cei care nu știu, primul e solistul OCS, al doilea e fostul solist Timpuri Noi. Continuă lectura „Rock în Timpuri Noi, fără Timpuri noi. Doar cu Omul cu Șobolani.”
Corporatiști mișto – Adrian Popescu – episodul 10
Baia din corporație face minuni. E locul în care te duci să îți aranjezi freza, să te speli pe mâini, să îți măsori rezultatele mersului la sală sau să te întâlnești cu colegi noi de pe etaj. Așa mi s-a întâmplat cu Adrian. Era băiatul ăla pe care îl știu de undeva, dar nu știu de unde să-l iau. Îl mai văzusem pe etaj, vreau să zic, dar într-o bună zi, ducându-mă la locul în care se întâmplă minuni, îl întâlnesc pe acest tânăr brunet care se spăla pe mâini. Și-l văd că poartă un tricou cu Aeon Blank. Evident, mă iau de el în stilul caracteristic ”Ce, mă?! Îți place și ție formația asta, Aeon Blank?” și Adrian, ușor consternat, se uită la mine și zice ”E trupa mea”. N-am înțeles ce a vrut să zică până când am ieșit din locul unde împăratul merge pe jos și mă întâlnesc cu el vorbind cu Vije. Îl știți pe Vije, c-a fost aici, într-un episod anterior. Abia atunci pun unu lângă unu și-mi dau seama că fac doi. Adrian Popescu este basistul de la formația cu tricoul omonim. Nu zic cum m-am simțit, pentru că a trecut. Continuă lectura „Corporatiști mișto – Adrian Popescu – episodul 10”
Am stat o săptămână pe un grup pro-Antena 3. Mi s-a spart bula.
Cu mâna pe inimă spun că dintre toate televiziunile de știri, locul doi cu destul de multe ore alocate este Antena 3, în grila mea. Da, știu, nu e bine. Le măresc audiența, deci implicit veniturile. Însă nu pot ști ce produse să boicotez fără să mă uit la Antena 3, înțelegeți? Mă uit acolo fix ca să știu ce se vinde prostimii, nu că cei care se uită la acest post sunt proști, nu zic asta. Asta deduceți voi pentru voi. Zic că cei care se uită doar la postul ăsta riscă să fie luați de proști. Continuă lectura „Am stat o săptămână pe un grup pro-Antena 3. Mi s-a spart bula.”
Previziuni oscaricești ispauliene – ediția 2018 (cu câștigători)
De 89 de ori s-au dat Oscarurile, acum e a 90-a oară. Am văzut mai toate filmele din listă, și-am să-mi dau cu părerea cum fac an-de-an. Apoi, la final, voi pune niște bani la o casă de pariuri. Să iasă ”combinația”. Ah, și trebuie să zic că anul ăsta nu am niciun film căruia să-i fi dat nota 10, însă remarc o luptă strânsă între pelicule memorabile din punct de vedere vizual. Verdele din Shape of Water, albastrul ochilor lui Churchill, culoarea nisipului marin din Dunkirk, căldura forțată din Lady Bird, accentele țesute în jurul lui Day Lewis în Phantom Thread, lumea perfectă din Get Out!, noroiul apăsător din Mudbound, sau simplul ”eye candy” al lui Blade Runner 2049 fac din Oscarurile de anul ăsta un concurs al filmelor, ei bine, frumoase! Dar să ne dăm cu părerea. Continuă lectura „Previziuni oscaricești ispauliene – ediția 2018 (cu câștigători)”
Raportul lui Tudorel e plin de greșeli gramaticale!
Cum n-am nimic împotriva unui om de rând care greșește gramatical, am ceva cu Ministrul Justiției care pune virgulă între subiect și predicat. Cum n-am nimic cu un portar care nu știe să tragă la poartă, am ceva cu un atacant care nu știe să o facă. Da, am făcut analogii fotbalistice.
Acum, am luat raportul lui Tudorel la puricat, că am auzit că ar avea probleme. Nu că sunt eu vreun zeu al gramaticii, că nu sunt. Știi cum se zice: ”Cine poate, face. Cine nu poate, predă. Iar cine nu predă, își dă cu părerea.” N-am să mă iau de stilistică și chestii subiective, ci strict de elemente de bază ale gramaticii limbii române, elemente despre care se presupune că le stăpânești chiar bine când faci legi sau îți dai cu părerea despre constituționalitatea acestora, în calitate de judecător al CCR, pentru Tudorel a fost judecător al CCR.
Continuă lectura „Raportul lui Tudorel e plin de greșeli gramaticale!”
Logici falimentare: ”și ce dacă scriu și vorbesc greșit, important e ce gândesc!”
În aparență este adevărat. Nu contează faptul că un om scrie și vorbește greșit cât contează modul în care se comportă în societate. Intențiile sale sunt cele relevante, modul în care gândește e ceea ce contează, nu și felul în care încalcă regulile gramaticii. Printr-o comparație ușor exagerată, putem spune că nu contează că un om e gras, slab, sărac, bogat, bărbat, femeie sau orice altceva pentru a-l putea ”judeca”. Continuă lectura „Logici falimentare: ”și ce dacă scriu și vorbesc greșit, important e ce gândesc!””
Paul Ispas - IsPaul.ro 