România nu are voie să mai fie monarhie

Nu pentru că nu-mi doresc. Aș spune ”pentru că nu merităm”, dar nici asta nu e adevărat. România nu va mai fi niciodată monarhie, iar motivul este simplu: s-au asigurat băieții care au făcut Constituția. Continuă lectura „România nu are voie să mai fie monarhie”

Corporatiști mișto – Ștefan Sandu – Episodul 8

Între toți oamenii despre care am scris, Ștefan este o premieră. Premieră pentru că pe el l-am cunoscut făcând ceva mișto, și am aflat ulterior despre el că e și corporatist. Am aflat cam cum se află în Pipera că ești coleg cu cineva: îl vezi urcând în lift cu ghiozdănelul în spate. L-am văzut prima dată pe scenă cântând în Blame Hofmann (cred că e în regulă să spun că deja sunt un mic fan-boy al formației ăsteia), și am fost plăcut impresionat de timbrul său. Unic și deloc supărător pentru ceea ce cântă. Și ceea ce cântă nu e tocmai ușor. Continuă lectura „Corporatiști mișto – Ștefan Sandu – Episodul 8”

Scuzele se prezintă, iertarea se cere

Prea frecvente sunt greșelile astea de limbă și de logică. Haideți să le clarificăm.

De ce e greșit ”îmi cer scuze”? Continuă lectura „Scuzele se prezintă, iertarea se cere”

Care este prețul unui protest?

Gata, vreau să renunț la retorica cu treij dă lei dă câine. Care e prețul real al uni protest? Nu România tevisme și antenisme dintr-astea nedovedite.

Păi sunt mai multe moduri de a ”testa” piața. Modul propus de mine are mai multe fațete. Începem prin a lua salariul mediu lunar, să-l împărțim la zilele lunii și, printr-o coincidență, dăm de o paritate frumoasă. Într-o zi din lună, în medie, un român câștigă 100 de lei. Dacă împarți 100 de lei la 24 ai 4 lei pe oră. Un protest ține vreo 3 ore și, să presupunem, la el participă vreo 50.000 de oameni. Patru ori trei ori cinci zeci de mii dau 600.000 (șase sute de mii) de lei. Continuă lectura „Care este prețul unui protest?”

Mulțumesc anticipat. Sau nu.

Una dintre cele mai proaste expresii cotidiene este acest ”mulțumesc anticipat”. Practic, nu poți să mulțumești unui om pentru ceva ce nu a făcut încă altfel decât anticipat. Continuă lectura „Mulțumesc anticipat. Sau nu.”

Unde-i statul paralel? Că vreau să emigrez în el!

Băieții ăștia sunt ușor nebuni. Au încercat-o cu ”noua mineriadă”. Au încercat-o cu organizațiile fasciste. Cu Soroș. Cu SRI, agenturile străine. Toate nebuniile de termene la care s-au putut gândi le-au aruncat în public. Acum prinde rădăcini asta cu statul paralel, care, pe lângă faptul că e paralel, e și ilegitim, auzi! Continuă lectura „Unde-i statul paralel? Că vreau să emigrez în el!”

Corporatiști mișto – Ruxi. Ruxandra Babici – episodul 7

 

Când m-am apucat de ”serial”, mi-am făcut o scurtă listă de nume ale oamenilor pe care îi cunosc, sunt corporatiști și despre care știu că fac chestii, ei bine, mișto. Ruxi a fost pe lista aceea, însă nu ne prea cunoșteam. Aveam un statut de prieteni virtuali cu câțiva prieteni reali în comun. Așa că am decis să ne cunoaștem și în viața reală. Ne-am întâlnit, la propunerea ei, la Seneca AntiCafe, un loc minunat, plin de cărți, cu ceai și biscuiți la discreție. Așa că starea discuției a fost setată puternic de sunetul muzicii de jazz din surdină, de oamenii liniștiți care lucrau pe lângă noi, de gustul de ceai ”pe alese” și de mirosul de cărți proaspăt scoase din tipografie. Continuă lectura „Corporatiști mișto – Ruxi. Ruxandra Babici – episodul 7”

13 artiști din valul nou care-mi plac (și de care poate n-ai auzit)

Știți că-mi place muzica. Și-mi place și să descopăr chestii noi. Deci îmi place să descopăr muzică, evident. Nu o fac singur, că nu-s mașină, dar mai primesc de la câte vreun prieten câte vreo recomandare de muzică. Un ”ia, ascultă asta” e rutină la mine. Și cum primesc și eu, dau mai departe la rându-mi. Deci dacă îi știți deja pe artiști și sunt de la mine, era de așteptat. Dacă îi știți din altă parte și nu mi i-ați dat și mie, urât! Continuă lectura „13 artiști din valul nou care-mi plac (și de care poate n-ai auzit)”

Cum e să te viziteze un nene care face sondaje timp de o oră

Munceam de acasă. Așa fac corporatiștii mișto, mai au și această posibilitate, din când în când. Și muncind de acasă ești expus riscurilor cotidianului cartierului de locuințe. Așa că, expus fiind, îmi țiuie interfonul. Răspund:
– Alo, bună ziua. Mă Numesc Ygrec Ixulescu de la agenția de sondare a opiniei publice Sondmar și aș dori să desfășor la dumneavoastră în scară o cercetare de… Biiip. Nu, nu înjurase, dar presupun că astfel s-a auzit interfonul la parter când s-a deschis ușa.
După vreo 10 minute, ceea ce se traduce prin lipsa răspunsurilor vecinilor, bate cineva la ușă. Deschid și, judecând după cum arăta domnul, putea urca până la etajul patru fără întârzieri prea mari. Cam pe la 50 de ani, simpăticuț, cu poezia făcută. Continuă lectura „Cum e să te viziteze un nene care face sondaje timp de o oră”

Corporatiști mișto – Daniel Rizea – episodul 6

Când am început ”serialul” Corporatiști Mișto am avut în vedere câteva persoane apropiate și dragi. Până la urmă ele mi-au fost inspirația pentru seria asta de articole. Iar Daniel a fost mereu pe listă, printre primii. El e unul dintre cei mai talentați chitariști pe care-i cunosc. Și nu talentul e partea care-l face special, ci dedicarea lui față de instrument. Parcă vrea să fie profesionist în tot ce face, de asta nu se aruncă să facă prea multe lucruri. În ultimul team building la care am fost împreună, Daniel ne-a ținut unisonul cu chitara câteva ore bune oamenilor cu chef de urlat șlagăre până dimineața. M-a surprins felul în care se adapta cântăreților, precum și paleta prea mare de melodii pe care și-o însușise. Și și-a atras aprecierea altor chitariști prezenți la team building. Continuă lectura „Corporatiști mișto – Daniel Rizea – episodul 6”