Nici extremismul nu mai e ce a fost. Cazul ”dreptacilor”

Se tot vorbește despre acest val de extremism din lumea civilizată, vestică, occidentală, cică democrată și capitalistă și liberală și cu drepturile omului și chestii.

Și nu sunt doar vreo două mișcări. Polonia are vreo două aflate la putere. În Suedia doar ce au câștigat. Italia pare să aibă doar guverne cu extremiști, la fel și Austria. În Olanda sunt destul de sus în opinia publică, iar în Franța, Marine LePenn tocmai a lăsat locul luo Jordan Bardella, un tânăr de 27 de ani. La noi îi avem pe frații de la AUR și la unguri e veșnicul Orban.

Dar ce e extrem la aceste partide? În perioada interbelică, extremismul lua niște forme oribile în partide care își făceau organizații paramilitare, făceau des lovituri de stat, organizau evenimente în care își arătau ura pentru oricine nu era ca ei, omorau miniștri și forțau regi să abdice. Vorbim de Falanga Spaniolă a lui Franco, de regimul de la Vichy, de Nazismul german, sau de neaoșa Gardă de Fier. Mișcările astea politice din Europa nu au apărut finanțate de un nene rău, gen Putin. Ele au apărut ca urmare tipică a naționalismului exacerbat de Primul Război Mondial și cereau și făceau prostii ca cele menționate mai sus, alături de cel mai sângeros război din istoria omenirii, precum și câteva genocide. Partidele contemporane din Europa marcate ca extreme ce fac? Se opun mariajului persoanelor de același sex, migrației necontrolate, au opinii stranii cu privire la cine deține dreptul asupra propriului corp, sau au elemente de scepticism asupra științei. Nimic rasist, nimic genocidal, nimic pro-război, nimic d-astea. Ici-colo câte un ”expulzați” sau ”părăsiți UE” sau, mai nasol ”vrem înapoi în UE” (SNP, partid extremist – că e anti-Anglia – vrea înapoi în UE și independența Scoției față de Regatul Unit).

Înainte, partidele nu aveau nicio rușine să-și zică țelul în nume, gen ”Partidul România Mare”, acum le zice ”Alianța pentru Unirea Românilor”. Înainte liderii n-aveau nicio rușine să promită că împușcă toată clasa politică pe stadion. Acum se fac nunți la care participă ”toți românii”, vreo 2000 și Nicu Covaci. Ăsta-i cetățean german, nu?

Singurul argument care ar putea să fie adus împotriva acestor abordări de a face politică este argumentul ”panta alunecoasă” – gen că azi mănânci un ou și mâine ești bou, sau cum era zicala. Este o zicală foarte bună pentru urmărit excepțiile. Dar astea sunt ele, fix excepții. Niciun partid n-a mai alunecat spre fascism extrem în Europa ultimilor 30 de ani, cu o mică escapadă în Iugoslavia, dar s-au ocupat democrații de asta. Ce vreau să zic e că după căderea Cortinei de Fier, care era de fapt plutoniu, nimeni n-a mai îndrăznit să o ardă ca ”în vremurile bune”, iar extremismul a devenit mai mult o manifestare a unor păcate capitale. Ura, Lăcomia, Prostia, sau Avariția sunt manifestări direct prezente în partidele extremiste, dar nicăieri nu am mai auzit să mă trimită cineva în lagăr, să vrea să mă împuște pentru că port ochelari sau să vrea cineva să invadeze pe altcineva. Din nou, vorbim de lumea aia care a inventat câinii cu covrigi în coadă, de Europa aia bună, da?

dacă-i întrebi care-i diferența dintre suveran și suzeran îmi spun că nu mănâncă șaorma cu airan

IsPaul 2022

Practic, ce vreau să spun e că noul val de extremism, deși contextual e extrem în comparație cu restul claselor politice, nu prea mai are nimic de a face cu trecutul mult evocat. Lucrurile s-au liniștit. Bineînțeles, suntem vigilenți și totuși nu rămânem fără probleme de rezolvat, iar principala problemă, principalul motiv pentru care eu sunt complet împotriva extremismului contemporan este că aceștia aderă la un element ideologic comun: suveranismul. Acesta spune că statele trebuie să fie suverane. Ca și cum n-ar fi, sau ceva, că dacă-i întrebi care-i diferența dintre suveran și suzeran îmi spun că nu mănâncă șaorma cu airan. Suveranismul este noul cuvânt pentru ultranaționalism în nouvorbă. Face o rață, măcăne ca o rață, dar dacă-i întrebi, nu e rață. Naționalismul ca ideologie a apărut ca opoziție la imperialism. În Europa nu mai sunt imperii multietnice. Naționalismul și-a îndeplinit datoria. Evoluția lui în ultranaționalism – care nu spune că ”noi, oamenii care gândim și vorbim la fel vrem să nu mai fim asupriți” – ci spune ”noi suntem cei mai buni și ne pișăm pe toți în jur”. Cu alte cuvinte, sunt anti-cooperaționști. Marfă, vrei să fii singur, independent și plin de bani? N-ai de cât, s-ar zice. Numai că unele probleme nu pot fi rezolvate de naționaliști, că nu suntem numai noi pe lumea asta. Gen dacă pe terenul pe care stau eu e o sursă de apă care trece și pe la tine, și eu decid să opresc complet râul ăla, tu cum o rezolvi? Dacă, să zicem, prin absurd, dau drumul la ars cărbuni ca nebunul și bag carbon în atmosferă până se încinge totul cu 10 grade peste, tu ce-ai să faci? Ai vrut suveran – fii suveran la tine acolo, mănâncă nisip. Pe scurt: naționalismul nu are nicio soluție la problemele globale. Mai mult, naționaliștii se luptă cu ”globaliștii”, cu cei care vor să abordeze problemele la nivel de ceea ce suntem: specie a acestei planete. Tocmai de aia un naționalist o să nege adesea știința când noile descoperiri și înțelegeri ne obligă să evoluăm ca societate. ”Dar eu vreau să ard cărbune și să bubui nucleare când vrea mușchiu meu”. Nu se mai poate, și am zis nu, ca societate globală. Noi, globaliștii cooperaționșiti.

Vântul omoară toate păsările

Donald J Trump

Și nu poți să rezolvi probleme globale fără să cazi de acord asupra chestiilor, să-ți iei angajamente și să le respecți. Practic, să semnezi tratate internaționale în care, în accepțiunea naționaliștilor, ”renunți la suveranitate”. În detrimentul cui? Cine e suzeranul cui? În Uniunea Europeană, europenii sunt suverani, și s-a demonstrat că orice vor europenii, chiar și să plece din UE, se întâmplă. Acum pescarii din Marea Britanie nu mai au voie în apele UE, că nu mai au acces la piața liberă. De vândut peștele prins către țările UE, nici vorbă, că nu respectă normele alea de calitate, că stau prea mult în vamă și se împut.

Ziceam mai devreme că sunt anti-știință acești suveraniști autointitulați iliberali. Asta survine în contextul problemelor de ordin global. Apare o pandemie cu un virus nou? Nu există! Încălzirea globală? Păi în 1974 a fost maxima înregistrată mai mare ca azi, și mai ninge iarna din când în când, deci clar nu e nicio încălzire globală. Criză financiară globală? Desigur, e din cauza globalismului, nu e bun, trebuie oprit. E mult mai simplu să negi existența a ceva ce trebuie să rezolvi decât să pui mâna să înțelegi și apoi să-i faci și pe proștii care te votează să înțeleagă. E mult mai ușor să urli ”goliți bancomatele” decât să faci apel la temperare economică. Știm cu toții că e mai simplu să dăm vina pe alții decât să ne-o asumăm când greșim. Străinii sunt de vină. Dar nu se apucă nimeni să ceară moarte de chinez că ne-a dat covid, sau să vrea să fie arestați și biciuiți toți piloții de avioane care fac ”chemtrails”, dungile alea albe de pe cer.

Pentru că nu suntem singuri pe lumea asta, și pentru că doar cooperând putem să ne facem bine, nu pot susține noul val de extremiști, și sunt de acord cu catalogarea lor. Totuși, insist, sunt extremiști doar contextual, nu mai au (aproape) nimic de a face cu cei ce au fost extremiștii Europei.

P.S.

Am vorbit de naționaliști, ziși și dreptaci. O să trec și pe la marxiști stângaci în curând.

Photo credits, Euractiv.